Vulnerabilitatea monumentelor contemporane si lipsa lor de consistenta este tema exploatata de artistii romani la editia din acest an a Bienalei. Corespondenta de la Venetia: Irina Bako

Olimpiada de arta mondiala se manifesta prin patru mari evenimente: Art Basel, German Documenta, Munster Skulpture Project si, cea din urma, superioara numeric, Bienala de Arta de la Venetia.

Se poate vorbi despre aceasta olimpiada a artei mondiale, care se va termina cu decernarea Leului de Aur uneia dintre tarile participante la sfirsitul lui noiembrie, ca fiind undeva la extreme, intre pavilioane foarte reusite si unele superficiale. Daca Sophie Calle, reprezentanta pavilionului francez, precum si pavilioanele scandinav, al Rusiei, al Elvetiei, Belgiei, Coreii si Statelor Unite au dat dovada de niste manifestari profund sociale, incadrate in tema si care te surescita din prima, nu acelasi lucru se poate spune si despre reprezentantii Germaniei, Austriei, Australiei sau Romaniei.

Ne putem mindri cu lucrarea (desenata cu creta alba, pe un coridor negru) lui Dan Perjovschi, guest artist in pavilionul italian, „V Drawing", plina de observatii care dau de gindit asupra societatii consumeriste suprasaturate de media, realizata intr-un mod tehno-comic-minimalist.

Pavilionul romanesc, plasat printre cele din urma in Giardini, intitulat „Low Budget Monuments", se deschide cu obeliscul alb al lui Cristi Pogacean, construit pe tipul mai multor casute pentru pasari, in care se pun graunte in fiecare zi si pe care porumbeii le apreciaza cu siguranta. Un monument inchinat vulnerabilitatii monumentelor contemporane si povestilor din spatele lor. Gindindu-se la aceiasi porumbei, Victor Man a umplut literele din beton de deasupra pavilionului romanesc cu haine din blana, iar in interior si-a dedicat un monument lui insusi, unde informatii personale (in special despre copilaria sa, probabil, si aici ma refer la catelul bibelou din portelan ciobit, la neonul prafuit, la vitrina goala cu un cap de baiat si o carte postala, pe care cu totii le-am avut in comun, ca tineri concetateni, sau la excelentul tablou monocrom cu piesa de teatru mascat de la gradinita) se rasfring in spatiul public si incearca sa ajunga la un compromis.

Cristi Pogacean este autorul celei mai admirate lucrari, „Rapirea din Irak", facuta sub forma de carpeta. Trimiterea la „Rapirea din Serai" a fost insa gustata numai de romani. Un artist, deci o persoana publica, e apreciat tocmai pentru accesele de confesiune si izolare personala, lucruri care stau complet in contrapunct si sint exprimate conceptual prin acest „Monument to Victor Man". Acelasi artist expune trei cadre din filmul „Nosferatu", unde se traseaza o cruce pe usile bolnavilor de ciuma, referindu-se la carantina pe care o instaureaza adesea societatea asupra celor exclusi, asupra nonpersoanelor care formeaza apoi comunitati ostracizate, lipsite de o existenta reala in cadrul ei. Mona Vatamanu si Florin Tudor, intr-un performance filmat, retraseaza cu bete si sfoara conturul Bisericii Vacaresti, darimata in 1986, si il completeaza vizual cu citiva saci de ciment din care se scurge praf pe perete, reprezentind clepsidre care marcheaza trecerea dintre un neclar „atunci" si un problematic „acum". Despre „Rapirea din Serai" irakian a lui Cristi Pogacean, probabil cel mai admirat exponat, nu cred ca mai e cazul sa spunem ceva. Cartea bootleg care contine citeva sute dintre portretele familiei Ceausescu, realizata de italo-elvetienii Christoph Buchel si Giovanni Carmine, intitulata „CEAU", este cu siguranta cel mai dorit dintre exponate, dat fiind faptul ca pina in momentul de fata au disparut cel putin 20 de exemplare.

Expozitiile individuale de la Arsenale sint cu siguranta mult mai impresionante, excelind prin John Rhodes, cu o instalatie neon despre Tijuana, cu sei falice, colivii si teancuri de poncho; Valie Export, care filmeaza coarde vocale, Dmitri Gutov, care reinterpreteaza grafic si lingvistic citate marxiste traduse in engleza, bulgarul Nedko Solakov, cu teoria despre chirilic sau AK-47, sau Yang Zhenzong, cu „I Will Die", cele zece ecrane imense in care oameni din diverse tari sint filmati spunind „Voi muri." Chiar si street art are un cuvint de spus de data aceasta, trei pinze enorme acoperind un depozit prabusit de nave, stind ca atractii la care nu se poate ajunge fara sa se traverseze portul vechi pe apa.

Bienala, in cifre Coordonata anul acesta de Robert Storr, fostul curator-sef de la MOMA, NY, cea de-a 52-a Bienala de la Venetia insumeaza 77 de tari participante (la Giardini si palazzo-urile de prin oras) si in jur de 100 de artisti independenti (expusi la Arsenale). Sloganul de anul acesta este unul extrem de permisiv, „Think with the senses, feel with the mind: art in the present tense", care le-a permis tuturor artistilor sa contribuie cu idei cit mai diverse, majoritatea cu un iz vag comercial. Sa nu va mire daca, trecind dintr-un pavilion in altul, veti da peste pasari (canadiene) impaiate, un covor (american) de bomboane negre sau o pinza gigantica (din Ghana) brodata din cutii de bere si conserve taiate. Noutatea cu care vine Bienala anul acesta este inaugurarea altor trei pavilioane (carora, zic eu, li se simtea puternic lipsa, la fel cum acum li se lauda si meritele in critica mondiala de arta), si anume China, Africa, Turcia sau pavilionul rom.

Detalii legate de Bienala de la Venetia pe www.cotidianul.ro/select