Se spune ca degeaba ai trecut prin viata daca nu ai facut o casa, nu ai plantat un pom si nu ai facut cateva fapte de milostenie. Daca mai intemeiezi si o familie si mai dai nastere si unui prunc, e chiar idealul, dar realizarea ultimelor doua enumerate depind si de o alta persoana, prin urmare nu poate fi un rezultat direct al dorintei personale exclusive.  Casa. Romanii au invatat din mers lectia: "Sa ai o casa pe pamant!". Despre casa din cer putini vorbesc, multi nu cred, altii pun "piatra peste piatra" aici, in viata, pentru a avea loc de ostoit la amurg. Afacerile imobiliare sunt cele mai profitabile din ultimii ani. In afara industriei IT, care se dezvolta intr-o zona mai discreta, din pacate, pentru ca sunt inca milioane de  gospodarii care nu detin un computer, "vraja" spatiului imobiliar ne-a naucit pe toti. Investitorii straini cei mai interesati sunt israelieni, englezi, americani, turci. Si multi romani. Nici nu e nevoie de studii de real estate la Harvard pentru a deveni un om de afaceri de succes in business-ul imobiliar. Desi ce bine ar fi pentru Romania sa avem macar cateva sute, nu doar cateva zeci de astfel de specialisti.  Reteta romaneasca a fost simpla si a dat roade indiferent de zona: pui mana pe un teren, obtii aprobari de la primarie pentru a construi maximum posibil si ca regim de inaltime si ca desfasurare (da-i naibii de vecini si mai las-o balta de arhitectura!) si trantesti un bloc oriunde: langa biserica, langa casa, langa sau de preferat chiar pe teren de joaca... Si asa mai departe. Adevaratele ispravi le-au dat cei care au preluat drepturile de proprietate de la urmasii celor deposedati de regimul comunist si care ori nu erau in tara, ori erau prea batrani, ori scarbiti de sistemul de pile - spagi - relatii, incat s-au bucurat pentru niste bani pe loc, in mana, de la intreprinzatori de succes ai tranzitiei noastre. Epopeea lui Costica Costanda, cu Parcul Bordei, este doar una din sutele, miile la nivel national. Asa s-a intamplat peste tot in tara cu parcuri, spatii verzi, locuri de joaca, chiar scoli, gradinite, dispensare. Le-a luat tavalugul si duse au fost. Costanda este doar un exemplu de persoana care nici sange albastru nu are, nici minte sclipitoare nu are, nici bani cu nemiluita nu are. Dar are, in schimb, bilet de intrare cu prioritate in primarie, inca de pe timpul lui Traian Basescu. E simplu sa faci rost de bani de la orice banca,
atunci cand vii si prezinti un proiect imobiliar viabil.  Sau, inca un exemplu, e usor sa faci bani cand vinzi 1.200 de metri patrati de teren in Satul Francez cu aproape 800 de mii de euro. Asa s-au facut banii in tranzitie. S-au inmultit pe seama sistemului mafiot care a functionat cu brio si in guvernarea PSD, dar in cazul primariei Bucuresti, si in mandatele PD, oricat ar incerca ei acum sa se curete de scame. Copacul. Aici e de fapt cheia problemei noastre nationale.  Primarul general ni-l lauda pe cel al Sectorului 3 (tot PD), pentru ca a plantat foarte multi copacei. Bravo lui, e minunat ce a facut! Dar au idee domnii primari cat timp ii ia unui puiet vlastar sa ajunga ditamai copacul, mai ales arbore secular? Cu siguranta nu. Stiu ca par vorbe usoare, populiste, si mai stiu ca exista un curent care sustine ca ecologistii sunt, de fapt, fostii comunisti deghizati, dar putin imi pasa.  Am fost in China. Am vizitat parcurile din Beijing. Este o minune naturala si o suprematie a naturii in fata omului trecator pe aceasta lume. Stim care este speranta de viata a chinezilor si ce dezvoltare a capatat medicina lor alternativa. Putem compara toate aceste date cu situatia noastra: un popor bolnav, care merge direct la cutit, pentru ca nu se ingrijeste de sanatate, energie, spiritualitate, care prefera zgomotul - linistii, barurile - parcurilor, imbuibarea personala - armoniei si perfectiunii pe care doar relatia om - natura o poate stabili si restabili. Si aici, ca si in cazul pomenilor electorale, se simte lipsa noastra de cultura, de civilizatie. Socialismul nu doar ne-a saracit ca tara, ci ca suflete. Deosebirea dintre romani este ca unii incearca din rasputeri sa scape de tarele trecutului, iar altii - cei care si-ar taia si o mana, nu doar un copac, pentru a mai ridica un bloc - duc pe culmi inimaginabile cenusiul si pustiul vietii faurite de tovarasi, cu un cinism national care nu poate ramane nepenalizat. Intr-o zi...