Poate c-ati observat ca operele de arta sunt numai de doua feluri: acelea in fata carora oamenii simt nevoia sa taca si celelalte, care produc un soi de limbarita in toate graiurile. Arta veche a produs mai ales opere care provoaca o admiratie muta,
Poate c-ati observat ca operele de arta sunt numai de doua feluri: acelea in fata carora oamenii simt nevoia sa taca si celelalte, care produc un soi de limbarita in toate graiurile. Arta veche a produs mai ales opere care provoaca o admiratie muta, cu tulburari interioare ce reclama solitudine. Arta moderna e facuta pentru grupuri si pentru extravertiti. Cele mai multe din creatiile celebre ale veacului al XX-lea obliga la vorbarie. Pentru aceasta relatie vicioasa cu palavrageala s-a inventat si un termen consolator: participarea. Ca si cum rugaciunea pe care o spui in gand n-ar fi participare.  In arta, tot ce presupune o lunga instructie verbala trebuie sa se cheme altcumva: activitate culturala, gimnastica spirituala, didactica de larg consum... E adevarat ca, la unele concerte de muzica clasica, dirijorul sau prezentatorul ii deslusesc publicului, de regula un public de copii, unele secrete ale facerii muzicii, dar o gala cu muzica moderna urmata de cuvantari lamuritoare e un nonsens. Cum sa-i explici publicului ce ar trebui sa simta ascultandu-l pe Mozart? Cum masori simtirea? Artistii contemporani nu mai vor sa cucereasca publicul. Vor sa-l provoace. In flecareala pretioasa de la vernisajul unei expozitii "provocatoare" am numarat o multime de cuvinte mai potrivite intr-o sala de masaj pentru masochisti si ciudati decat la o manifestare spirituala. Criticul pretindea ca publicul trebuie zguduit, agresat, framantat, maruntit, penetrat, macerat, scuturat, molestat, iar in sala se gaseau numai persoane care aveau nevoie de compasiune, simpatie, comunicare, prietenie, cordialitate, toleranta.  In marile muzee, grupurile de turisti, gonite de ghizi pe dinaintea unor creatii care nu-si daruiesc frumusetile decat in relatia directa cu individul, nu fac altceva decat sa bifeze preumblari. La Florenta si Roma, navala asiaticilor in catedrale, in plutoane riguros invartite printre credinciosii solitari, ingenunchiati in banci, mi-a dat dimensiunea tragica a unui fenomen. Viitorul fenomenului. Iisus i-a alungat candva pe negustori din templu cu biciul, dar negustorii au revenit in templu mai pregatiti ca niciodata sa vanda totul. Intr-un tarziu de noapte l-am ascultat cu sufletul la gura pe un tanar dirijor chinez vorbind despre faptul ca artistii contemporani nu mai au nevoie de public. Chinezul indraznea sa spuna ca tarile bogate, care-i subventioneaza pe artisti indiferent daca acestia au public sau nu, ii fac un rau de moarte artei. Iar raul consta in aceea ca nimeni nu se mai incumeta sa imparta arta in doua: in arta care exista prin ce ofera si in infinita palavrageala contemporana, snoaba, goala de inteles, galagioasa si bine vanduta in temple, careia negustorii ii zic inca pictura, muzica, literatura..


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.