Eleva era in vacanta dupa ce a luat la testele nationale nota 9. Ea a vrut sa-i faca o vizita matusii sale si a plecat pe jos de acasa, duminica dupa-amiaza. Pe drum, fata s-a intalnit cu Gabriel S., un tanar care locuieste peste drum de casa ei. Barbatul, care bause cateva beri, mergea cu caruta si i-a propus fetei sa o duca el pana la matusa sa, fata acceptand, fara sa banuiasca ce cosmar va urma.
Dupa aproape doi kilometri de mers, tanarul a luat-o cu caruta pe un camp, spunandu-i fetei ca vrea sa ia niste mancare pentru cal. Ajunsi intr-un loc in care nu puteau fi vazuti de vreun satean, acesta i-a pus fetei mana la gura, a trantit-o la pamant, a batut-o, a dezbracat-o si apoi a violat-o. Fata s-a rugat de barbat sa o lase in pace, dar acesta a scos si un cutit si a vrut sa-i taie gatul. S-a razgandit si a legat-o pe fata cu haturile de la caruta, a tarat-o cativa metri pana in apropierea unui put sec (in care localnicii arunca hoiturile animalelor) si a aruncat-o inauntru. Apoi, pentru a fi sigur ca nu va fi descoperit trupul acesteia, a aruncat deasupra niste frunze si pamant. Pe urma a astupat putul cu un capac de piatra si a plecat in sat, la carciuma din centrul comunei.
De duminica seara si pana luni, la ora 10, fata a stat in putul adanc de aproximativ 7 metri, printre cadavre de caini, vite si pasari intrate in putrefactie. Spre dimineata, fata a reusit sa se catere pe tuburile putului, profitand de faptul ca acestea nu erau asezate perfect unul peste altul. Ea a ajuns aproape de iesire si a reusit sa deplaseze putin capacul de piatra intr-o parte, creand o deschizatura prin care ii incapea doar mana si intra putin aer si a inceput sa strige dupa ajutor. Strigatele ei au fost auzite de Gheorghe Iliescu, un cioban din zona care pastea oile unui localnic. Omul a dat la o parte capacul de pe put si a scos-o pe fata. A dus-o pana la drum, apoi si-a anuntat seful de la stana, care la randul sau i-a sesizat pe politisti.
Fata fost luata cu o ambulanta si transportata la Spitalul Judetean Neamt, iar politistii au reusit sa-l identifice si sa-l retina pe violator. La ancheta preliminara, Gabriel S. a recunoscut ce a facut. Pentru faptele sale, el risca acum ani grei de inchisoare.
Despre autor:
Sursa: Romania Libera
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Victor Rebengiuc, omagiat de 4.000 de oameni pe scena Sălii Palatului: Unele...
Sursa: kudika.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro