Consumatorii europeni sunt derutati de faptul ca fiecare tara are stabilita o doza zilnica proprie recomandata pentru acidul folic, releva un nou studiu al Uniunii Europene. Acesta este indicat femeilor gravide in primele 12 saptamani de sarcina pent
Consumatorii europeni sunt derutati de faptul ca fiecare tara are stabilita o doza zilnica proprie recomandata pentru acidul folic, releva un nou studiu al Uniunii Europene. Acesta este indicat femeilor gravide in primele 12 saptamani de sarcina pentru a scadea riscul bolilor copiilor.   EFECTE. La Congresul European de Nutritie de la Paris, specialistii au incercat sa ajunga la un consens cu privire la cantitatea necesara de acid folic. Decizia este cu atat mai importanta cu cat in unele tari membre UE, printre care si Romania, se doreste fortificarea cerealelor cu acid folic. Ca si la noi, si in Marea Britanie se poarta discutii cu privire la fortificare, pentru ca aproape 1.000 de femei nasc anual copii cu malformatii. Acidul folic este recomandat pentru a preintampina aparitia defectelor tubului neural (defecte la nastere cauzate de incompleta dezvoltare a creierului sau a maduvei spinarii).   DIFERENTE. Problema este insa ca medicii nu s-au pus de acord cu privire la cantitatea de acid folic necesara organismului. De exemplu, specialistii britanici recomanda o doza zilnica de 300 mg/zi, iar cei germani, dublu. Medicii din Romania recomanda o doza zilnica de 400 mg de acid folic. Mai mult, in unele state, recomandarile sunt facute pentru toata populatia, in altele se face o diferenta intre necesitatile femeilor si cele ale barbatilor. Unii medici fac diferentieri clare intre nevoile de acid folic ale persoanelor din diferite categorii de varsta. Desi acidul folic se gaseste in foarte multe fructe si legume, in timpul sarcinii, femeilor le este recomandat sa il ia sub forma de medicamente, pentru a putea fi ingerat mai bine de organism. Stabilirea unei doze zilnice corecte de acid folic este foarte importanta, deoarece excesul poate masca deficienta de vitamina B12, care poate avea efecte dramatice la nivelul cognitiv.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.