Despre Cuba  - alt adevar de esenta Jurnalul National va prezinta in premiera un capitol din volumul al doilea al cartii "Lumea vazuta de un roman rupt in fund", care va aparea in curand in librarii. Dupa "Prin Irakul lui Sadam Hussein", "La reeducare de catre NATO", Ion Cristoiu revine cu "Prin Cuba lui Fidel Castro", urmarea unei calatorii la Havana in 2001, dupa prabusirea comunismului.   Transcripturile  discursurilor ne dezvaluie si un alt adevar de esenta. Dincolo de spectacolul gesturilor actoricesti, cheia fortei lui Castro asupra auditoriului consta intr-o ipostaza ce-ar putea servi drept model pentru toti oamenii politici, inclusiv cei supusi votului direct si universal: familiaritatea. Fata de cubanezi, El Lider Maximo se infatiseaza ca  un om. Ca unul de-al lor. In discursurile sale, el marturiseste slabiciuni omenesti (n-a dormit toata noaptea, a sovait daca sa vina sau nu, e obosit, ii e greu sa se miste), dar mai ales preocupari de cap de familie. In discursul din 5 decembrie 1988, Castro povesteste cu lux de amanunte cum s-a desfasurat batalia de la Cuito Canavale, din Angola, ce probleme i-au stat in fata, cum a luat deciziile cruciale, cum a condus lupta de la Havana. Asistenta se pomeneste, fascinata, cu amanunte din culisele Puterii. Care Putere nu are nimic secret, nimic sacru.   Liderii lumii sunt infatisati ca oameni normali, intalnirile internationale sunt simple intalniri intre doi cubanezi simpli. Intre 19 februarie - 5 martie 2003, Fidel Castro e plecat peste hotare, intr-un lung periplu, prilejuit de participarea la cea de-a XIII Conferinta a tarilor Nealiniate de la Kuala Lumpur, Malaiezia. Dupa o escala la Paris, face un popas in Vietnam, inainte de a ajunge la Kuala Lumpur. Dupa Conferinta, viziteaza China si Japonia. Pe 6 martie 2003, el tine un discurs in Adunarea Nationala, convocata in prima sedinta din noua sesiune dupa alegerile din 19 ianuarie 2003. Cea mai mare parte a discursului - zdrobitoare - e in realitate un soi de Jurnal de calatorie vorbit. Castro nu face o dare de seama a turneului sau, ci o relatare nu prea diferita de cea a unui cap de familie intors in Cuba dupa un voiaj peste hotare. Deputatilor si, prin intermediul transmisiei in direct la tv, cubanezilor, El Lider Maximo le povesteste cum a plecat el din Havana pe 19 februarie 2003, cu putin inainte de miezul noptii, pentru a face o escala la Paris, in absenta altui loc de escala. Mai mult, cubanezii sunt pusi la curent cu tot ce-a facut si simtit in timpul scurtului popas in capitala Frantei: "S-a presupus ca ne vom putea odihni cateva ore intr-un hotel. N-am inchis un ochi. De la un etaj superior, am contemplat o parte a acestui frumos si faimos oras. Am privit acoperisurile edificiilor de trei-sase etaje, care aduna opere de arta. Am vrut sa stiu de ce le-au construit, iata, acum o suta cincizeci de ani. Mi-am amintit de Havana si de problemele sale. Erau colorate in cenusiu-argintiu. Nimeni nu mi-a putut raspunde.   La cativa kilometri, un turn enorm rupea armonia. Un pic mai la dreapta, edificii inalte de birouri sau locuinte urateau panorama. Mi-am amintit de heliportul pe care l-au ridicat in Vechea Havana, in spatele a ceea ce a fost palatul guvernului colonial cu cateva luni inainte de Revolutie. Pentru prima data Turnul Eiffel si Arcul de Triumf, pe care toata lumea le admira atat, mi s-au parut doua obiecte umilite si micsorate. Am devenit deodata un nebanuit frustrat. La Paris, n-am deranjat pe nimeni, n-am vorbit cu nimeni. Am plecat ducand cu mine amintirea a tot ce am citit si visat cand eram tanar in legatura cu glorioasa Revolutie si istoria glorioasa si eroica a Frantei. Am admirat atitudinea curajoasa pe care o adopta azi guvernul sau fata de umilitorul hegemonism unilateral al administratiei nord-americane".   In dialogul cu Ignacio Ramonet, el dezvaluie ca, la un moment dat, vizitand URSS, a abordat cu Boris Eltin, pe atunci prim-secretar al PCUS pe Moscova, dezvoltarea capitalei: "Am insistat mult pe necesitatea de a evita distrugerea cartierelor istorice". Lui Ignacio Ramonet el ii povesteste cu umor escala facuta la Madrid, in februarie 1984, la intoarcerea de la Moscova, unde participase, impreuna cu Daniel Ortega, la funeraliile lui Iuri Andropov. In ciuda cetii foarte dese, au fost luati cu un elicopter si dusi la resedinta premierului de atunci al Spaniei, Felipe Gonzales. La Moncloa, Felipe Gonzales i-a servit cu vin de Jerez, jambon si branza. Apoi au mers in apartamentele premierului pentru a dejuna: o mica salata, insotita de bucatele de rata salbatica. Fidel Castro, caruia vinul ii deschisese apetitul, a crezut ca era doar antreul. Dar nu - spune el cu umor - era chiar cina, deoarece au trecut imediat la desert.   In 6 martie 2003, Castro  nu e in fata unui autor de interviuri pentru o carte de amintiri. E in fata Adunarii Nationale si a cubanezilor. Relatarea escalei sale la Paris da discursului o nota profund familiara. Ea se inscrie in ipostaza de Tata de Familie, de Patriarh al poporului cubanez. Sub acelasi semn, Oratorul isi povesteste dificultatile de zbor cu avionul Il-62, de fabricatie sovietica. Deputatilor si cubanezilor el le explica de ce a fost amanata, pentru 6 martie, sedinta ce trebuia sa se tina pe 5 martie 2003: "Conditii climaterice rele ne-au impiedicat sa plecam din Hirosima pe 3 martie. Si delegatia noastra, prevazand o intarziere, a trebuit sa roage pe companeros din Cuba sa amane Adunarea pentru 6 martie". Asta deoarece a tinut neaparat sa fie prezent la sedinta. Amanarea sedintei nu s-a pus in discutie. Fidel Castro da insa Puterii imaginea de dependenta de popor. Care popor are dreptul la o explicatie. Omeneasca! Relatarea noptii de la hotel face din El Lider Maximo un om obisnuit. Poporul afla ca Liderul lor n-a inchis un ochi toata noaptea, ca a privit Parisul de la inaltime, ca n-a stat de vorba cu nimeni.   Pe 13 martie 1990, Fidel Castro tine un discurs in Piata Revolutiei din Havana, cu prilejul traditionalei aniversari a atacarii Palatului Prezidential in 13 martie 1957. Pe 15 martie 1990, o delegatie cubaneza, condusa de Fidel Castro, urmeaza sa inceapa o vizita in Brazilia, pentru a participa la ceremonia de investire a presedintelui Fernando Collar de Mullo. El Lider Maximo foloseste mitingul pentru a da seama poporului cubanez de cum s-a stabilit componenta delegatiei. Sunt dezvaluite mai intai amanunte omenesti: "Multor tovarasi le-ar fi placut sa ma insoteasca in aceasta calatorie. Totusi, le-am spus sa ramana la posturile lor. E lucrul cel mai important. Am ales o delegatie mica. O parte alcatuieste delegatia oficiala, careia nu-i putem da numarul de membri. Asta o stabilesc gazdele". Dupa ce nominalizeaza totusi doi tovarasi, Fidel Castro marturiseste ca, pe langa delegatia oficiala, va lua cu el si noua insi, care sunt simboluri ale Revolutiei si ale muncii Revolutionare: "Vom consuma aceeasi cantitate de carburant mergand in acelasi avion, totusi (rasete). In plus, putem imparti intre noi si mancarea. E atat de munca, de facut in astfel de ocazii, ca unii dintre noi n-au timp sa manance sau sa doarma". Vine apoi un moment care place asistentei, in majoritate alcatuita din studenti: "Am vrut sa invit un tanar - un adevarat tanar - un om care nu are atata responsabilitate ca Raboina (Liderul UJC - n.n.) (strigate). Nu, Raboina nu va merge. (strigate). De unde stiti asta? (aplauze, strigate). L-am invitat pe Felipe (Felipe Perez Roque, vicepresedinte al Consiliului National al Federatiei Studentilor Universitari - n.n.) sa va reprezinte pe voi".   Jumatate din discursul din 26 iulie 1990, la aniversarea Moncadei, e dedicat crizei ambasadelor. (E vorba de o diversiune esuata a CIA de a crea, prin accesul unor refugiati in ambasadele Spaniei, Cehiei, Elvetiei, un eveniment asemanator celui de la Tirana). Fidel Castro nu se rezuma la denuntarea propagandistica a afacerii, cum ar fi procedat, probabil, Nicolae Ceausescu. El relateaza pe larg ce s-a intamplat, pe ore si zile, ce a facut el cand a aflat. E o adevarata telenovela discursul sau, extrem de familiar, presarat cu ironii sfichiuitoare (ca de exemplu, cea despre noua denumire a Ambasadei Cehoslovaciei: Ambasada Ceha si Slovaca), dominat de obsesia de a expune date exacte (citeste niste note, pe care sustine ca le-a facut pe parcursul evenimentelor, se corecteaza, uitandu-se pe hartii).   Discursul capata tensiune politista, captand interesul publicului. Mult mai important, cei din Piata si, prin intermediul tv, toti cei din Insula au sentimentul ca Puterea e nu numai transparenta, dar si familiara. Conducatorii - Fidel Castro, fireste - sunt si ei oameni cand iau decizii. Un protest impotriva ambasadorului spaniol la Havana n-are nimic deosebit de un protest al unui cubanez ca vecinul i-a dezumflat cauciucurile la bicicleta. Comparand acest discurs cu cel tinut de Ceausescu in seara de 20 decembrie 1989 n-ai cum sa nu intelegi de ce a cazut fostul presedinte.