Dumitru Dragomir avertizeaza Dinamo
Presedintele LPF, Dumitru Dragomir , e de parere ca victoriile din partidele amicale ale lui Dinamo nu au o mare relevanta. "Eu n-am incredere in meciurile de verificare, iar Dinamo trebuie sa fie
  Dumitru Dragomir avertizeaza Dinamo
Presedintele LPF, Dumitru Dragomir , e de parere ca victoriile din partidele amicale ale lui Dinamo nu au o mare relevanta. "Eu n-am incredere in meciurile de verificare, iar Dinamo trebuie sa fie foarte atenta in perspectiva turului 3 preliminar din Liga Campionilor. Eu am o experienta si pot spune ca mereu cand am castigat in perioadele de pregatire, m-am dat peste cap in meciurile oficiale".


Lucarelli s-a transferat la echipa lui Mircea Lucescu


Atacantul echipei Livorno, Cristiano Lucarelli , 31 de ani, a semnat un contract pe trei ani cu Sahtior Donetk, formatie pregatita de Mircea Lucescu. Prin aceasta mutare este posibil ca oficialii ucraineni sa reia tratativele cu VfB Stuttgart pentru transferul lui Ciprian Marica.


FARUL. In continuarea turneului de pregatire din Austria, echipa constanteana a invins cu scorul de 2-1 pe Nottingham Forest, o fosta dubla castigatoare a Cupei Campionilor Europeni, care insa acum evolueaza in liga a treia engleza. Pentru trupa antrenata de Constantin Gache au marcat Daniel Florea si Elio.  


COPA AMERICA. Componentii nationalei Braziliei vor incasa o prima de un milion de dolari, daca vor reusi sa invinga in finala competitiei reprezentativa Argentinei. Meciul va avea loc duminica noapte, la Maracaibo (Venezuela), si va fi transmis de Sport.ro la ora 0:00.


BOX. Waldemar Cucereanu a castigat titlul de national la categoria superpana, in urma victoriei la puncte obtinuta in fata lui Romeo Paun, intr-un meci din cadrul galei profesioniste "Noaptea Campionilor", care a avut loc la Constanta. La categoria cocos, Sorin "Pantera" Tanasie, care peste doua luni va lupta pentru centura de campion european, l-a invins la puncte pe Edinso Torres (Venezuela).


POLI IASI. Asociatia Presei Sportive a anuntat ca solicita ca antrenorul Ionut Popa sa-si ceara public scuze pentru incidentul de miercuri, din pauza meciului Poli - Dunarea Galati (3-1), cand acesta a injurat mai multi ziaristi si a distrus trepiedul unui cameraman. Uniunea Sindicala Meddia Sind le-a propus jurnalistilor sa-l actioneze in judecata pe Popa, oferindu-se sa le ofere asistenta juridica.


CFR CLUJ. Fostul international portughez Eusebio va fi prezent la meciul amical CFR - Benfica Lisabona, care va marca centenarul echipei clujene, ocazie cu care va fi inaugurata si instalatia de nocturna a arenei din Gruia. "Vor veni presedintii cluburilor Benfica, Pacos Ferreira, Sporting Braga si Estrella Amadora, iar eu am solicitat sa vina si Eusebio. Nu era sigur ca va putea, pentru ca a suferit o operatie pe cord, dar am insistat", a declarat presedintele clubului clujean, Iuliu Muresan.



Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.