GAZE SCUMPIRI. Pretul gazelor pentru populatie nu va fi modificat in urma separarii activitatilor de furnizare si distributie la Distrigaz si E.ON Gaz Romania, principalele companii care asigura alimentarea cu gaze in Romania, a decis Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE). Preturile si tarifele reglementate isi mentin valabilitatea si vor fi practicate pentru activitatea de distributie si, respectiv, activitatea de furnizare.   CONCESIUNE. Ludovic Orban, ministrul Transporturilor, a declarat ca in circa doua saptamani va fi elaborat caietul de sarcini pentru licitatia de concesionare a serviciilor de intretinere a Autostrazii Bucuresti - Constanta (Autostrada Soarelui). Obiectivul este ca prin contractul de concesiune, sa se asigure sistemul de paza si monitorizare si imbunatatirea serviciilor de politie si ale companiei de drumuri.   SIGURANTA. Ministerul Transporturilor (MT) a alocat 50 de milioane de lei pentru administrarea in conditii de siguranta a Autostrazii Soarelui , iar in cel mai scurt timp vor fi puse in functiune sistemele de comunicatii si monitorizare a traficului, a declarat Septimiu Buzasu, secretarul de stat din MT. Pe A 2 nu functioneaza panourile de mesaje variabile, telefoanele de urgenta, sistemul de comunicatii radio si sistemul de dispecerizare.   CFR MARFA PRELUARE. Compania CFR Marfa va participa la privatizarea companiei MAV din Ungaria, specializata in transport feroviar de marfa, a declarat ieri ministrul Transporturilor, Ludovic Orban. "In urma analizelor la nivelul CFR Marfa am dat un mandat companiei pentru demararea procedurilor de participare la privatizarea firmei omoloage din Ungaria. Ar fi un obiectiv de mare importanta, in cazul in care privatizarea va reusi", a spus Orban. Fondurile necesare vor fi asigurate prin asocierea cu un consortiu bancar sau fonduri de investitii.