Mersul la altar vinde bine, chit ca e vorba despre filme, seriale sau reviste. Trei teorii incearca sa explice boomul financiar stirnit de nunti.

Filmul lui Noah Baumbach, „Margot at the Wedding", va ajunge anul acesta in cinematografe. O are in rolul principal pe Nicole Kidman, careia i s-au alaturat John Turturro, Jack Black si Jennifer Jason Leigh, totul pentru a alcatui un portret acid al unei familii. Cu alte cuvinte, lungmetrajul lui Noah Baumbach va fi o gura de aer proaspat intr-un moment in care Hollywoodul furnizeaza nunti siropoase pe banda rulanta si scoate si multi bani din ele.

In 2002, un film produs de Tom Hanks, cu un buget de cinci milioane de dolari, reusea sa scoata din buzunarele spectatorilor aproape 400. Era vorba de „Nunta ŕ la grec", care a ocupat locul al cincilea in topul de boxoffice al anului respectiv. Trei ani mai tirziu, „Spargatorii de nunti" era un hit global, alegindu-se cu 300 de milioane de dolari din incasari. Cele doua lungmetraje ocupa primele locuri in clasamentul celor 27 de „filme cu nunti" (din 1982 pina in prezent) realizat pe site-ul boxofficemojo.com, ceea ce deja ridica lungmetrajele axate pe ceremonii nuptiale la statutul de gen cinematografic. O jurnalista americana, Jen Chaney, a observat ca, in ciuda cronicilor dezastruoase, nuntile de pe marile ecrane prospera in ultima vreme si incearca sa propuna citeva teorii care sa clarifice fenomenul.

Prima dintre ele tine de sociologie. Datorita unei economii infloritoare care si-a atins virful la sfirsitul anilor’ 90, oamenii s-au trezit cu un exces de bani, numai buni de cheltuit pe nunti. Ba chiar membrii instariti ai generatiei baby boom au finantat si nuntile copiilor. Potrivit statisticilor recente, aproximativ 50 de miliarde de dolari se cheltuiesc anual doar in SUA pe ceremonii nuptiale, ceea ce inseamna cam 20.000 de dolari pe cap de nunta. Asa ca povestile despre astfel de evenimente fastuoase s-au raspindit in media, captind atentia publicului, iar ceremonia, in loc sa ramina un prilej de reunire cu apropiatii, a devenit un soi de show la care platesti bilet. Nuntile organizate in locuri exotice, de exemplu Caraibe sau Italia, au devenit o moda la ordinea zilei. Iar atunci cind auzi ca Jennifer Aniston si Brad Pitt dau un milion de dolari pe nunta lor, pare rezonabil sa dai 200.000 pe a ta.

Urmatoarea teorie se axeaza pe relatia dintre cerere si oferta. Mediatizarea nuntilor persista pentru ca e profitabila. Dovada este publicatia „Martha Stewart Weddings", inexistenta acum zece ani si extrem de populara in zilele noastre. Cit despre filme, productii relativ mediocre ca „Father of the Bride"si „The Wedding Singer" s-au lipit de public ca marca de scrisoare. Au atins un asemenea grad de popularitate incit Julia Roberts a facut doua astfel de lungmetraje: „My Best Friend’s Wedding" si „Runaway Bride". In ceea ce priveste filmul „The Wedding Planner", cu Jennifer Lopez in rolul principal, editorialista americana pune apetenta publicului pe seama „star power", dar puncteaza si faptul ca decorul frumusel in care se petrece actiunea, ca si longevitatea temei matrimoniale sigur

si-au adjudecat o parte dintre spectatori. Iar cind Hollywoodul n-are prea multe idei bune si noi, revine la motivul „nuntii cu bucluc", care si-a demonstrat deja profitabilitatea.

In ultimul rind, preocuparea pentru moda ar explica proaspata goana dupa nunti. Multa lume urmareste Oscarurile pentru a analiza hainele megastarurilor, dar putini pot pasi pe covorul rosu sau se pot lauda pe micile ecrane cum ca poarta o toala Gucci unicat, creata special pentru ocazie. Ca atare, nunta e o ocazie perfecta ca sa-ti apropriezi covorul rosu si sa ajungi cit de aproape de look-ul vedetelor hollywoodiene iti doresti. In asteptarea acestui moment, programele despre nuntile megastarurilor se devoreaza pe rupte.

Dovada absoluta Nimic nu demonstreaza mai clar priza nuntilor la amatori de cinema decit India. Acolo, Bollywoodul este cel care a generat moda ceremoniilor nuptiale hiperextravagante printre milionarii natiunii. Iar dovada absoluta a apetentei spectatorilor pentru nunti este filmul bollywoodian „Dilwale Dulhania Le Jayenge", caruia indienii ii spun DDLJ. Echivalentul romanesc este „Cel cu inima buna se alege cu mireasa". Lungmetrajul a inceput sa ruleze in cinematograful Maratha Mandir din Mumbai in octombrie 1995 si ruleaza si acum, de citeva ori pe zi. Pretul unei vizionari este de 35 de centi, iar uneori vin si citeva sute de amatori de cinema pe zi. „In fiecare an ne gindim ca vinzarile de bilete vor scadea. Dar nu o fac niciodata", comenteaza Manoj Desai, proprietarul cinematografului. DDLJ inseamna trei ore de dialog, cinci numere muzicale (dansul inclus) si un happyend evident de la inceput. Il are in rolul principal pe Shah Rukh Khan, un megastar al cinemaului indian, iar alaturi ii sta o actrita cu un singur nume: Kajol. „Actiunea" filmului pune accentul pe valorile traditionale de tipul „nu e bine sa faci sex inainte de casatorie" si „asculta-ti parintii", dar abunda in prim-planuri cu decolteuri.