Cand Mossad-ul se supara

Doi "turisti israelieni" mor in Austria
Frumoasa-i vara in Austria. Totu-i verde si straluceste de curatenie. Mii de oameni cutreiera tara pe biciclete si motociclete, asa ca nimeni nu dadea atentie celor doi tineri motociclisti care se oprisera in fata unei case cu "Zimmerfrei" (camere de vacanta). Cateva clipe mai tarziu, cei doi tineri israelieni erau morti.
"Un accident de circulatie a pus capat vietii a doi turisti israelieni in Austria" - au scris ziarele. Turistii n-aveau nume si nici amanunte despre acest ciudat accident nu erau publicate.
Shabtai Shavit, comandantul Mossadului, a facut o criza de furie cand i s-a raportat ca cei doi agenti ai Mossadului, care-l "filau" pe dr. Magid Abaspur, iranianul trimis de serviciile secrete ale Teheranului sa semneze la Viena o uriasa tranzactie de armament cu israelianul Nahum Manbar, au murit.
"Ticalosul, netrebnicul, mi-o va plati cu varf si indesat"- a amenintat Shavit.
"Ticalosul" era milionarul israelian Nahum Manbar - care, nu de mult, se mutase in noua sa vila de la Saint Paul de Vence, pe Coasta de Azur, in Franta, vila cumparata cu o suma bagatela de... 8 milioane de dolari.
Ascensiunea lui Nahum Manbar
Drum lung a parcurs Nahum Manbar pana ce a inceput sa se joace cu milioanele. S-a nascut in kibutul Ghivat Haim si a fost ofiter de parasutisti. La 22 de ani s-a casatorit cu o fata din kibut, dar dupa trei ani de casnicie a divortat. In 1974 a infiintat o fabrica de valize care a dat repede faliment, iar el a fost acuzat si condamnat pentru emitere de cecuri fara acoperire.
Manbar a parasit tara la varsta de 30 de ani, avand in buzunar ultimii 600 de dolari care ii ramasesera. A mai luat cu el un manual de limba engleza si o imensa vointa de a reusi. S-a stabilit intr-un hotel sumbru la Londra, unde platea opt dolari pe noapte. Si-a incercat norocul in lumea afacerilor. S-a folosit de cunostintele sale de fost agricultor si a inceput sa vanda trandafiri in piata de flori de la Covent Garden. De acolo, a continuat cultivarea de rosii de sera, apoi de papaya si avocado, in calduroasa Spanie.
Afacerile incepusera sa se extinda si avea deja mai multe societati in Europa si Israel. La Tel Aviv avea societatile "N.M.A. - Valori", de bunuri imobiliare si "N.M.A. - Catering Ltd", care distribuia alimente gata preparate la diferite institutii si universitati. Mai avea o societate de echipament medical la Ierusalim (Medihet) si o fabrica de seringi la Dimona. In cercurile economice din tara, averea sa era apreciata la peste 100 de milioane de dolari.
In 1991 a intalnit-o pe Francine, o evreica frantuzoaica divortata, frumoasa si eleganta. S-au casatorit in 1972 si, dupa un an, s-a nascut fiul lor, Nitan. Intr-un interviu acordat revistei "La Isa" (Femeia), Manbar declara ca paternitatea i-a schimbat intreaga viata: "Am fost un om al avioanelor, peregrinand dintr-o tara in alta, pana am devenit tata. Acum nu vreau sa ratez cresterea copiilor mei. Nu ies din casa inainte de ora zece si jumatate dimineata, si ma intorc la pranz."
Filantropie si afaceri cu armament
Manbar a avut grija sa-si mentina legaturile in tara. A incercat, printe altele, sa se apropie de cei ce iau hotararile. Actualul premier Ehud Olmert, de exemplu, l-a intrebat nu demult daca este dispus sa faca o donatie pentru festivitatile "Ierusalim 3000". Cand venea in vizita in tara, ii placea sa fie prezent la marile evenimente mondene si avea grija sa semneze cecuri "grase" pentru diferite organizatii, printre care si Partidul Muncii. Desi s-a simtit jignit ca kibutul lui nu i-a permis sa plece la studii, a ridicat acolo, acum cativa ani, un camin pentru batrani, care l-a costat un sfert de million de dolari.
Manbar avea grija sa-si intretina imaginea de filantrop patriot. A facut donatii si pentru Magbit-ul din Franta, iar numele lui este inscris pe lista prietenilor Muzeului Tel Aviv. A donat o jumatate de milion de dolari pentru Institutul de sport Wingate. Si alte milioane pentru institutii de sanatate, printre care si sectia de prematuri a spitalului Wolfson din Holon. Solicitat de Ministerul de Externe, a donat o suma mare pentru UNESCO, in vederea construirii Pietei Tolerantei la Paris, care poarta numele fostului premier Itzhak Rabin, asasinat de un extremist evreu.
Intr-un interviu acordat ziarului "Haaret", Manbar a povestit cum s-a decis sa se lanseze in afaceri cu armament si ca poate face asta cum nu se poate mai usor, in Europa rasariteana. A incercat mai intai in Romania, dar treburile mergeau aici prea incet si prea se inmulteau intermediarii.
"Ministerul Apararii din Polonia m-a primit cu bratele deschise" - relateaza Manbar. Polonezii erau foarte interesati de dolari si nu exista acolo nici o lege care interzice exportul de echipament militar. Polonezii au fost legati prin contracte semnate cu rusii, conform carora nu aveau voie sa vanda armament de alta provenienta decat ruseasca. In toti anii aceia, polonezii au lucrat ca antreprenori ai rusilor si au primit bani pentru fiecare tranzactie. Dar le-a aparut deodata in cale Nahum Manbar, care i-a propus ministrului Apararii sa lase la o parte rublele si sa inceapa sa lucreze cu dolari, cu foarte multi dolari. "Uite asa, eu, israelianul din Ghivat Haim, impreuna cu guvernul polonez, i-am furat caii de sub nas boierului rus", se lauda Manbar.
Manbar cumpara armament de pretutindeni in lume si apoi il vindea prin intermediul Poloniei. Tranzactiile facute de el cuprindeau echipament de aparare impotriva armelor chimice, tancuri, arme Uzi si altele. Multi israelieni au sustinut ca banii pe care ii investea in tara proveneau din armamentul pe care il vindea Iranului. Dar el nu nega ca face comert de arme cu Iranul. "M-au gasit tocmai cand eu ii cautam", spune el. Dar la intrebarea daca a vandut Iranului armament care ar pune in pericol Israelul, raspundea: "Categoric, nu. Le-am vandut echipament militar, dar nu rachete si nici avioane".
Cu o siretenie de negustor uns cu toate alifiile, Manbar povesteste cu lux de amanunte cum le-a vandut iranienilor armament pe care l-a cumparat de la armata poloneza: "Am platit pentru un tanc 35.000 de dolari. Am adaugat un sistem de aparare impotriva focului pe care l-am cumparat din alta tara si le-am adus iranienilor tancul <<T-55>>, pentru 200.000 de dolari."
Tranzactii controversate cu Iranul
La inceputul anului 1990, Manbar a luat legatura cu dr. Raanan Aloni, care era responsabil cu elaborarea de mijloace de aparare impotriva armamentului chimic, la firma "Elbit" din Haifa. I-a spus ca este interesat sa cumpere un sistem elaborat de Aloni, de depistare si identificare a materiilor folosite la armamentul chimic. "Elbit" a acceptat sa i-l vanda. La doi ani dupa aceea, s-a deschis un proces la Judecatoria de Pace din Tel Aviv, in care Manbar a dat in judecata firma "Elbit", pretinzand despagubiri de 800.000 de dolari, pentru anularea tranzactiei de vanzare a sistemului respectiv "unei tari straine". "Elbit" a sustinut ca Manbar n-a amintit niciodata Iranul. Procesul s-a incheiat in 1992 cu o intelegere intre parti.
In ultimii ani, atat Israelul cat si Statele Unite au inceput sa urmareasca cu ochi severi activitatea lui Manbar. "New York Times" a scris ca societatile lui Manbar se ocupa cu traficul de armament chimic si ca el a vandut Iranului materiale cu care se poate fabrica gazul mustarului si gazul nervilor. In urma acelei dezvaluiri, americanii au aplicat sanctiuni celor doua societati ale lui Manbar. Acesta s-a aparat spunand ca societatile lui vindeau Iranului numai sisteme destinate depistarii agentilor chimici de lupta, sisteme fabricate in mod legal in Polonia. Dar si Ministerul Apararii din Israel a dat dispozitie, in august 1991, sa se intrerupa orice legatura cu Manbar, din cauza suspiciunilor privitoare la comertul sau ilegal cu Iranul.
Cu toate acestea, Manbar si-a pastrat pasaportul israelian de-a lungul tuturor acestor ani. "In ochii mei acesta este pasaportul cel mai bun si cel mai onorabil din lume"- explica el.
Cu pasaportul israelian, Manbar nu putea intra oficial in Iran. Ceea ce, insa, nu l-a impiedicat sa faca afaceri grozave cu Teheranul ayatollah-ilor.
Mossadul a incurajat, la inceput, setea de imbogatire a lui Manbar, pe socoteala Iranului. Fostul ofiter parasutist vindea Teheranului arme automate obisnuite, tunuri mediocre si tancuri invechite, dar aducea de acolo informatii pretioase.
Cat timp targul acesta satanic era oarecum controlat de Mossad si CIA, si toate partile isi primeau "marfa" dorita, afacerile lui Nahum Manbar nu au deranjat pe nimeni.
Dar iranienii nu erau atat de naivi precum ii credea Manbar. Ei au inceput sa-i solicite acestuia materii prime strategice si tehnologie sofisticata pentru producerea unor arme chimice si rachete balistice.
Arestarea lui Manbar
Nahum Manbar a facut prima greseala atunci cand n-a sesizat gravitatea articolului publicat de "New York Times". Americanii, era evident, incepusera sa fie enervati de afacerile ilegale ale acestui tanar israelian, care avea impertinenta sa "sparga" blocada anti-iraniana.
"Cazul" a ajuns la Itzhak Rabin si Shimon Peres, care au aflat ca Manbar a semnat un acord cu iranienii, intermediat de dr. Madjid Abaspur, consilierul presedintelui Iranului, prin care se obliga sa le furnizeze materii prime in cantitati mari (150 tone), pentru fabricarea gazului nervilor si gazului mustarului.
"Exista dovezi? Arestati-l!" - i-a ordonat premierul Itzhak Rabin, comandantului Mossadului.
Dovezi, insa, nu existau. Dar, din acea clipa, soarta lui Manbar fusese pecetluita. Ancheta trebuia sa fie secreta pentru ca, altfel, Manbar ar fi incetat sa mai vina in Israel si arestarea sa devenea imposibila. Dupa venirea lui Beniamin Netaniahu la putere, principalul martor al acuzarii, un cetatean polonez, a consimtit sa vina in Israel si sa depuna marturie contra lui Manbar.
Din acea clipa, mecanismul Justitiei a intrat in actiune. In martie 1997, Nahum Manbar a coborat pe scarile avionului Swissair surazator si plin de sine. A crezut ca e o farsa cand doi agenti ai Mossadului s-au apropiat de el si i-au spus: "Esti arestat, acuzat de tradare. Te rog sa ne insotesti."
Un proces cu usile inchise
Arestarea lui Manbar n-a fost data publicitatii. Ceva mai tarziu, i s-a permis sa angajeze un avocat. Onorariul aparatorului ales, Amnon Zihroni, a fost de un milion de dolari. In pledoaria sa, acesta a recunoscut afacerile cu Iranul ale clientului sau, dar a insistat ca toate aceste tranzactii s-au facut cu stirea si acordul statului israelian. Cu alte cuvinte, Nahum Manbar ar fi fost un simplu executant, un pion intr-un joc mult mai mare.
Avocatul Amnon Zihroni a subliniat ca, inca de la sfarsitul anilor '80, Manbar a vandut iranienilor numai echipament de "aparare pasiva" in domeniul armelor chimice. Manbar a facut acest lucru in colaborare cu unele intreprinderi israeliene, ca "Elbit", si cu stiinta Ministerului Apararii.
Dar, in anii 1993-1994, s-au primit la Ministerul Apararii informatii ca Manbar ducea tratative cu iranienii pentru a le vinde echipament cu caracter ofensiv, intre care si materii prime pentru fabricarea de arme chimice. O parte din aceste informatii au fost furnizate de CIA.
Manbar a fost avertizat sa inceteze legaturile cu Iranul. El sustine ca s-a conformat avertismentelor, dar si-a continuat, in secret, afacerile cu iranienii. In acel moment s-a deschis impotriva sa o ancheta secreta. Oamenii Mossadului au cules informatii in cateva tari. Doi dintre martorii principali ai acuzarii au fost un polonez si o englezoaica fosti asociati in afaceri ai lui Nahum Manbar. In cursul procesului au existat si incercari de a ataca anumite tabu-uri Mossad.
Judecatorii Amnon Strasnov, Zeev Hammer si Seli Timan, de la Tribunalul regional din Tel Aviv, au scris in hotararea pronuntata ca Manbar, "din aviditate de bani, a sacrificat securitatea statului". Ei l-au inculpat si pentru ca a acordat asistenta dusmanului in lupta contra Israelului si a transmis informatii de natura sa lezeze securitatea statului.
Procurorul a pretins ca Manbar a primit din partea Iranului 16 milioane de dolari. La proces, care s-a desfasurat cu usile inchise, Manbar a spus ca legaturile sale cu regimul de la Teheran s-au purtat "cu stirea factorilor de securitate" din tara. El pretinde ca a fost condamnat de Tribunalul israelian, ca urmare a presiunilor exercitate de Statele Unite. Prin condamnarea sa, americanii au vrut sa-i avertizeze pe toti negustorii de arme sa nu care cumva sa indrazneasca sa incalce embargoul impus Iranului.
Acuzatii din inchisoare
Nahum Manbar a fost condamnat la 16 ani de inchisoare. Implicatiile acestei condamnari se ramifica pana in varfurile ierarhiei politice, ale Mossadului si ale conducerii Statului.
In celula sa din inchisoarea Nitan, unde este detinut in izolare, Manbar nu a incetat sa protesteze impotriva verdictului.
"Cele mai grave delicte din istoria statului, fara precedent prin gravitatea lor" - asa a fost definita de catre procuratura infractiunea pe care a comis-o. Procesul acesta curios a fost insotit de o serie de scandaluri. Nici nu s-au stins bine ecourile "afacerii Strasnov", in care presedintele completului de judecata a fost acuzat ca a intretinut relatii intime cu o tanara avocata din echipa apararii, ca un alt scandal a iesit la suprafata: presa straina a scris ca doi agenti ai Mossadului au fost ucisi, in timp ce-l urmareau pe Manbar si ca seful acestei institutii a jurat la mormantul lor ca va duce la bun sfarsit misiunea lor. Cu alte cuvinte, ca "va pune mana pe Manbar".
Spusele lui, desigur, trebuie tinute sub rezerva si privite cu multa suspiciune, deoarece pana si avocatii sai au recunoscut ca, Manbar "are o tendinta innascuta de a deturna adevarul", iar la proces, judecatorul Strasnov, l-a numit "mincinos si manipulator". Dar, daca numai o mica parte din ceea ce afirma Manbar este adevarat, "merita sa stim si noi".
Un interviu acordat de dupa gratii scoate la iveala multe amanunte interesante:
- Nu pot dormi noptile. Procesul meu aminteste de cele inscenate in tarile cu regim totalitar, spune Manbar.
- Scuza-ne, dar nu intelegem de ce intreaga conducere a Israelului s-ar fi pornit, fara motiv, impotriva dumitale?
- Pentru a acoperi esecurile lor, mai ales in problema pilotului Ron Arad, cazut in prizonieratul arab. Ei sunt cei care m-au rugat sa-i ajut in tratativele cu iranienii in aceasta privinta. Ei mi-au cerut sa obtin informatii privitoare la soarta lui Ron Arad si sa le transmit. Dar acum imi este interzis, desigur, sa dau amanunte despre aceasta chestiune. Oricum, vreau sa se stie ca, atunci cand au avut nevoie de mine au stiut unde sa ma gaseasca si cum sa stoarca de la mine tot ce s-a putut. Am facut tot ce mi-a stat in putinta ca sa-i ajut, dar n-am reusit fiindca am fost indus in eroare de iranieni.
- Cine a fost omul de legatura iranian cu care ai colaborat?
- Cea mai mare parte a afacerilor le-am tratat cu doctorul Abaspur. In privinta lui Ron Arad, el mi-a spus: "Nu ma ocup de subiectul acesta. Nu fac politica!"
- Nu facea politica, dar se stie ca Abaspur, cu care recunosti ca ai avut legaturi de afaceri, nu era altul decat consilierul personal al presedintelui Rafsandjani si seful proiectului de armament chimic iranian.
- Nu mi-a cerut sa-i vand substante interzise. Mi-a propus doar sa vand tot felul de lucruri. In privinta unora dintre ele, am refuzat. Nu i-am vandut, decat o singura substanta chimica, "tinil clorid", care are aplicatii in necesitati industriale, agricole, medicale, pe scurt, civile. Acest produs se vinde pe piata libera. Dar eu m-am interesat dinainte la serviciile de securitate israeliene daca imi este permis sa-l vand iranienilor.
- Daca totul a fost legal, cum explici faptul ca ai tinut sa te folosesti de un pasaport fals?
- Este vorba de un pasaport pe care l-am avut cu multa vreme inainte de a incepe tranzactiile cu Iranul.
- Te-ai folosit de coduri secrete in corespondenta cu reprezentantii Iranului. Asta nu inseamna ca ai stiut ca ceea ce faci este interzis?
- E un lucru obisnuit sa recurgi la coduri cand lucrezi cu un stat care nu are relatii diplomatice cu tara ta, mai ales cand trebuie sa ocolesti embargoul impus de americani. Procuratura a mintit in aceasta privinta, iar ordinul de interdictie impus de primul ministru in privinta depozitiei mele in aparare, m-a impiedicat sa-i aduc la bara martorilor, in favoarea mea, pe cei ce au facut comert cu Iranul, in perioada in care am facut si eu. Acesti martori ar fi putut furniza informatii privitoare la relatiile comerciale ale unor societati si foruri israeliene, care au facut comert cu Iranul in perioada 1990-1993. Comert in domeniul militar, desigur.
(Este adevarat ca, in decursul procesului, apararea a aratat ca in perioada respectiva, numeroase societati israeliene au facut comert intens cu Iranul. Asta este, de fapt, ceea ce l-a salvat pe Manbar de la o pedeapsa mult mai aspra). Intrebat despre cate societati israeliene au facut comert cu Iranul, Manbar a raspuns:
- Nu pot raspunde la intrebarea asta din cauza ordinului de interdictie emis de premierul Israelului. Pot spune doar ca o societate mare cum este "Elbit" a vandut Iranului echipament militar sofisticat, elaborat in Israel pentru a fi folosit de Tzahal (armata israeliana) si pentru vanzarea caruia a primit aprobarea legala a aceluiasi minister. Valoarea tranzactiei a fost de zeci de milioane de dolari. O alta societate a vandut Iranului obuze. De ce ar trebui sa se creada ca a vinde Iranului obuze e in ordine, dar sa vinzi chimicale pentru agricultura este interzis? Presupun ca materialele vandute de mine sunt folosite acum in industria agricola si cea de medicamente a Iranului, dar eu sunt numit acum spion si tradator. In domeniul particular, cel putin o suta de cetateni israelieni au facut comert cu Iranul, prin intermediul meu sau paralel cu mine. Cum poate acum fostul sef al Mossadului sa afirme ca eu am comis delicte mai grave decat cele comise de Vanunu? Ma adresez tuturor acelor oameni care au facut in anii aceia comert cu Iranul si i-au vandut echipament militar sau nemilitar si ii intreb: "Cum puteti dormi bine, noaptea? Nu va mustra constiinta? Doarece nu puteti fi deconspirati din cauza ordinului emis de primul ministru, eu stau la inchisoare si voi dormiti in paturile voastre!".
Uitat de vechii prieteni
Relatiile lui Manbar cu conducerea politica israeliana si mai ales cu conducatorii Partidului Muncii, au fost adesea discutate de mass-media israeliana. In anturajul lui Beniamin Netaniahu se spune ca fostii premieri Itzhak Rabin si Shimon Peres nu au actionat impotriva lui Manbar deoarece acesta dona bani multi Partidului Muncii. Aceste zvonuri au fost infirmate la proces, unde s-a stabilit ca ancheta impotriva lui Manbar s-a deschis in perioada in care regretatul Itzhak Rabin era premier.
- Peres sustine ca nu-si aminteste de mine, iar eu spun ca isi aminteste foarte bine. M-am intalnit cu el si alta data, la Paris, la inaugurarea "Pietei Tolerantei". Dar nu vreau sa vorbesc numai despre cei din Partidul Muncii si nici despre Shimon Peres. Dintr-odata, nimeni nu-si mai aminteste de mine. Toti fug de mine.
- Ai fost, la un moment dat, avertizat de catre un ofiter de politie superior, generalul Avi Cohen, si cu toate astea ai continuat sa faci comert cu Iranul.
- Nu-i adevarat. Imediat dupa ce am fost avertizat, am incetat acest comert. Mai mult decat atat: am fost arestat in timp ce ma aflam in Israel. In perioada aceea veneam in Israel de cateva ori pe luna. Un om care isi tradeaza tara o viziteaza atat de des?
E greu de crezut ca un om de statura lui Manbar nu a observat ca este urmarit si nu a stiut nimic de moartea in Austria a celor doi agenti Mossad. "Chiar nu i-ai observat?"- a fost intrebat.
- Am auzit in cursul anului un zvon, dupa care doi agenti ar fi fost omorati. N-am stiut nimic despre asta si nici n-am simtit ca sunt urmarit. Presupun ca dupa ce Avi Cohen m-a avertizat in 1993, Mossadul a vrut sa cerceteze daca continui comertul cu Iranul sau nu. N-au descoperit, desigur, nimic, fiindca n-am mai continuat acest comert.
- Ziarul "Sunday Times", care a publicat stirea despre moartea celor doi agenti, scrie ca fostul sef al Mossadului, Shabtai Shavit, si-a intensificat amestecul personal in anchetarea dumitale, dupa moartea celor doi agenti.
- E de-a dreptul uluitor faptul ca seful Mossadului a vrut sa se razbune pe un cetatean al tarii in privinta caruia exista anumite banuieli. Nimeni nu sustine nici acum ca ar exista vreo legatura intre mine si moartea agentilor. Este o mare nenorocire, foarte intristatoare, dar seful Mossadului priveste asta din punct de vedere personal si a decis sa se razbune pe mine.
- Sustii ca primul ministru, completul de judecata, Ministerul Apararii, Mossadul, Sabakul, politia, mass-media, actioneaza impotriva dumitale. Cum explici faptul ca intreaga societate israeliana s-a pornit tocmai contra lui Nahum Manbar?
- Intreaga administratie se lasa tarata de un singur factor, Mossadul, care a trimis rapoarte mincinoase privitoare la activitatea, intentiile si faptele mele. Imi este clar ca activitatea mea i-a suparat pe americani. Cand americanii au intrebat la Ierusalim, factorii israelieni au negat ca mi-au acordat aprobari sa fac comert cu Iranul, deoarece acest fapt contravine embargoului. Nu pot raspunde mai mult deoarece imi este interzis, dar stiu ca eu am devenit victima in toata aceasta afacere urata.
- Unii spun ca te afli intr-o stare psihica grea si ca ai amenintat in cateva randuri ca te vei sinucide. Este adevarat?
- Astea sunt prostii. Starea mea de spirit nu s-a schimbat din ziua in care am fost arestat, eu si sotia mea suntem convinsi ca dreptatea va iesi la suprafata. Ea si copiii mei imi inspira forta necesara ca sa lupt, asa ca nu am timp sa "gandesc" la sinucidere.
Acum, dupa ce a stat 10 ani in inchisoare, Nahum Manbar ar fi putut fi eliberat, dar, cum am subliniat, Mossad, Shabak si Aman se opun. Generalul Meir Dagan, seful Mossad, nici nu vrea sa auda despre o posibila eliberare a "netrebnicului". Procuratura a avertizat ca Manbar continua sa reprezinte un pericol pentru securitatea Israelului. Ca, in liberate, el nu va pregeta sa reia afacerile necurate cu Iranul. O acuza hilara. Din 1997, anul in care a fost intemnitat, Manbar a primit de 56 de ori pana acum permisiunea sa iasa din inchisoare, fara restrictii si fara sa fie urmarit pe unde umbla si cu cine se intalneste. Nimic nu l-ar fi impiedicat sa faca toate afacerile dorite, in aceste zeci de "vacante" legale. Daca impotrivirea Mossad (serviciile secrete externe) de a fi eliberat cu sase ani inainte de incheierea condamnarii este poate de inteles, refuzul Shabak (serviciile secrete interne) pune semne de intrebare. Manbar a fost manipulat direct de sefii Shabak. Unul din acestia, Dan Milner, l-a impins de la spate sa dezvolte cat mai mult afacerile cu armament si tehnologie militara interzisa cu Iranul. Era aceasta un mijloc de a verifica ce anume ii intereseaza pe iranieni si daca dezvolta industria nucleara. Milner e cel care i-a promis lui Manbar ca nu va avea de suferit si nu va fi judecat de Israel pentru aceste "afaceri cu Satana". Shabtai Shavit, fostul sef Mossad, tace. Nici actualul sef Mossad, generalul Meir Dagan, nu ofera mass-media vreo explicatie. "A fost condamnat la 16 ani inchisoare? Sa zaca acolo!" - ar fi spus generalul.

---

Despre autor: