Dintre multele probleme pe care le are PSD, cea mai grea pare a fi relatia cu trecutul. De aici decurg toate celelalte.

Zilele acestea am asistat la un nou episod al relatiei haotice a PSD cu propria umbra - e drept, incarcata de rele. Dl Basescu zice ceva despre dl Iliescu. Dl Iliescu cere partidului sa-l apere. Partidul il apara. Ba chiar se scuza ca nu a facut-o mai aprig in trecut. La fel si in cazul dlui Nastase. Ce apara, de fapt, partidul? Liderii sai de azi vorbesc despre "oamenii nostri". Problema este ca dl Iliescu sau dl Nastase nu sint oamenii PSD, ci PSD este partidul domniilor lor. Si al altora. Al foarte multora. Adevarul este ca relatia dintre PSD si fostii lideri este contradictorie. Actuala conducere ba ii lasa din brate, ba ii stringe la piept, ba s-ar distanta, ba s-ar apropia. E drept, e greu sa ai pe mina o fiara ranita, precum e PSD astazi, si sa stii exact cum sa procedezi.

Politica moderna se face printr-o abila echilibrare intre partid - ca entitate politica si morala - si membrii sai, individualitati, dupa caz, mai pregnante sau mai sterse. Unul fara altul nu inseamna nimic. Fara partid, individul nu poate accesa si gestiona puterea, iar fara indivizi, partidul nu poate nici macar exista. Aud, adesea, cum tinerii lupi pesedisti evoca admirativ modelul laburistilor britanici. Pai, sa-l urmeze! Ultima isprava a laburistilor a fost aceea ca si-au debarcat liderul-premier printr-un mecanism intern, de partid - o facusera si conservatorii cu dna Thatcher. Tony Blair modernizase partidul printr-o reforma adinca si reusita, aducind laburistilor un sir de succese fara precedent in istoria partidului: zece ani neintrerupti de victorii electorale. Ei bine, chiar partidul aflat la putere datorita dlui Blair a fost cel care a simtit ca nu mai merge si, in plin mandat de premier, l-a inlocuit pe liderul victorios. Idei antireformatoare de genul "nu schimbi echipa in timpul jocului" - din aceeasi familie de timpenii ca si „schimbarea regilor, bucuria nebunilor" - umplu mintea simpla a politicianului roman. Jocul politic nu se termina niciodata, desi liderii nostri il gindesc fragmentat in cicluri electorale. In plus, schimbarea are ceasul ei propriu. La un moment dat, in timpul jocului intotdeauna se impune. Si trebuie facuta.

Da, dl Iliescu este un pietroi greu legat de gitul social-democratiei, iar PSD nu are resurse de schimbare. Cauza, cred, sta in lipsa de putere morala a partidului. Sigur ca, pina la forta morala pe care o presupune asumarea unei erori - chiar fondatoare - si distantarea de ea, liderul PSD are o serioasa problema intelectuala. Limitele dlui Geoana nu-i permit sa priceapa exact in ce moment moral si politic se afla partidul sau. Cei care ar putea intelege, fie pentru ca sint inteligenti, fie pentru ca au experienta politica necesara, sint chiar cei care trebuie scosi pe tusa. Asadar, prins intr-o situatie imposibila, PSD e blocat in propriul viciu.

Simt ca si dincolo de partid exista o anumita duiosie cind vine vorba despre venerabilul fost presedinte. Pe de alta parte, slava Domnului!, lumea nu uita mineriadele, coruptia institutionalizata sub domnia sa, protejarea vechilor comunisti intr-un context istoric in care simpla lor prezenta in functii importante ne-a plasat, iremediabil, la coada Europei. In pozitia de corigenti ai unei Europe prea largi ca sa se mai incapa, dl Iliescu ne-a asezat - nu am nici un dubiu. Atunci ce e de aparat? Sa nu mi se spuna ca PSD simte datorii morale fata de vreunul dintre membrii sai, fie el chiar si parintele fondator. Eu chiar vorbesc serios...