Am tot reflectat la tema unui „nou ciclu istoric". Ce ni-l recomanda si ce ni-l garanteaza? Se declanseaza oare o alta istorie doar pentru ca energia unor generatii proaspete rabufneste in arena publica? Raspunsul e iarasi negativ.

Un sociolog american spunea ca relatiile interumane presupun simultan „legaturi de apropiere" si „legaturi de respingere". Primele se justifica de la sine: ma leg prin apropiere de prieteni, de familie, de personalitatile - vii sau moarte - pe care le admir. Cum functioneaza insa celalalt tip de conexiune sociala? Cum pot fi legat de cineva, de vreme ce il detest? Aici, ortodoxia freudiana sau „noua psihanaliza" (bazata pe opera lui Jacques Lacan) v-ar putea oferi o multitudine de solutii. In rezumat, ura e un ciment. Dialectica hegeliana dintre stapin si sclav, alaturi de arhaicul tandem aliat-adversar, functioneaza cu Superglue. La noi, chestia asta se vede cel mai bine in logodna paradoxala dintre „reformisti" si „nostalgici". Dupa ’89, sistemul s-a autodivizat, pentru a-si disimula supravietuirea. Avangarda lui a primit sarcina de a tracta ramasitele. Pe acelasi tipar s-a instituit insa si legatura de respingere dintre comunisti si anticomunisti. Normal ar fi fost ca ultimii sa organizeze funeraliile „vechiului regim". In realitate, ei i-au permanentizat autopsia. Duhul comunismului palpita spectral, sub atenta obladuire a dusmanilor sai neimpacati. Se poate iesi dintr-un asemenea clenci? Nu. Pentru ca legatura de respingere securizeaza. Ea este viata falsificata ca lupta. Cind vom trai cu adevarat altfel, vom „respinge" cu totul altceva. Pina atunci, afectele, pulsiunile subconstiente si interesele noastre rationale se joaca in aria memoriei scurte, pe o spirala blocata.

Am tot reflectat la tema unui „nou ciclu istoric". Ce ni-l recomanda si ce ni-l garanteaza? Se declanseaza oare o alta istorie doar pentru ca energia unor generatii proaspete rabufneste in arena publica? Raspunsul e iarasi negativ. Din coltul lor, „Noii Golani" (iesiti la rampa in 13-15 iunie a.c.) demonstreaza ca stafeta legaturii de respingere poate fi transmisa peste absenta amintirilor personale. Pentru a „inaugura" o alta paradigma comunitara e nevoie de masuri diferite. Un premiu la Cannes? L-a luat si Gopo, pe vremea RSR. Premiul Nobel pentru Literatura? Inainte de Cartarescu a fost enuntata candidatura lui Arghezi. A elimina din politica iresponsabilitatea si marea coruptie? Cititi fara complezenta istoriografia epocii interbelice si va veti convinge ca „tranzitia" e o fatala constanta a „tinerei" noastre democratii...

Ca sa nu ma lungesc, imi voi afirma doar convingerea ca un nou destin presupune „legaturi de respingere" diferite. Critica antipopulista a capitalismului ar fi o varianta. Euroscepticismul pozitiv, o alta. Se poate de asemenea conta pe forta novatoare a factorului religios, daca o miscare teologico-politica de anvergura capata corp. Bref, negarea negatiei. Atita vreme cit vom contesta datele postcomunismului, vom ramine prizonierii stagnarii. Marele pariu al „elanului istoric" va fi cistigat numai atunci cind vom sparge oglinda anticomunista a comunismului, pentru a-i suprima reflexul. Noutatea veritabila nu se cupleaza cu trecutul imediat. Ea reconecteaza o natiune la sursa originara a creativitatii. Adica la Dumnezeu, singura figura nedevorata de timp.