Cand David Fincher s-a hotarat sa regizeze filmul care urma sa se cheme "Zodiac", le-a spus hotarat producatorilor: "Nu vreau sa fie un nou film despre un criminal in serie, vreau sa fie un film cu un criminal in serie". Diferenta era una foarte importanta in cazul regizorului obsedat de nuante si detalii, regizorul care realizase "Usual Suspects", un film in care cel care-l interpreta pe criminal nu aparea pe genericul de inceput tocmai pentru a nu da nici cel mai mic indiciu spectatorilor. De data aceasta Fincher a vrut sa faca un film cu un criminal in serie, dar despre un jurnalist, despre o stire de ziar, intr-o poveste care sa semene in constructie cu filmul "Toti oamenii presedintelui". Filmul se bazeaza pe cazul real al criminalului care s-a numit singur Zodiac, a purtat o corespondenta cu politia intinsa pe mai multi ani si a pretins ca a ucis 36 de persoane, desi autoritatile au anchetat doar opt in acest dosar. Toate personajele din film au corespondenti reali - cei mai multi traiesc inca - undeva in America, iar jurnalistul care e eroul principal (in ciuda titlului filmului care poarta numele criminalului) a scris doua carti despre Zodiac, alte cateva despre criminalii in serie si recunoaste ca are deja o obsesie pentru rezolvarea acestui caz, al carui mister dateaza de mai bine de 38 de ani.  Filmul Zodiac a avut premiera la Cannes (a fost in competitie cu filmul lui Cristi Mungiu) si este, dincolo de senzationalul faptelor criminalului, o lectie despre investigatia jurnalistica. Are doua ore si 40 de minunte si, pentru rabdarea spectatorilor de astazi, pare o poveste destul de lunga care ar fi trebuit cumva scurtata. Doar ca la vizionare iti dai seama ca nimic nu putea fi scos de acolo, ca fiecare secventa e inca o caramida, inca un detaliu, in povestea pe care jurnalistul de pe ecran incearca sa o dezlaneze. Mi-ar placea ca acest film sa fie oferit spre vizionare, in prima zi de facultate, studentilor de la jurnalism, cam cum mi s-a intamplat mie pe vremea cand faceam scoala BBC si profesorul meu, Mike Ormbsy, ne-a pus sa vedem "Toti oamenii presedintelui".  Ultima data am auzit numele lui Ormbsy acum vreo doi ani si era legat de un documentar despre copiii din Rwanda acuzati de vrajitorie. Din pacate, nici unii din colegii mei n-au mers pe calea documentarului, ca sa nu mai vorbim despre romanul de investigatie sau cel jurnalistic. A facut-o insa Tatiana Niculescu Bran, nu intamplator si ea conectata la scoala de jurnalism BBC (redactor-sef al sectiei romane al BBC World Service) cu Spovedanie la Tanacu, primul roman non fiction din literatura ultimilor 20 de ani. Culmea e ca filmul lui Mike si cartea dnei Niculescu Bran au pe alocuri lucruri comune, fara ca unul sa stie de munca si existenta celuilalt. Ambele subiecte sunt legate de exorcizari si de persoane foarte tinere. Altfel, eu tot mai sper ca si in jurnalismul nostru (de ziar sau de revista) vor aparea curand articole de investigatie, nu despre furturi cu acoperire politica sau despre evaziuni fiscale, ci despre oameni obisnuiti si problemele lor extreme, fie ca sunt crime, fie ca sunt disparitii, fie ca e altceva. (Eu, una, lucrez la asta.) Asa ca, daca sunteti jurnalisti, mergeti sa vedeti Zodiac cu ochi de profesionist, nu de cinefil.