Inamicii lui Traian Basescu n-au invatat inca lectia: orice atac la presedinte se termina cu o contralovitura de doua ori mai naprasnica.

Relatia presedintelui cu artele martiale seamana cu relatia americanilor cu Descartes, la care facea referire Tocqueville. Americanii, zicea el, sint poporul unde filosoful francez este cel mai putin citit si cel mai bine aplicat. La rindul sau, Traian Basescu stie sa foloseasca forta loviturii adversarului ca nimeni altul de pe scena politica romaneasca, fara ca pentru asta sa-si fi petrecut noptile studiind filosofia orientala.

Rapida evolutie a sefului statului de la stinga spre dreapta - recunoscuta deopotriva de catre sustinatori si de catre adversari - nu este, asadar, nici neaparat o dovada a „maturizarii" (cum pretind primii), dar nici una de „cameleonism", cum clameaza ceilalti. Ca intotdeauna cind vine vorba despre presedinte, e bine sa pastram lucrurile simple: avem aici de-a face cu un mecanism mai degraba reflex, pe care l-am putea denumi simplu „actiune-reactiune". De altminteri, cu ocazia numeroaselor interviuri, presedintele insusi a lasat de inteles ca radicalizarea pozitiilor sale in chestiunea condamnarii comunismului, a legii lustratiei sau a reformei clasei politice (votul uninominal y compris) ar fi mai degraba rezultatul unei reactii exagerate a adeversarilor sai politici decit a vreunei metanoia gen Saul pe Drumul Damascului. Si mai simplu spus, presedintele - ca orice om atacat - s-a infuriat. S-a „inrait".

Cind, dupa Pearl Harbor, elita japoneza se felicita pentru nimicirea flotei americane din Pacific, ciocnind sake dupa sake, amiralul Yamamoto, artizanul intregii operatiuni, ar fi declarat ginditor: „Mi-e teama ca tot ceea ce am realizat a fost sa trezim un urias din adormire". Istoria i-a dat, ulterior, dreptate. Pastrind proportiile, cind Vasile Dincu si-a avertizat colegii de partid ca operatiunea suspendarii presedintelui se va sfirsi prost pentru partid, conducerea PSD l-a considerat defetist.

Acum, cind PSD se declara decis sa blocheze in comisie legea votului uninominal in varianta Pro Democratia, nu face din nou decit sa-l intarite, cu inconstienta, pe Basescu, deschizind terenul pentru un referendum pe aceasta tema. Un referendum asupra caruia nu vor mai avea insa nici un control. Ba, cunoscindu-l pe Traian Basescu, un referendum ce va impune un sistem de vot uninominal pur si, implicit, va sfirsi cu o bipolarizare marcata a scenei politice. Istoria se va scrie, inca o data, la nervi. Or - uitati-va la Franta, Germania sau Rusia - istoriile scrise la nervi sfirsesc intotdeauna cit se poate de prost.