Motivele pentru care nimeni nu-l iubea pe baiatua€™ Nicu erau mai multe, dar noi, copiii, nu-l primeam la fotbalul cu mingea de carpa, fiindca azvarlea din picioare aiurea si ne cotonogea. Baiatua€™ Nicu locuia intr-un bordei, care nu parea chiar bordei, deoarece gradina de zarzavat a maica-sii nu se gasea, ca la toata lumea, in spatele casei, ci la strada. Intr-un cartier de paianta si chirpici, un bordei e un stigmat. E dovada ca nici casele de chirpici nu-s cine stie ce, ca-s tot un fel de n-ar mai fi. Baiatua€™ Nicu era complet descentrat din cauza lui taica-sau, care era sifilitic. Nu sifilisul batranului, de notorietate in port si-n tot orasul, ii tinea la distanta pe mahalagii si pe mahalagioaice de ai lui Nicu si nici cocioaba lor, abia rasarind dintre buruieni si vrejuri de fasole, ci ideea ca baietilor si fetelor din vecini, nascuti cu o mana mai scurta sau cu o capatana mai mare, tot de la vreo boala rusinoasa de-a parintilor li se tragea. Ce mai incolo, incoace, neamul lui Nicu ne statea in gat la toti, mari si mici. Cand tata ne-a adus vestea ca baiatua€™ Nicu s-a facut boxer, mama a zis: "Ce bine de el. Dar si de noi e bine". Asta voia sa insemne ca nimeni nu venea pe lume fara un rost si ca, gasindu-si unul ca Nicu o slujba, era hotarat ca si copiii intregi la trup si la minte n-aveau sa ramana pe drumuri, "fara salar". Pe vremea aceea, la Braila, boxul era o meserie. Cat despre baiatua€™ Nicu, o schilodire in plus sau niste pumni in cap n-aveau cum sa-i dauneze. De fapt, baiatua€™ Nicu nu era infirm, in sensul ca i-ar fi lipsit ceva. Dimpotriva, avea cate ceva in plus. Brate mai lungi ca la altii, picioare mai groase, un gat de taur, nu de om, doua labe cat cazmalele. Dupa primul meci al boxerului Nicu am fost fericit. Ceea ce la fotbalul cu mingea de carpa era un dezavantaj, in ring era o nebunie. Nicu lovea la intamplare, ca o masinarie stricata, publicul urla, deoarece adeversarul lui Nicu ori fugea, ori isi punea mainile-n cap si Nicu radea facandu-le semne prietenoase celor care-l strigau pe nume. Nicu isi misca bratele la fel de dezordonat ca picioarele. Nici cand mergea baiatua€™ Nicu nu se misca normal, ci impingea nervos un umar inainte sau se oprea sa se rasuceasca o data ori de mai multe ori in loc. Unii il numeau Nicu-invartitorua€™. Insurubarile din ring erau un procedeu atat de neobisnuit in box, ca nici arbitrii nu stiau ce sa faca. Mai tarziu, cand am vazut o reproducere a lui Buda cu o mie de brate, la Nicu m-am gandit. Si m-am gandit la el, intrucat, asa cum devenise peste noapte deliciul unui intreg oras, tot asa disparuse. Isi daduse singur un pumn in falca, intaratat de larma din arena si fusese dus direct la spital. Dar nu la cel Municipal, ci la o clinica de psihiatrie, pentru ca pe drum schilodise asistenta, soferul si un militian. Bietul baiat Nicu! Poate c-ar fi fost mai bine sa-l fi primit sa joace fotbal. Rupea el niste picioare, lovind la nimereala in tot ce-i iesea in cale, dar nu si-ar fi zdruncinat de tot putina minte pe care i-o daduse Dumnezeu. Iar eu as fi trait cu un sentiment de vinovatie mai putin. Eu, cand am putut sa plec din cartier, am fugit fara sa ma uit indarat, dar alde Nicu nici macar nu stiau ca si fuga e o solutie. Nu cea mai buna, insa mai buna decat nici o solutie.