Cum in ultima vreme politica mi se pare plictisitoare si plina de clisee populiste, scheme de marketing banale si campanii in spatele carora poti decoda fara cine stie ce efort intelectual intentia cruda de a aduna simpatizanti, fie pe baza tehnologiei pomenilor, fie prin stirnirea unor resentimente stabile si lipsite de nuante, deci, cum spuneam, satul de vrajba calculata electoral care se revarsa in televizor, mi-am cautat fel de fel de refugii care sa ma inveseleasca si sa-mi transforme pe cit posibil privitul micului ecran intr-un loisir. Asa am descoperit filmele proaste. Dar nu proaste, ci incredibil de proaste, execrabile, dincolo de orice limita. Si va declar pe propria raspundere ca aceste productii de seria F, spre G chiar, sint foarte distractive si pline de ocazii de meditatie frugala. De curind, am ris copios vazind pe PRO Cinema o porcarie sublima cu un laborator in care erau bagati la carantina niste fosti astronauti, americani evident, in care extraterestrii isi depusesera icrele. Vazind radasca uriasa si baloasa, exces de gelatina industriala turnata peste o butaforie entomologica, m-am intrebat de unde provine imaginea asta cliseu a alienului traditional din filmele americane. Cum dracului au ajuns la concluzia ca cea mai indragita imagine a extraterestrului e cea a unui gindac imens tavalit prin gel? Oare totul sa fi pornit de la arahnofobia infantila a unui producator hollywoodian plin de bani? Sau poate de la cea a prietenei lui?