Vara cat cuprinde. Politica Bucurestilor, dupa opintelile din sesiuni si referendumuri, s-a tras la umbra. Nici Bruxelles-ul nu da in branci pe canicula asta. Am timp sa deschid, la Sangeru, cateva scrisori care m-au gasit aici in absenta internetulu
Vara cat cuprinde. Politica Bucurestilor, dupa opintelile din sesiuni si referendumuri, s-a tras la umbra. Nici Bruxelles-ul nu da in branci pe canicula asta. Am timp sa deschid, la Sangeru, cateva scrisori care m-au gasit aici in absenta internetului si chiar a telefonului. O doamna din Botosani, care se declara admiratoare veche a poeziilor mele, ma cearta in subtext ca m-am ratacit pe coclaurii politicii. "Unde-i poetul?", intreaba doamna de profesie dascal de liceu. Admiratoarea mea din Botosani ma mai intreaba, cu repros, daca in luni si ani de cand ma ocup de Traian Basescu n-am gasit si ceva bun de scris despre el. Ma voi chinui sa satisfac curiozitatea, indreptatita poate, a cititoarei mele, raspunzand, in ordine inversa, intrebarilor. Acum vreo doi ani am primit un telefon de la doamna sau domnisoara Ioana Basescu, fiica mare a presedintelui. A ascultat intr-un spectacol poezii de dragoste ale lui Lucian Avramescu si vroia ultima mea carte, volumul doi din "Buna seara, iubito". M-am simtit, ca orice scriitor, flatat si m-am oferit sa ii daruiesc un volum. Ioana Basescu intentiona insa sa si-l cumpere. I-am indicat o librarie. Si-a cumparat cartea. Prietenul sau sotul ei, care este compozitor sau cantaret, a si produs, am inteles, doua piese muzicale pe versurile mele. Iata, mi-am zis, in familia lui Traian Basescu este si cineva care citeste. Am ramas cu o simpatie pentru Ioana Basescu, pe care altfel nu o stiu decat din poze. Faptul n-a ameliorat insa parerea pe care o am despre importantul ei tata. Imi pare rau, doamna, dar Traian Basescu ramane, pentru mine, tot ce a produs mai rau politica romaneasca in acesti ani. "Unde-i poetul din mine?", ma intrebati. Daca as sti, v-as raspunde. Va voi istorisi o mica intamplare care mi-a adus, de la un consatean, fost coleg de scoala, gratularea "tot poet ai ramas!". El m-a gasit cu ochii umezi dupa un pui de arici orfan, care mi-a murit in palma. Vietatea minuscula isi urma mama traversand, intr-o dimineata, soseaua. Ariciul-mama a fost strivit de rotile grabite ale unui camion. Puiul, pe care l-am hranit cu lapte si cas, a supravietuit. S-a atasat de mine. Il lasam in iarba sa fuga, iar el, in loc s-o ia spre padure, ma urmarea pana la treptele casei. L-am promis nepoatei mele, Martha, iubitoare de vietati, care duminica a implinit sapte ani. I-am construit puiului de arici o casuta din lemn ca in basme. Am scris pe ea "Casa puiului de arici", iar pe cealalta parte - "Marthei, la multi ani la sapte ani". Numai ca puiul s-a prapadit chiar in dimineata in care trebuia sa plec la Bucuresti pentru ziua nepoatei mele. Duminica, la cinci dimineata, incercam sa-i incalzesc in palme trupul rece. Fortarile mele de a-l salva au fost zadarnice. Cu ochii umezi m-am trezit asternand, pe o manseta de caiet cu socoteli din constructii, aceste randuri: "Al Marthei - puiul de arici" "Intaia-mi nepotica, dulce Martha/ face azi sapte ani, dar nu-i aici/ inconjurata de ai ei desigur/ care imi sunt de-a valma inamici// ma resemnez privind casuta goala/ a puiului vremelnic de arici/ ii promisesem, ghinionul naibii/ aceasta vietate de pe-aici// ce s-a-intamplat? gasit pe uliti, puiul / plapand, un pic mai mare ca o nuca/ era sortit gheenei, negresit/ eu l-am salvat cand se gatea de duca// ariciul Ciunea al lui Evtusenko/ cel cu «-naintea mortii sa nu mori»/ mi-a fost, va jur, romanul-manual/ pentru crescut, cu tepi pe trup, cocori// nedespartiti am fost, eu si ariciul/ la Sangeru, in munti, sau Capitala/ ne mobilam unul in celalalt/ odaia vietii fatalmente goala// ariciul a murit, doua margele/ ochii lui negri s-au inchis treptat/ zadarnic m-am zbatut cu doctorii/ zadarnic, sa nu mori, l-am implorat// e ziua Marthei azi, triumfa gerul/ in iulie cad mari ninsori p-aici/ as vrea sa-i duc nepoatei mele darul/ promis, dar mort e puiul de arici". Sa fie aceste randuri dovada palida ca poetul n-a murit cu totul? Nu stiu, distinsa doamna. Oricum, acest imbold de a te exprima uneori altfel, poate fi o incurajare. Alungat dintr-o lume de tocat nervi, in ungherul lui cu candori, poetul se intretine discret cu iluzii. Intr-o zi, iluzia trebuintei versurilor se va stinge si ea, asemeni luminitelor din ochii puiului de arici.
Despre autor:
