Ieri, statistica oficiala a reusit sa creioneze, inca o data, o imagine a Romaniei care este inca foarte departe de cea a unei tari membre a Uniunii Europene. Datele seci scot in relief realul nivel de dezvoltare si de civilizatie. In anul 2007 observam ca apa si canalizarea sunt veritabile descoperiri ale secolului. Nici nu este de mirare, atat timp cat doar 9.070.564 de locuitori au locuintele conectate la sistemele de canalizare, acestia reprezentand 41,9% din populatia Romaniei. Ce inseamna acest lucru? Mai mult de jumatate din cetatenii acestei tari traiesc in mizerie, fiind expusi riscului de imbolnavire. O imagine deloc conforma cu un statut european. Privata din curte a devenit un etalon de recunoastere a mediului rural si nu numai, avand in vedere ca periferiile oraselor prezinta acest atribut. Si acest lucru nu este de ajuns. Avem o infrastructura de apa si canal improprii atat cantitativ, cat si calitativ. Alte date relevante ale statisticii. Pierderile de apa in sistem sunt uriase, reprezentand bani aruncati la canal. Practic, acestea au ajuns sa reprezinte 40,6 % pe total tara, iar in municipii si orase de 43,5 %. Acestea au fost cauzate de uzura avansata a conductelor de aductiune si distributie a apei potabile, precum si de uzura fizica si morala a echipamentelor de captare si de pompare.
Se explica de ce Romania este tara cu cel mai mare necesar investitional in acest domeniu. Potrivit datelor regasite in Planul Operational Sectorial de Mediu, serviciile de alimentare cu apa potabila, canalizare si epurare, pentru a se conforma standardelor comunitare, au nevoie de aproximativ 9 miliarde de euro. Avem aceasta suma? Din pacate, nu, iar alocarile europene nu pot acoperi decat jumatate din necesar, doar 3,8 miliarde de euro. Buni si acestia, s-ar putea spune, deoarece chiar si in conditiile unei finantari cu mult sub optim se pune in discutie capacitatea de absorbtie a fondurilor. Aici se afla si marea problema, iar ea poate fi rezolvata doar de autoritatile locale.
Primarii va trebui ca pana in anul 2015 sa aduca la standardele Uniunii Europene un numar de 263 de aglomerari urbane cu un echivalent - locuitor (e.l.) mai mare de 10.000 si pana in 2018 un numar de 2.346 de aglomerari urbane cu un e.l. cuprins intre 2.000 si 10.000. Pe hartie, planul apare ca realizabil. In practica, lucrurile sunt mai complicate. Spun aceasta deoarece regulile europene sunt cat se poate de clare. Pentru a accesa aceste finantari, primariile trebuie sa se asocieze ca sa formeze o structura regionala. Or, aparitia operatorilor regionali de apa si de canalizare devine o operatiune complicata nu din punct de vedere tehnic, ci mai degraba doctrinar. Intreaga constructie risca sa fie avariata din cauza tensiunilor politice existente. Nu vad cum un primar al Partidului Democrat s-ar asocia, caci de asociere este vorba aici, cu un primar liberal dintr-o comuna invecinata. Discutii si neintelegeri vor aparea cand se vor discuta procentele pe care fiecare in parte urmeaza sa le primeasca in cadrul societatii regionale de distributie. Si acesta nu este singurul risc. Mentinandu-se actualele practici chiar in conditiile realizarii consensului in constructie, viitorul operator regional se va naste direct in zodia falimentului. De ce spun acest lucru? Din cauza apartenentei la un partid, gestionarea societatii nu se va face pe principii economice, ci mai mult pe populism. Acoperirea costurilor de operare va fi pe locul secund in fata propriei imagini electorale. Din punct de vedere politic, majorarea tarifelor la utilitati echivaleaza cu un act sinucigas. De aceea, cred ca intreaga structura trebuie revizuita in sensul permiterii accesului capitalului si deciziei private in cadrul viitorilor operatori regionali de apa. O astfel de masura va conduce la accelerarea procesului de absorbtie a fondurilor europene si mai ales la eficienta investitiei. Nu in ultimul rand, poate opri un proces periculos, acela de aparitie a "fratiei" primarilor prin care sa se imparta banii europeni. Cu beneficiile de rigoare, care oricum nu sunt pentru comunitate.