Disputa privind existenta resurselor bugetare pentru cresterea pensiilor cu peste 40% in 2008 este mai usor de examinat daca avem in vedere cateva aspecte de baza. Ministrul Vosganian vorbeste despre o crestere nominala a PIB-ului de 10% in anul ce vine, rezultand ca se aduna rata cresterii economice (presupusa de 6%) cu o inflatie anuala asteptata de 4%. Marirea dorita a pensiilor ar insemna circa 40% din cresterea reala a PIB-ului. Aceasta implica ca bugetul public pentru 2008, pe partea de cheltuieli evaluate ca pondere in PIB, sa sufere modificari sensibile. Cresterea pensiilor ar forta ajustari la alte capitole din structura bugetului. Pentru a proteja domenii precum educatia, asistenta medicala, dezvoltarea infrastructurii este necesar sa fie diminuate cheltuieli la alte capitole bugetare, ca pondere in PIB. Aici, deciziile nu sunt usor de luat, chiar daca preferinta ar fi pentru diminuarea cheltuielilor cu administratia.  Discutia sufera, intrucat nu beneficiaza de o analiza dinamica. Cresterea pensiilor este o miscare importanta in structura bugetului, in conditiile in care acesta este supus unor presiuni mari. Pe de o parte, nu au fost bugetate acte normative adoptate in ultimii ani. Pe de alta parte, sistemul de pensii este intr-o situatie critica, care va deveni mai complicata prin decizia de crestere a pensiilor la dimensiunea preconizata. Romania este tara din Europa Centrala si de Rasarit cu cea mai nefavorabila relatie (1/1) intre populatia ocupata si pensionari. Imbatranirea populatiei si migratia masiva inrautatesc aceasta stare de fapt. De aceea, este surprinzator faptul ca Ministerul Finantelor Publice (MFP) nu a oferit o analiza dinamica ca suport al cresterii pensiilor. Cand diverse studii arata cat de rau stam in aceasta privinta, suirea masiva a pensiilor in doi ani, fie ea intemeiata moral si din punct de vedere al justitiei sociale, ridica o serie de intrebari.  Analiza dinamica ar trebui sa tina cont de efecte ale schimbarii fiscalitatii (nivel CAS, baza de impozitare) asupra veniturilor fiscale. Dar ceea ce este mai nelinistitor este lipsa imaginarii temporale a efectelor probabile. Problema nu este daca pensiile sa fie crescute, ci modul de realizare. Intr-o economie in care deficitele externe cresc mult de la an la an, in care finantarea lor este tot mai precara (ponderea ISD in aceasta finantare este sub 40% in primul trimestru), in care bugetul exceleaza prin subestimarea unor presiuni viitoare inevitabile (impactul fondului proprietatea, contributia la fondurile private de pensii etc.), inversarea tendintei de consolidare fiscala (deficite bugetare tot mai mici) intra in conflict cu protejarea echilibrelor economice. Cresterea deficitului bugetar pe fondul cresterii deficitelor externe nu este de bun augur. De aceea, este de neinteles de ce sefii MFP au omis analiza dinamica. De la analiza dinamica se pot trage concluzii privind realismul ipotezelor cu care opereaza MFP acum. Dezechilibrele externe excesive ar induce iesiri de fonduri, o depreciere a leului, nevoia de a lua masuri de stabilizare, care ar insemna o politica bugetara austera. Aceasta din urma ar incetini serios dinamica PIB-ului, ar reduce incasarile bugetare. Daca si inflatia ar creste din nou, pensiile s-ar eroda treptata€¦   P.S. Doua comentarii la articolul meu precedent sustin ca fondurile europene ar creste PIB-ul intr-atat incat ar compensa efortul bugetar de cofinantare. Se neglijeaza insa doua aspecte aici. Primul se refera la intarzierea cu care isi fac efectele aceste fonduri. Dar mai importanta este restrictia externa: cofinantarea si fondurile UE inseamna injectie de lichiditate intr-o economie care tureaza, pare-se, peste PIB-ul potential (vezi deficitele externe). Nu cofinantarea este deci problema, ci contextul in care ea ar avea loc, caracterizat de imprudente si de calcule bugetare cu omisiuni.