Istoricul german Georg Herbstritt, cercetator al Institutului Gauck, care a patronat deconspirarea Stasi, fostul serviciu secret al Germaniei de Est, descrie intr-un interviu pentru Cotidianul metoda prin care germanii au organizat procesul decomunizarii. Diferentele fata de metoda romaneasca sint majore. Stasi si partidul comunist erau strins legate?

Stasi se autocaracteriza ca fiind scutul si sabia partidului. Stasi era un minister, al securitatii statului. Si in Romania, pentru un an, intre 1952 si 1953, politia politica a fost parte a guvernului. Stasi se considera, de fapt, in serviciul partidului, erau foarte strins legate, ei primeau ordine de la partid si indeplineau sarcini de partid.

Ce fel de sarcini?

Sa pastreze linistea in tara, de exemplu, prin orice mijloace, sa asigure puterea si mentinerea la putere a partidului.

Citi membri numarau partidul comunist german si Stasi, in perioada sa cea mai puternica?

Partidul comunist din Germania de Est numara aproape 2.300.000 de membri, la o populatie de 17 milioane, la vremea aceea. In ce priveste Stasi, aproape toti ofiterii sai erau membri ai partidului. Stasi, in perioada sa maxima, in 1989 (din 1950 pina in 1989 si-a crescut constant efectivele) avea aproape 91.000 de ofiteri si 173.000 de informatori neoficiali.

Ce categorie de dosare ale Stasi au fost date publicitatii si cite?

120 de kilometri de dosare au intrat in custodia Institutului Gauck, inclusiv microfilme, fotografii, inregistrari. Sint dosare ale informatorilor, victimelor, dosarele personale ale ofiterilor, ale personalului administrativ, ale conducerii si sefului Stasi. Au fost date publicitatii si regulile dupa care lucrau ofiterii serviciului, recomandari, cum sa procedeze cu oamenii, cum sa foloseasca psihologia in munca lor. (...) Stasi, de pilda, avea propria sa scoala superioara, unde cerceta cum sa convinga tinerii intre 14 si 18 ani sa devina informatori neoficiali. Avea o strategie in privinta acestei chestiuni. Dosarele de la Institutul Gauck se refera si la strategiile si metodele practice de lucru.

De fapt cum functiona, daca ar fi sa ne referim doar la folosirea metodelor psihologice?

Daca ne referim la cei tineri... Imaginati-va ca sinteti ofiter Stasi si vreti sa aflati ce se discuta intr-un club de oameni tineri, citi dintre ei ar merita sa mearga la universitate, citi dintre ei sint convinsi de principiile comuniste. Deci ar trebui sa va gasiti un informator neoficial dintre ei. Pe cine sa alegi? O idee ar fi sa alegi un elev care are probleme cu parintii.

Ii santajau?

Nu recurgeau la santaj, ci doreau sa convinga. Deci ofiterul Stasi, sa spunem, era o persoana amabila, care ar fi putut sa fie ca un tata pentru tinarul elev, isi facea timp pentru el, elevul putea sa discute cu el chestiuni personale. Ofiterul trebuia sa stie cum se putea ajunge la acesti oameni, cum puteau fi determinati sa depinda de el. Apoi, aveau reguli: nu puteau alege pe oricine pentru a deveni ofiter Stasi. Trebuia sa inspire simpatie, sa fie inteligent, sa poata tine locul unui tata care nu era acasa. Oamenii erau motivati sa coopereze cu ei. Interesant este ca larga majoritate nu cooperau cu Stasi. Chiar daca spuneau nu, nu li se intimpla nimic. Cu citeva exceptii, acesta era regimul normal: era posibil sa spui nu.

In unele tari ale fostului bloc comunist, lista cadrelor fostelor servicii secrete au fost publicate. Cum s-a procedat in Germania?

Mai intii, noi nu am avut liste, ca de exemplu in Republica Ceha. Apoi, cum Germania de Est a disparut ca stat, nu am mai avut nevoie de ofiteri Stasi. Aceasta este marea diferenta fata de celelalte tari, unde exista o continuitate. Apoi, daca cineva doreste sa faca o cercetare asupra unui subiect legat de Stasi, poate obtine numele ofiterilor care il intereseaza pentru cercetare.

Deci ce inseamna ca au devenit publice?

Institutul Gauck dispune de aceste informatii, dar nu le-a dat publicitatii sub forma unei liste. Exista o lista a ofiterilor Stasi, pe Internet. A fost obtinuta de un grup de disidenti care a ocupat sediul Stasi in 1989-1990. Ei au copiat o lista a salariilor tuturor ofiterilor Stasi, care se afla deja pe computer, si ea exista pina astazi.

Cum functioneaza Institutul in privinta celor supravegheati? Exista liste ale informatorilor?

Daca vrei sa afli despre propria ta situatie, ceri propriul dosar, ca victima. In dosar exista rapoarte ale informatorilor neoficiali si poti cunoaste numele lor. Stasi nu a facut o lista a informatorilor neoficiali, nici macar scrisa de mina. (...) Ca jurnalist, poti solicita sa ai acces la documente privind informatorii neoficiali sau de pilda te poti informa asupra modalitatii in care Stasi influenta universitatile.

Au existat personalitati ale Germaniei care au fost afectate de deschiderea dosarelor?

Da, de pilda in guvernele landurilor, un prim-ministru a trebuit sa demisioneze, unii membri ai parlamentului, ziaristi si chiar citiva politicieni din Germania de Vest.

Au existat si asemenea socuri, de pilda sa afli ca scriitori importanti colaborasera?

La mijlocul anilor ’90, Institutul Gauck a publicat o carte privind relatiile dintre scriitori si Stasi si, la acea vreme, a fost mult discutata. De fapt, a fost subiectul care a dominat anii ’90. Si Biserica a ales sa faca lustratie in interiorul ei. Au ales sa faca acest lucru, deoarece s-au gindit ca este o sansa sa...

Biserica a sustinut ideea lustratiei, a aplicat-o in interiorul ei?

Da. Structura Bisericii Protestante este complicata in Germania de Est. Sa spunem ca Biserica a decis sa afle ce s-a intimplat in perioada comunista, cit de profund fusese infiltrata de Stasi. S-au gindit ca, daca Biserica vrea sa isi pastreze credibilitatea in ochii oamenilor, trebuie sa afle mai intii ce s-a petrecut in casa ei. Acesta a fost argumentul. S-au gindit ca vor avea de cistigat, prin lustratie, chiar daca va aduce suferinta. Mai multe biserici protestante au dat termene intre sase saptamini si trei luni preotilor, angajatilor sa apara in fata unor comitete speciale ale Bisericii si sa declare daca colaborasera sau nu. Aceste declaratii se faceau in regim de confidentialitate. Dupa aceasta, Biserica a recomandat o lustratie generala.

Ce fel de comitete erau?

Erau formate din trei oameni ai Bisericii, un episcop si alti doi membri. Analizau ce se intimplase in cazul fiecaruia, daca si cum lucrase pentru Stasi. Fiecare a avut ocazia sa se explice. Unele cazuri au fost complicate, in cazul altora s-a dovedit ca fusesera fortati, santajati.

In societate s-a dezvoltat o anumita ostilitate?

Depinde pe cine intrebati. O victima va va raspunde nu, iar un fost informator, da. Cu totii am invatat, pe parcursul unui proces indelungat, incepind din anii ’90, cum sa procedam cu aceasta ostilitate. Am studiat fiecare caz, bineinteles ca am vrut cu totii sa stim ce se intimplase, sa aplicam lustratia, fara sa insemne ca neaparat toti cei vizati sa isi paraseasca posturile. In citiva ani, lucrurile s-au mai linistit, situatia a devenit mai rationala. Astazi, unii s-au plictisit, se spune ca dupa 15 ani lustratia s-a incheiat. Dar anul trecut in decembrie, legea a fost modificata, astfel incit lustratia sa poata continua pe o perioada de inca cinci ani. Conform acestor modificari, sint afectati de lustratie cei care au ocupat pozitii inalte.

Ati criticat faptul ca autoritatile de la Bucuresti nu sprijina CNSAS...

De fapt, m-am referit la toate guvernele de pina in 2004. Ce s-a intimplat in ultimii doi ani nu as putea comenta prea bine, pentru ca nu sint sigur ca inteleg ce se petrece. (...) Nu este important numai din punct de vedere istoric sa afli cine a fost ofiter al Securitatii, ci si pentru ca fostele retele sint reflectate in economie. Apoi, este important si din punctul de vedere al transparentei.

Cum s-a schimbat Stasi dupa 1989? Pur si simplu a incetat sa existe?

Mai mult sau mai putin, da. Cu citeva exceptii. Cea mai mare parte a ofiterilor s-au orientat catre economie. Stasi avea bani si membrii ei au fost printre primii care au dorit sa faca afaceri bune. Dar nu sint atit de puternici ca in Romania, poate si pentru ca existau inainte de unificare oameni de afaceri foarte puternici. Au fondat firme, mai mult regionale. Pe de alta parte, fostele retele functioneaza, se intilnesc in cluburi, asociatii.

Mai multe despre Institutul Gauck, pe www.cotidianul.ro/select