Pactul Ribbentrop-Molotov a smuls in 1940, Basarabia de patria-mama, trecand cateva milioane de oameni sub jurisdictia rusa. Dupa decenii de rusofonizare fortata, in 1991, Moldova si-a recapatat suveranitatea. La 16 ani de la acest eveniment, romani
Pactul Ribbentrop-Molotov a smuls in 1940, Basarabia de patria-mama, trecand cateva milioane de oameni sub jurisdictia rusa. Dupa decenii de rusofonizare fortata, in 1991, Moldova si-a recapatat suveranitatea. La 16 ani de la acest eveniment, romanii si moldovenii inca mai viseaza. La Podul de Flori, la vizitarea rudelor,fara a avea nevoie deviza de tranzit, la libertate!     George Simion este un tanar bucurestean, student la Universitatea Bucuresti. Pasionat de istorie, nationalist convins, demareaza in iunie 2006 o actiune care o vede "ca o sansa data celor noua natii de a redeveni un neam. Asa cum au hotarat stramosii nostri". Asociatia romano-moldoveana condusa de Simion are o denumire generica: "Noii Golani". Vrea sa reinvie un spirit care i-a animat cu ani in urma pe tinerii jigniti de Ion Iliescu. Un spirit, de aceasta data, care sa treaca Prutul.     GASCA. Nu s-au constituit in ONG si in nici vreo alta forma organizatorica, "pentru ca nu vrem sa devenim tinte politice. Suntem cam 50 de baieti si fete din Romania si Moldova. Mai avem o filiala in Chisinau, formata din zece baieti". Se finanteaza din buzunarul propriu. "Facem sepci, tricouri, brelocuri. Pe care le vindem pentru sustinerea actiunilor noastre. Organizam concerte cu tineri din ambele tari, mitinguri si conferinte. Sunt primii pasi pe calea desteptarii romanilor de pe ambele maluri ale Prutului", spune Simion. "Gasca nebuna" s-a implicat pana in prezent in organizarea unor mitinguri care sa sustina actiunea din 2006 a elevilor de la Liceul "Gheorghe Asachi" din Chisinau, concerte de "Ziua limbii romane", pichetari ale Ministerului de Externe ori actiuni ale Miscarii Unioniste din Chisinau etc. Se intalnesc saptamanal in cladirea Asociatiei "21 decembrie" si discuta problemele curente, planurile pentru viitoarele actiuni. El spune ca este utopic sa se vorbeasca acum despre Unire. "Mai intai trebuie sa ne apropiem, ca suntem dezbinati. Desteapta-te, romane!"     STRAINI. Sunt romani, dar de dincolo de Prut. Veaceslav, Tudor si Costel sunt trei dintre basarabenii cu care am dialogat la Asociatia "Noii Golani". Unii dintre ei traiesc aici de mai bine de 10 ani, altii abia au venit. La studii. Unii le-au terminat, altii mai au de tras. Vor sa se integreze in societate, sa munceasca aici, sa isi intemeieze o familie. Veaceslav este unul dintre noii huligani. A venit in Bucuresti din satul Lapusna (Hancesti). A terminat Universitatea, iar acum lucreaza ca analist date. "Evident, lucrez la negru. Asta pentru ca legislatia e aiurea. Nimeni nu vrea sa ne angajeze. Nimeni nu investeste in noi. Asta mi s-a spus de la trei firme importante. Sunt strain si costa mult un permis de munca! E rau ce se intampla. Si aici, si acolo. Acolo, rusii ne discrimineaza. Se cred superiori. Aici, patronii ne vad ca pe un balast economic. Spun ca Romania a intrat in UE, dar nu realizeaza ca UE inseamna sanse si pentru noi." Cu toate astea nu vrea sa plece din Romania. "Aici mi-am gasit jumatatea. Acolo ce sa fac? Am invatat atata ca sa isi bata comunistii joc de mine? Poate peste vreo 10 ani sa merg acasa, cu familia." Tudor studiaza sociologia. Este un pusti, dar are in spate o dinamica destul de bogata in lupta contra rusificarii Moldovei. Este unul dintre cei patru elevi care in 2006 s-au urcat pe acoperisul Liceului "Gheorghe Asachi" din Chisinau pentru a rupe inscriptia care denumea unitatea scolara "moldo-franceza". "Patru elevi am urcat pe acoperis si am rupt partea pe care scria moldo. Am atasat o hartie pe care am scris romano. In curtea scolii se stransesera circa 300 de elevi care se manifestau alaturi de noi. Apoi, profesorii ne-au avertizat ca vom fi cautati acasa de Politie. Initial a fost distractiv, rebel, ce am facut. La 6 mai, politistii au venit la noi acasa. Era sectoristul si un securist. Aveau poza mea in mana. M-au pus sa recunosc ca sunt in ea. Ne-au acuzat de huliganism in grup, cu circumstante agravante. Ne-au spus ca riscam sa stam la puscarie intre 2 si 7 ani. Am avut noroc cu Ambasada Romaniei de la Chisinau si cu primarul Dan Chirtoaca. Au facut presiuni si am scapat. Nu inteleg de ce nu pricep ei ca notiunea de patrie moldoveneasca nu exista! Apoi, la 28 noiembrie 2006 am protestat impreuna cu Miscarea Unionista din Moldova. Am purtat un steag gaurit. Il aveam de la Timisoara. La cateva zile au incercat cei de la Securitate sa ma salte de pe strada. Am avut noroc cu tata si un unchi de-al meu. M-au citat la ei la sectie. Ma acuzau de profanarea simbolurilor nationale. Se faceau ca nu stiu ce reprezinta acea gaura din tricolor. Acum sunt aici, in Romania. Mai face lumea misto de noi, de accentul nostru. Insa eu ma simt acasa. In Moldova ma voi mai duce doar ca turist. Sper sa nu fiu considerat un strain aici!" Costel este cel mai inversunat dintre cei prezenti la dialog. Se mandreste ca provine din Capriana, loc in care se afla cea mai veche manastire din Moldova. In Romania sta din 1996. "Am facut liceul la Falticeni. Pot spune ca m-am adaptat mai usor ca ei la ceea ce se intampla in Romania, in Bucuresti, la mentalitatile de aici." Este deranjat ca nu este considerat de autoritati roman: "Eu sunt mai roman decat multi dintre cei cu cetatenie. Sunt roman chiar daca nu vor autoritatile sa recunoasca. In 1940, bunelul meu nu a renuntat la cetatenie. Nu el a renuntat la Romania. Si nici eu. Autoritatile trebuie sa imi redea cetatenia, demnitatea, pentru ca asa e normal. Vreau sa pun o intrebare. Si vreau ca autoritatile sa-mi raspunda: De ce germanilor, dupa caderea Zidului, le-au schimbat actele in cetateni germani in 24 de ore, si noua nu? Si ei trecusera prin aceleasi probleme ca si noi!".     COMUNISM SI SCLAVAGISM. Au venit in Romania pentru a avea o viata mai buna. Unii sunt dezamagiti, altii viseaza cu ochii deschisi. "Am auzit de planul lui Basescu, de a reunifica cele doua tari. Stiu ca il va realiza", spune Costel. E dreptul sau sa viseze. In fond, visul a fost singurul lucru pe care nici macar comunistii nu l-au putut interzice vreodata. Veaceslav este convins ca in Moldova comunismul nu are cum sa dispara: "Noi suntem din 1812, cu exceptia perioadei interbelice, sub talpa rusa. Initial i-am tolerat. Apoi ne-au facut sa ne simtim straini la noi acasa. Nu vorbesc de toti rusii. Vorbesc doar de cei de la noi. Ei sunt aroganti, expansionisti si prosti. Ca Imperiul a trimis toti tractoristii sa ne conduca, iar guvernantii nostri nu fac nimic. Asta nu o spun eu. O spune si Paul Goma, cel caruia ii citesc acum jurnalele. Si are perfecta dreptate". Costel este mult mai radical. Ca toti nationalistii. El vede totul in negru. Are si de ce. "Am venit la Bucuresti, cu bursa, la o universitate privata. Ne furau banii din burse. Erau luni in care ii primeam injumatatiti. Am facut scandal, si apoi ni i-au dat pe toti. Au furat ani buni. Am plecat de acolo. Sunt la teatru-film acum. Caminul nostru a fost vandut unor muncitori. Ne-au dat afara. Anul acesta am dormit, acoperit cu o usa, doua saptamani intr-o scara de bloc. Iau banii de la mama. O profesoara de geografie, care sterge un batran la fund in Italia. Vorbim de moldoveni. Suntem acuzati ca facem specula aici. Nu imi e rusine sa spun ca vand doua cartuse de tigari saptamanal ca sa scot in plus 30 RON. Din ce sa traiesc? Din bursa de 50 de dolari? Guvernele de la noi ne-au umilit si ne-au facut sa fim asa. Saraci si batjocoriti. Sa fim sclavi. In satul meu nu mai este nici un tanar. Sunt plecati afara. Unii muncesc. Majoritatea sunt sclavi. Femeile sunt obligate sa se prostitueze. Altele se marita cu arabi. Pentru bani. Imi e rusine... In Spania am prieteni care au fost legati cu lanturi si au muncit timp de trei ani pentru o bucata de paine. Sa isi achite datoria facuta pentru obtinerea vizei de iesire din Moldova. Unul chiar a fost impuscat cand a vrut sa fuga. Mai rau ca sclavii suntem. Natiunea se destrama, dar Voronin si ceilalti nu vor sa vada. Iurie Rosca, speranta noastra, ne-a tradat. Suntem o natie moarta. Un raport recent ne arata ca in 2012 in Moldova nu va mai fi nici o femeie care sa poata sa nasca! E crunt. Dar ei continua doar sa fure, sa pupe talpa rusului si sa ne saraceasca tot mai rau. Iliescu s-a facut ca ploua cand a putut sa faca Unirea. Dicta Moscova. Emil Constantinescu e din Tighina. Nicolae Vacaroiu este din Cetatea Alba... Cu ce ne-au ajutat? Daca nici Basescu nu face nimic inseamna ca suntem blestemati. Blestemati de tara noastra, Romania Mare!"     Dorinta "Acum sunt la studii aici,in Romania. Mai face lumea misto de noi, de accentul nostru. Insa eu ma simt acasa. In Moldova ma voi mai duce doar ca turist.Sper sa nu fiu considerat un strain aici!" Tudor Cojocari,student basarabean


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.