Se cuvin, cred, in acest al 17-lea an de cand masuram inflatia, cateva treceri in revista ale episoadelor cu adevarat semnificative. Nu doar pentru aducere-aminte. Ci pentru a trage invataminte. Caci inflatia a trecut, acum e vremea dezinflatiei, dar razboiul cu inflatia continua. Societatea romaneasca a cucerit un cap de pod important si nu are dreptul sa-l piarda.  Sa plecam de la definitie: prin inflatie se intelege "cresterea generalizata a preturilor de consum". De ce sunt luate in calcul preturile de consum si nu cele de productie? Pentru ca, in toata lumea, s-a ajuns la concluzia ca preturile de consum (ceea ce platim cand ne facem cumparaturile zilnice, in magazine) reprezinta o notiune efectiv cuprinzatoare: aici se reflecta si costurile productiei, si preturile "la poarta fabricii", si puterea de cumparare. Nu insa si rata de schimb intre moneda nationala si monedele altor tari. Mai degraba e invers: inflatia influenteaza rata de schimb. Alaturi de multi alti indicatori: productivitate, eficienta, calitatea valorilor adaugate. Ce ne spune cu deosebire analiza preturilor de consum? Ca in timp ce inflatia a intrat intr-adevar in picaj, persista inca un climat inflationist. Un climat extrem de periculos, in sensul ca sunt tot mai evidente simptomele de exacerbare a componentei psihologice a cresterii preturilor. Sunt induse anticipatii aiurea, fara nici o legatura cu realitatea economica actuala, ce deruteaza pietele si ravasesc economia. Din aceasta cauza au loc deseori miscari anapoda ale preturilor, care au o sensibilitate accentuata la factorii emotionali. Un exemplu recent: marirea pensiilor. De indata ce Parlamentul a votat legea cresterii punctului de pensii, in doua trepte, 2007 si 2008, corul Casandrelor a si inceput sa planga la pieptul inflatiei.  Si mai canta un cor, cel al populistilor. Un cor ce repeta obsedant: "Nu-i nici o scofala ca preturile cresc mai incet. Important ar fi sa scada!"a€¦ Ei bine, nu-si doreste nimeni sa cadem din lac in put: de la inflatie sa ajungem la deflatie. Intr-un discurs istoric, in vremea in care detinea portofoliul Finantelor, Nicolae Titulescu vorbea despre obligatia ingrata de a face fata nevoilor ce-i stau in cale cu putinii bani pe care ii putea aduna. El avea sa exclame, in fata Parlamentului: "Toata lumea striga - inflatia trebuie sa inceteze. Desigur! Dar aceasta nu inseamna ca deflatia trebuie sa-i ia locul. Pentru ca saracirea prin deflatie brusca ar fi mai catastrofala decat saracirea prin inflatie brusca. In adevar, pe baza circulatiei de azi, de bine, de rau s-au stabilit anumite raporturi de valori. A veni sa le tulburi, prin ridicarea subita a puterii de achizitie a leului, inlauntrul tarii, ar insemna inainte de toate sa ucizi initiativa cinstita. Un capital care s-ar baga astazi intr-o industrie, calculandu-si rentabilitatea pe baza circulatiei monetare de azi, ar fi total pierdut, daca maine, printr-o subita scadere a preturilor, nu s-ar putea obtine profit si, prin urmare, produsele ar trebui sa fie vandute in paguba".  Aceste adevaruri, valabile in cei dintai ani de dupa Primul Razboi Mondial, sunt la fel de actuale si astazi. Atentie, deci: o deflatie ce s-ar putea produce din cauza prabusirii puterii de cumparare ar fi catastrofala. Ea trebuie evitata cu orice pret. Tot asa cum, cu orice pret, trebuie sa fie evitate noi explozii inflationiste. Mai cu seama cele tip a€™97, cu un salt brusc al inflatiei in sus, in martie, la 30,7 la suta, apoi cu un alt salt brusc in jos, in iulie, pana la 0,7 la suta, dupa care a urmat un alt urcus, spre toamna-iarna. Nimic nu este  mai greu decat calibrarea masei de bani si realizarea unor planuri de afaceri racordate la astfel de zig-zag-uri. Din acest motiv, scoala de la Banca Nationala vede, de aici inainte, timp indelungat, deschiderea unui culoar cu inflatie calma, prin care sa ne apropiem treptat de nivelurile din Uniunea Europeana, in jur de 2 la suta pe an. Acest tip de inflatie, cu valori constante, constituie principala tinta ce trebuie sa fie atinsa in acest an si in anii viitori. Urmarea: lunea viitoare.