Statele UE intentioneaza sa recunoasca provincia Kosovo in lipsa unei rezolutii ONU, daca nici la negocierile de la New York nu se va ajunge la un acord. Unele tari, printre care si Romania, nu sunt de acord cu planul propus de Martti Ahtisaari, rela
Statele UE intentioneaza sa recunoasca provincia Kosovo in lipsa unei rezolutii ONU, daca nici la negocierile de la New York nu se va ajunge la un acord. Unele tari, printre care si Romania, nu sunt de acord cu planul propus de Martti Ahtisaari, relateaza AFP.
Ministrul francez de Externe, Bernard Kouchner, va incepe astazi o vizita de doua zile la Belgrad si Pristina. El a avertizat saptamana trecuta ca nu mai raman decat "cateva luni" pentru "a convinge sarbii", inainte de atingerea "linii rosii", si ca va exista atunci "o atitudine comuna europeana". Kouchner, care a administrat provincia Kosovo sub egida Natiunilor Unite in perioada 1999-2001, "va cere ambelor parti sa se implice activ in discutiile propuse de presedintele" Nicolas Sarkozy in cadrul G8, potrivit ministerului sau.
Sarkozy a propus la inceputul lui iunie o perioada suplimentara de patru pana la sase luni pentru incheierea unui acord privind statutul provinciei Kosovo.
In lipsa unui acord privind "independenta supravegheata" recomandata de mediatorul ONU Martti Ahtisaari, Statele Unite si tarile europene vor relua aceasta idee intr-o rezolutie a Consiliului de Securitate al ONU.
In fata pozitiei intransigente adoptate de Rusia, care sustine ca nu va accepta nicio solutie fara acordul Serbiei, tarile europene s-au resemnat sa recunoasca provincia Kosovo si in lipsa unei rezolutii prealabile a ONU.
"Ne vom lua responsabilitatea", a declarat o sursa diplomatica europeana. "Nu vom depinde de cineva timp de zece ani", a adaugat sursa, facand o aluzie clara la Rusia.
Alexander Anderson, expert al International Crisis Group, a precizat ca este vorba de "o decizie foarte dificila pentru Uniunea Europeana, care a fost intotdeauna fidela multilateralismului ONU" si a fost afectata de razboiul din Irak, declansat fara o rezolutie a Natiunilor Unite.
Statele Unite au anuntat inca de luna trecuta ca sunt dispuse sa recunoasca unilateral o provincie Kosovo independenta, ignorand legitimitatea ONU.
Tarile europene par convinse de necesitatea de a urma exemplul Washingtonului, cu conditia sa o faca in mod "ordonat".
"Va trebui sa o facem in cel mai ordonat mod posibil", a precizat un alt diplomat european. "Va fi nevoie de consultari intre tarile europene, si ulterior intre statele din Europa si americani", a adaugat el.
Premierul provinciei Kosovo, Agim Ceku, a promis luni sa nu proclame unilateral independenta tarii sale in cursul acestui an fara sprijinul tarilor europene si Statelor Unite.
Nu toate tarile europene sunt insa usor de convins. "Cateva state nu sunt de acord cu planul lui Ahtisaari: Romania, Grecia, Slovacia, poate Spania si alte cateva", subliniaza Alexander Anderson. Potrivit lui, recunoasterea provinciei Kosovo ar putea obtine totusi unda verde din partea Uniunii Europene "ca atare".


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.