Pensionarii au ajuns iar, ca de fiecare data, in apropierea diverselor momente electorale, o miza pentru partidele politice. Nu grija subita fata de soarta unei categorii sociale etern nedreptatite ii mana-n lupta pe dregatori, ci interesul.
Pensionarii au ajuns iar, ca de fiecare data, in apropierea diverselor momente electorale, o miza pentru partidele politice. Nu grija subita fata de soarta unei categorii sociale etern nedreptatite ii mana-n lupta pe dregatori, ci interesul. Ce-i (re)aduce pe acesti oameni in atentia politicienilor? Sunt saraci, dar numerosi (aproximativ sase milioane), in general sunt constiinciosi si voteaza, iar un eventual curent de opinie in randurile lor poate fi decisiv in batalia de la urne. Asa ca, intr-un cor de o ipocrizie inspaimantatoare, intreg esichierul politic moare periodic de dragul lor. De aceasta data, pentru prima oara-n istoria postrevolutionara a Romaniei, decidentii au facut ceva concret in sprijinul pensionarilor. Pe cai (destul de) mari in Parlament dupa eliminarea PD din Executiv, cu PNL stand la mana lor pentru fiecare act normativ de aprobat, dar in acelasi timp confruntati cu o criza interna care i-a adus la un procent jignitor pentru un fost partid-stat, pesedistii au prins din zbor momentul. Asa ca au fortat pana la paroxism adoptarea legislatiei privind majorarea semnificativa a pensiilor. Desi e de domeniul evidentei ca ar fi preferat ca banii proveniti din cresterea economica sa fie directionati catre investitii (in definitiv, locul ideal de unde tasnesc inspre conturile personale izbavitoarele comisioane), liberalii n-au prea avut de ales. Frica de motiunea de cenzura a pazit mai bine ca niciodata bostanaria guvernamentala. Dat fiind ca un asemenea proiect legislativ nu figura printre prioritatile sale declarate, PNL s-a prefacut initial - sigur, daca stai sa-i asculti pe liderii sai, de grija stabilitatii tarii, nu din vreun meschin interes de pastrare a controlului ciolanului bugetar - a ceda cu greu si fara placere santajului PSD. Ulterior, pe masura ce dezbaterea publica a inceput sa domine agenda de interes a populatiei, din ratiuni electorale cat se poate de transparente, dar perfect de inteles (ei fac bugetul), liberalii au incercat sa confiste si in buna masura au reusit (in detrimentul conjuncturalului aliat PSD) succesul unui act normativ de sorginte stangista. Pentru ca, indiferent cat de apropiat de suferintele varstei a treia se da premierul in rebrandingul sau personal, optiunea maririi pensiilor in contrapartida la (sa dam un exemplu ipotetic) finantarea masiva a constructiei de viaducte numai masura de dreapta nu e. Dar legea-i lege, ramane si se simte la buzunar. Ceea ce, pentru un partid ravasit de chixul grandios dat in incercarea de a-l demite pe presedintele Romaniei, poate fi mai mult decat o gura de aer, chiar un colac de salvare. Fireste ca nici celelalte formatiuni politice nu puteau rata momentul de populism electoral si maxima vizibilitate. Pe cale de consecinta, atat de previzibilele noastre partide au reusit performanta istorica de a vota in unanimitate in Parlament actul normativ. Marea intrebare care se pune e daca legea va si reusi sa vada lumina tiparului Monitorului Oficial, pentru ca, urmand clasica sa traditie de a se baga-n seama cand cel mai intelept ar fi sa taca, Traian Basescu a fost iluminat subit de revelatia ca tara n-are bani si de strazi, si de scoli, si de pensionari. Asa ca, dupa o logica perfect suie, caracteristica personajului politic in cauza, autointitulatul Jucator, plictisit ca unicul loc in care conteaza cu adevarat e piata nasiilor, a decis in gura mare ca Guvernul face inflatie si e populist. Intr-o mare de tacere complice, trebuie sa militeze zgomotos cineva - evident, el, Supremul - pentru finantarea prioritara a educatiei in detrimentul pensionarilor. Daca aceste vorbe tasneau din gura unui ilustru carturar de dreapta, nu a unui apologet declarat al mediocritatii scolare, demersul putea macar sa fie suspectat de responsabilitate. La prima vedere pare suspect ca taman omul care a furat votantii de varsta a treia de la Ion Iliescu sa puna talpi unei legi care sa-i hraneasca propriul electorat si sa umple de ridicol formatiunile care-l sustin, puse in situatia de a-si renega propriile voturi din Parlament. Daca stam, insa, stramb si judecam drept, reiese cat se poate de clar ca marea vina a acestei legi nu este ca i-ar lipsi finantarea (fapt, de altfel, demontat surprinzator de coerent de ministrul Vosganian), ci aceea ca nu a fost initiata de Traian Basescu, omul care are impresia ca-i trimisul lui Dumnezeu pe Planeta Pamant pentru a izbavi poporul roman. Dragi pensionari, toti va vor binele. Nu vi-l lasati luat!
Despre autor:
