Pe locul primelor morminte crestine se inalta astazi Catedrala San Pietro. Sub altarul principal mai sint inca doua, construite in cei 2.000 de ani de crestinism. Fiecare treapta care coboara spre ele inseamna suferinta. Ultima este la mormintul Sfintului Petru. In adincul pamintului, istoria crestinatatii se simte altfel. E incarcata de credinta si jertfa.

Am avut o sansa pe care numai Dumnezeu a putut sa mi-o dea. Am ajuns prin voia Sa sa ating pietrele din care au fost facute primele morminte crestine, sa ma inchin la prima reprezentare a Fecioarei Maria si la moastele Sfintului Petru, pe a carui credinta de piatra s-a ridicat Biserica San Pietro. Prin catacombele de sub Catedrala simti energia credintei adevarate. Fara a fi un crestin practicant si fiind, pe deasupra, si dintr-o familie mixta, ortodoxa si neoprotestanta, in 2002, cind am trait toate acestea, impreuna cu delegatia Patriarhiei Romane la Vatican, timp de sapte zile, am inteles ca exista o lupta institutionala a Bisericilor, dar un singur drum spre Dumnezeu. El va uni crestinatatea, la un moment dat, in timp, fie ca e vorba de zeci sau sute de ani. Mi s-a parut atunci ca documentul semnat de Preafericitul Patriarh Teoctist si de Papa Ioan Paul al ll-lea, prin care cele doua Biserici au fost numite Biserici surori, este o etapa extrem de importanta spre unificarea Bisericilor Catolica si Ortodoxa si o directie naturala. De aceea consider ca Declaratia interna a Bisericii Catolice prin care se spune ca aceasta este singura Biserica a lui Christos nu este altceva decit o incercare la care sint supuse Bisericile pentru a-si dovedi hotarirea de a merge mai departe. In acelasi timp este, totusi, o intoarcere spre traditionalism si conservatorism.

In urma cu cinci ani, Preafericitul Patriarh Teoctist era aclamat de trei sute de mii de pelerini veniti in Piata San Pietro. Caldura cu care a fost primit de acestia si bunatatea cu care Papa Ioan Paul a tinut sa-i adreseze citeva vorbe in limba romana a uaratat ca dogmele nu mai reusesc sa tina inchisa mintea omului. „Viitorul nu mai este un tunel intunecat spre necunoscut", a spus in acele zile Papa Ioan Paul al ll-lea, dupa ce a declarat, public, ca regasirea la mormintul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel reprezinta „vointa Noastra comuna de a depasi obstacolele care impiedica restabilirea deplinei comuniuni dintre noi". Inca de pe atunci conservatorii catolici au incercat sa puna piedici, dorind includerea in declaratia comuna a ideii ca unitatea trebuie pusa sub autoritatea Papei, lucru evitat cu diplomatie de negociatorii aripilor moderate.

Asadar, declaratia Papei Benedict al XVI-lea, o pana de curent in tunelul Papei Ioan Paul al ll-lea, nu face altceva decit sa reaseze taberele Vaticanului. Dupa principiul alternantei la putere, conservatorii, din rindul carora face parte si actualul Suveran Pontif, inlocuiesc, in influenta, reformistii, care doresc o linie toleranta, moderna, apta sa readuca lumea inapoi la credinta, indiferent daca ea se manifesta in Biserica sau pe stadioane. Reactia prudenta si increzatoare a Bisericii Ortodoxe arata ca de fapt demersurile spre o Biserica Unita merg inainte, pentru ca ambii plamini ai Europei sa respire impreuna si sa tina in viata inima ei, care este credinta in Dumnezeu.