Nimic nu poate fi mai reconfortant pentru spirit decit s-o vezi pe Elena Udrea aparind la Realitatea TV si vorbind despre marirea sau micsorarea sinilor, aaa, pardon, a pensiilor. Oricum, de citeva saptamini (sa fie oare luni?) ma vad nevoit sa asist la un spectacol tv de lumina si culoare, care nu-mi demonstreaza altceva decit ca populismul a invins si ca treaba aia vetusta cu diferentele doctrinare, cu variantele dintre programe politice si alte asemenea nu reprezinta decit o fandoseala electorala si prilej de a mai ucide niste copaci pentru brosuri lucioase si documente de partid. Care va sa zica PSD vrea sa mareasca pensiile, dar vrea sa faca asta cu mina PNL, partid de dreapta altminteri, care insa nu s-ar da indarat sa iasa putin din chingi si sa creasca-n sondaje cu ajutorul unei masuri de stinga capabile sa dezechilibreze un buget si-asa ciumpavit. In timpul acesta, dl Basescu se face ca e lucid si se chinuieste sa nu-si dezamageasca sustinatorii, incercind sa se opuna proiectului, dar nu intr-atit de explicit incit sa lase impresia pensionarilor ca el ar fi lupul cel rau, care n-ar vrea cresterea pensiilor lor. Totul e anapoda in aceste jonglerii populiste. De la gestul politic absurd al PSD pina la ipocrizia cu care PNL se lasa tras spre populism, doar din ura pentru presedinte. Cit despre concluzia electorala, mi-e teama ca va fi tot in avantajul lui Basescu. Ca, vorba aia, pensionarii o sa inteleaga ca pe vremea lui li s-au marit pensiile. Si normal ca el le-a marit, nu?