Un tablou semnat de Constantin Piliuta (1929-2003), "Vas cu maci", ulei pe carton , cu dimensiunile 72x50,5 cm, a fost adjudecat, in cadrul licitatiilor de duminica ale Casei Alis, pentru 22.000 lei, de la 6.000. Tot un ulei pe carton, realizat de N
Un tablou semnat de Constantin Piliuta (1929-2003), "Vas cu maci", ulei pe carton , cu dimensiunile 72x50,5 cm, a fost adjudecat, in cadrul licitatiilor de duminica ale Casei Alis, pentru 22.000 lei, de la 6.000. Tot un ulei pe carton, realizat de Nicolae Enea (1897-1960), a atins pretul de 17.000 lei. Lucrarea, intitulata "La oglinda", 100x70 cm, a intrat in licitatie la pretul de 9.000 lei.
Pentru tabloul "Femeie sezand", apartinand lui Dem Iordache (1905-1983), colectionarii au intrat intr-o competitie apriga, lucrarea - ulei pe carton, 61x37 cm, provenind din colectia dr. Siligeanu - fiind tranzactionata la 14.000 lei de la 5.000, pretul de estimare. Nici uleiul lui Nicolae Vermont (1866-1932), "Reverie", datat 1920, nu a ramas nevandut.
Lucrarea, cu dimensiunile 45x57 cm, a fost adjudecata la 12.000 lei de la 8.000. La o prima privire, colectionarii/negustorii de arta au preferat naturi statice, vase cu flori, peisaje, portrete de femei, compozitii semnate de nume importante ale picturii interbelice sau chiar de artisti mai putin cunoscuti.
Colectionarii s-au intrecut sa intre in posesia unui tablou in ulei pe panza de Kimon Loghi (1873-1952), reprezentand "Castelul Bran" (73,5x67,5 cm), lucrarea fiind adjudecata la 8.000 lei, de la 4.500. Potrivit catalogului casei Alis, uleiul, cu o vechime de 81 de ani, necesita operatii de restaurare. Au mai atras atentia iubitorilor de arta un ulei pe panza reantualata, "Portretul unei doamne", datat 1879, 65x53 cm, semnat de Mihail Dan (1842-1886), adjudecat la pretul de estimare - 6.000 lei - si un ulei pe carton realizat de Corneliu Baba (1906-1997) - "Portret de tanar", 34,5x24,5 cm, care a intrat in alta colectie pentru 5.000 lei de la 3.500.
Un desen in creion, "Bou" (studiu), de Nicolae Grigorescu (1838-1907), a fost tranzactionat la 3.200 lei, de la 1.200. Lucrarea, de mici dimensiuni, 8x13 cm, purta stampila artistului. La acelasi pret a fost adjudecat si un ulei pe carton, peisaj din Balcic, 52x75 cm, semnat de Gh. Urumoff Caliacra, care a intrat in alta colectie de la pretul de evaluare de 2.000 lei.
Destul de rar, sunt agreate si portretele de barbati, si asta cand poarta semnatura unui nume cunoscut in pictura sau cand intrunesc calitati artistice deosebite. In cadrul licitatiilor de duminica ale aceleiasi case, un portret de barbat, semnat, cu dedicatie, de Nicolae Vermont (1866-1932), a fost adjudecat la pretul de evaluare de 3.000 lei. Lucrarea, realizata in ulei pe panza, datata 1918, avea dimensiunile 60x47 cm.
Au mai fost tranzactionate tablouri semnate de: Gore Mircescu (1885-1950), "Sat de munte", (2.800 lei de la1.200), Iosif Iser (1881-1958), "Calugarita" ( 2.600 lei de la 1.200), Eugen Ispir (1909-1974), "Natura statica" (2.600 leide la1.500), Aurel Baesu (1897-1928), "Mos Simion - plutasul din Hangu", acuarela (2.400 lei de la1.400) si Paul Molda (1884-1955), "Gradina", ulei pe panza, localizat Palermo (2.200 lei, pretul de pornire).
La preturi care nu au depasit la adjudecare 2.000 lei, mentionam cateva lucrari semnate de: Leon Al. Biju (1880-1970), "Vas cu garoafe", ulei pe carton; Jean Al. Steriadi (1880-1956), "Plecarea de la carciuma", acuarela; Ecaterina Cristescu Delighioz (1901-1973), "Portret de baiat", acuarela, datata 1971; Sever Burada (1896-1968), "Balcic", ulei pe carton, si Misu Teisanu (1883-1943), "Crama", pastel. Dintre artistii recent disparuti sau in viata, ale caror lucrari se vand la preturi onorabile, amintim pe Eugen Craciun (1922-2001) - cu lucrarea in ulei pe carton "Iarna citadina", adjudecata la 3.400 lei de la 1.300 - si Ion Salisteanu (n.1929) cu acuarela "O nota din Delta", intrata in alta colectie la 800 lei de la 700.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.