Peremistii lui Vadim se vor lafai intr-un mega-sediu, evaluat la cateva milioane de euro, palatul PRM putand oricand sa rivalizeze cu sediul PSD din Kiseleff sau cu cel al PD din Aleea Modrogan.
Surse din conducerea peremista ne-au preci
Peremistii lui Vadim se vor lafai intr-un mega-sediu, evaluat la cateva milioane de euro, palatul PRM putand oricand sa rivalizeze cu sediul PSD din Kiseleff sau cu cel al PD din Aleea Modrogan.
Surse din conducerea peremista ne-au precizat ca luxosul imobil, care a apartinut ministrului interbelic Nicolae Caranfil, i-a fost servit pe tava Tribunului de catre RAAPPS, gratie intelegerilor parlamentare subterane care au dus la inlaturarea pesedistului Adrian Nastase de la sefia Camerei Deputatilor. Acestea ne-au explicat ca, in schimbul palatului de pe strada Rabat numarul 2, Vadim Tudor a promis sa sprijine pe plan parlamentar Cabinetul Tariceanu. Astfel, unul dintre cele mai luxoase sedii cu putinta, imobil cu o puternica incarcatura istorica, a intrat peste noapte sub jurisdictia Tribunului. Vila este insa revendicata de urmasii politicianului Caranfil si este obiectul unor litigii. In prezent, o echipa de mesteri roboteste de zor la renovarea palatului, Vadim Tudor anuntand ca va veni regulat in inspectie pentru a admira sediul nou-nout al PRM.
Lucian Curelariu - Ziua foto Vila se ridica din plin la pretentiile megalomanice ale Tribunului. Incaperile sunt extrem de spatioase si luxoase, dotate cu seminee si candelabre. De asemenea, palatul are o curte interioara unde peremistii se vor putea relaxa la umbra arborilor, in preajma unei frumoase fantani arteziene.
PRM, alungat din Clemenceau
PRM a fost somat, inca din cursul anului 2005, sa evacueze vila de lux situata in centrul Capitalei pe care care o ocupa ilegal. Corneliu Vadim Tudor a primit astfel un ultimatum din partea noului proprietar al cladirii, care i-a solicitat anterior o intrevedere pentru reglementarea situatiei imobilului. Actualul sediu central al PRM, care se afla pe strada Georges Clemenceau (fosta Gabriel Peri) nr. 8-10, valoreaza pe piata imobiliara aproximativ 1.600.000 euro. Aceasta a fost suma pe care a platit-o noul proprietar, un cetatean roman, domiciliat in Germania. Inainte de a fi ocupat de peremisti, imobilul a fost rechizitionat de sovietici, in 1944, dupa care a fost nationalizat de comunisti.
Vila lui Becali
Gigi Becali a achizitionat un palat, in care se va regasi si sediul PNG, cladire construita in anul 1920 de fiii industriasului Max Auschnitt. Luxosul imobil, situat pe Aleea Alexandru, numarul 1, are peste 20 de camere si, potrivit noului proprietar, va fi reconditionat, asa cum a fost atunci cand a fost ridicat, pe vremea Regelui Carol. Ulterior, grandioasa cladire a gazduit ambasada Argentinei, intrand in administrarea RAAPPS. Pentru achizitionarea ei, latifundiarul din Pipera a platit sapte milioane de euro.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.