Este improbabil ca lumea ortodoxa sa reactioneze flatata la anuntul ca ar reprezenta doar o comunitate venerabila, afectata de imperfectiuni.

Mai intii, trebuie observat ca documentul oficial remis presei de Vatican, pe 29 iunie a.c., apartine Congregatiei pentru Doctrina Credintei (pro doctrina fidei), fiind semnat de cardinalul William Levada (prefectul Congregatiei), dar integral si explicit asumat de Papa Benedict al XVI-lea. Textul surprinde lumea ortodoxa prin reluarea argumentului traditional romano-catolic despre autoritatea petrina si dreptul episcopului Romei la „jurisdictie universala". Cu alte cuvinte, deplinatatea credintei si a adevarului doctrinar depinde de subordonarea fata de Sfintul Scaun. Or, pentru teologia rasariteana, notiunea de sobornicitate si colegialitate ecleziala - adica egalitatea intre centrele episcopale ortodoxe raspindite in intreaga lume - este esentiala. Pretentia Suveranului Pontif de a exercita o „juridisdictie universala" ramine inacceptabila pentru patriarhul Constantinopolui, de pilda, ca si pentru orice alt patriarh al unei biserici autocefale.

Pe de alta parte, declaratia Vaticanului a iritat lumea protestanta prin faptul ca relanseaza intelegerea exclusivista de „continuitate apostolica". Aici, Papa utilizeaza intr-un context ecleziologic argumentele sale impotriva valorilor relativismului secular. Exista nu doar un adevar in aceasta lume, spune Benedict al XVI-lea, ci adevarul - divin ca origine si destinatie - se descopera in mod vizibil si plenar, fara rest, inauntrul Bisericii Romano-catolice. Doar Biserica petrina ar fi deci institutia istorica in care „subzista" deplin si unic „Biserica lui Hristos" (textul latin: haec Ecclesia in hoc mundo ut societas constituta et ordinata, subsistit in Ecclesia catholica).

Trebuie observat faptul ca Bisericile rasaritene se bucura de titulatura „biserici particulare", ceea ce arata disponibilitatea Vaticanului la un dialog privilegiat cu vechile ramuri ale crestinismului, cu care a impartit sute de ani aceeasi credinta. Este improbabil insa ca lumea ortodoxa sa reactioneze flatata la anuntul ca ar reprezenta doar o comunitate venerabila, afectata de imperfectiuni sau nelipsita de pata (defectu tamen afficitur).

Unitatea catolicismului la inceputul mileniului XXI pare sa depinda nu doar de afirmarea unicitatii adevarului crestin, ci mai cu seama de reiterarea constanta a autoritatii petrine, cu vocatie vadit centralizatoare. Benedict al XVI-lea isi pastreaza astfel spiritul de cavaler medieval si cruciat teuton. Uneori poate gresi tinta si, in acest fel, isi atrage lungi antipatii.

Citeste si Vaticanul prelungeste schisma cu ortodocsii