Cei care il stiu pe Liiceanu de la televizor au toate motivele sa creada ca domnia sa a fost victima unui atac "meschin" al ziarului Ziua, caci, in omul acesta, aparent sfios, se ascunde un frustrat macinat de invidii colosale, pe care il ascunde incredibil sub un machiaj caracterial nemaiintalnit. Conferinta de presa de duminica, in care ne anunta apocaliptic ca ne-a sunat ceasul, este o buna dovada a meschinariei sale fardate ridicol, ca o fata batrana, ridata, pentru care cosmeticele nu mai sunt de folos. Ca sa deturneze atentia celor care au citit articolele noastre din Ziua, Liiceanu da de inteles ca, in spatele unor dezvaluiri - e drept, senzationale - necunoscute marelui public, ar sta "pedepsirea" sa pentru Apelul de sustinere a presedintelui sau mitingul de martisor pentru Monica Macovei! Daca am vrea sa-l ironizam, l-am intreba cine l-a pus sa scoata lumea in strada chiar in ziua aparitiei articolului si i-am reaminti ce spunea Cioran cand a auzit ca, dupa un articol dur al sau impotriva lui Eliade, acestuia i-a venit rau: "Daca stia ca nu rezista, de ce l-a mai citit?"
Multi stiu ca acuzatiile noastre vizau doar patru probleme: plagiatul din Heidegger, masacrarea propriilor carti pentru a-si ascunde simpatiile comuniste, antedatarea unui text pentru a-si crea imaginea unui disident si defaimarea lui Constantin Noica, maestrul sau spiritual, intr-un troc ordinar din care avea ceva de castigat. Dupa ce, in primele zile, a incercat sa raspunda punctual acuzatiilor, iata ca dl. Liiceanu nu se dezminte si incearca acum falsificarea unor lucruri evidente, pe care le cunoaste toata lumea. Nu insistam, mai ales ca, in ultimele luni, in disperare, Gabriel Liiceanu a reusit sa se faca de ras, penduland intre Siegfried si avionul prezidential, in incercarea de a-si face si el o Republica a sa, ca Platon!
Ca sa vedeti ce se ascunde sub masca nevinovatiei lui Liiceanu, va invit sa recititi pagina 261 din editia a doua a "Jurnalului de la Paltinis", unde veti afla ca, in 1981, desi primise din partea lui Noica "rugamintea apasata" de a-l menaja pe Tudor Ghideanu, seful catedrei de filosofie de la Facultatea din Iasi, Gabriel Liiceanu il denunta pe acesta ca ar fi fost un impostor pentru ca - atentie! - a plagiat din Heidegger! Mai precis, pentru ca, intr-o carte a sa, Ghideanu a folosit, fara ghilimele, cateva randuri din Cotten, adica exact lucrul de care l-am acuzat si noi pe Liiceanu! La vremea aceea, gestul lui Ghideanu era pentru Liiceanu "un act nedemn", iar denuntarea plagiatorului era un lucru "purificator si moral"! Ca sa nu depasim limitele limbajului civilizat, las cititorilor intreaga libertate de a pune alaturi acuzatiile formulate de Liiceanu impotriva lui Ghideanu si pe cele formulate de noi impotriva lui Liiceanu si de a trage concluziile potrivite.
Inainte de procesul cu care ne ameninta de atata timp, pentru a-si depasi lasitatea de care-l banuim, Gabriel Liiceanu ar trebui sa reciteasca gandurile pe care Noica i le-a spus candva, pe care le gaseste la pagina 264 din Jurnal: "Daca scrii pentru cei din jurul tau si pentru cei din timpul tau, scrii degeaba... Crede-ma ca nu stim niciodata cu adevarat ce putem deveni. Pentru mine, tu esti deja ceea ce poti deveni. Sa nu ma dezamagesti!" Peste ani, dupa atatea Apeluri scrise de Liiceanu pentru cei din jurul sau, o noua lacrima l-ar putea mantui. Sau un proces. Sa nu ne dezamagesti, Gabriel!