De 17 ani pierdem bani la ruleta inflatiei. Populatia a pierdut toate economiile de la CEC in primii doi ani de dupa liberalizarea preturilor. A fost injumatatit mult timp salariul real, au scazut consumurile vreme de zece ani. Inflatia s-a jucat cu noi, urcand si coborand de la o luna la alta, de la un an la altul, alergand pe cai mari pana in anii 2000-2001.   Apoi, inflatia a fost adusa intr-un golf linistit. Dar nota de plata pentru accelerarea reformelor, incepand din  anul 2000, a fost mai dura decat in anii anteriori. Inflatia a fost insa tot mai mica, in timp ce cresterea economica a fost tot mai mare. De austeritate insa nu am scapat. Chiar daca tinta centrala a oricarei activitati economice nu poate fi alta decat consumul, o mare parte a populatiei a fost nevoita, este inca nevoita sa consume cu masura.   Sigur, consumul e legat de productie. Daca nu se produce mai mult - si mai bine!, nu poate sa existe consum mai mare. Dar si reciproca e la fel de adevarata: daca productia nu e consumata, pentru ca piata n-o recunoaste, producatorul nu-si justifica existenta. Urmarea? Va fi nevoit sa-si restructureze activitatea ori sa dispara. Ceea ce s-a si intamplat: multi dintre producatorii care nu au recurs la restructurari au dat faliment.   Nu era insa preferabil ca intai sa fie extins consumul si abia apoi sa creasca productia, cu intentia buna de... a face ceva pentru oameni? Daca s-ar fi procedat asa, ar fi iesit rau. Cand, inceput din 2003, trenul consumului a scapat la vale, au crescut substantial veniturile si cererea a explodat. De ce insa inflatia n-a urcat si mai mult in loc sa scada? Fiindca, totusi, am consumat mai mult decat am produs. Dar am consumat din import. Inflatia a scazut, dar s-a umflat contul curent al balantei externe.   Dupa 17 ani de la punerea in miscare a aspiratorului inflationist, care "a strans" banii in plus aflati la populatie si in economie, echilibrul intre cerere (cea solvabila) si oferta nu s-a produs. Desigur, din cauza incetinirii reformelor reale. Pana in prezent, nici structural si nici calitativ piata de consum nu asigura oferta care sa corespunda nevoilor populatiei. Si, mai cu seama, suntem inca departe de o piata performanta, care sa fie dominata de consumatori. Piata e dominata inca de marii producatori, unii din cercul monopolului de stat, sprijiniti de legi care inca se aplica stramb, de legi care inca nu se aplica deloc si de greutatea cu care societatea noastra intelege un adevar fundamental: ca nicaieri in lume bunastarea nu mai e posibila fara piete libere, fara concurenta, fara performanta.   Principala cauza a saraciei noastre a fost si a ramas ignorarea eficientei muncii. Cu timpul, munca dezorganizata a inceput sa se razbune. Am trecut prin tot felul de crize, suportam una si acum: cererea grabita a devansat oferta interna de bunuri si de servicii. Preturilor li s-a dat drumul din cusca in 1990. Dar miscarile lor s-au derulat in contratimp cu dinamica economica. Cand au urcat preturile, inflatia atingand cote de 200%-300%, a scazut drastic productia. Asa ca inflatia n-a corectat dezvoltarea, ci a jucat pe post de aspirator: a adunat de pe piata banii pentru care nu exista oferta. Cand a inceput cresterea, au fost puse "sub control" multe dintre preturile produselor de baza: la energie, la unele materii prime vitale, dar si la multe produse alimentare. Din nou cresterea a primit semnale mincinoase si a gresit drumul.   Trecerea la deplina liberalizare a preturilor, in a€™97, a fost o interventie chirurgicala ce nu mai suferea amanare. Pentru ca fusese inadmisibil de mult lungita boala preturilor mincinoase. Dar s-a inchegat greu un sistem de piete libere integrate, care sa functioneze pe principiul vaselor comunicante. Un sistem in care preturile sa primeasca, la randul lor, semnale de la cursul valutar, de la dobanzile bancare, de la cotele titlurilor de valoare, dar mai ales de la costurile productiei.  Operatia, incetinita de mai multe ori, intarziata alteori, nu s-a incheiat. Ea a continuat pana in anul premergator aderarii la Uniunea Europeana, va mai continua si de aici inainte cativa ani. Prin corectii de preturi.   De ce continua corectiile? Pentru ca dramaticele deficite din economie, reflectate in buget, in balanta comerciala, in pierderile companiilor cu capital de stat, greu de cuantificat, trebuie totusi platite. In acelasi timp suportam si costurile intarzierii in planul eficientei muncii.   Cum putem scapa din corsetul ineficientei ? Numai fortand drumul ce duce la rezultate maxime cu cheltuieli minime in companiile producatoare de bunuri si de servicii. Prin consumuri restranse de materii prime si de resurse energetice; prin produse mai bune, cu costuri mai mici si cu cifre de afaceri mai mari.   Pana in 2009-2010, cel tarziu, Romania ar trebui sa scape de gravul dezacord ce s-a produs intre activitatea economica si piata. In consecinta, intre economie si oameni.