Unii oameni au o obsesie. Atunci cand obsesia se numeste George Enescu, deja este vorba despre un fixism in sens placut si sofisticat.

Cartile despre personalitatea compozitorului George Enescu nu vor fi niciodata suficiente. Scriitorul si jurnalistul Silviu Dumitrescu a scris intai romanul tineretii lui Enescu - "Pasiunea cea mare", volum editat in 1997, la Editura Excelsior. Intalniri "la varf" la Paris, la Viena si la Palatul Regal, diverse personalitati, dara€¦ Autorul introduce intre personajele reale si unele fictive, inventand dialoguri de salon si, totodata, face din Enescu un personaj cu avanturi romantice, un pic idilic.

Este adevarat ca zgarcenia cu care Enescu a facut dezvaluiri despre viata sa, de-a lungul timpului, si absenta unor amintiri concrete dau posibilitatea unui spatiu de inventie interesant. Tocmai de aceea Silviu Dumitrescu nu s-a putut opri, atras fiind de posibilitatea de a jongla in mod cult cu ceea ce este si cu ceea ce ar fi putut fi George Enescu. Rezultatul? Alt volum despre compozitor: "Belle Époque - Romanul de dragoste al compozitorului George Enescu", scos anul acesta, la aceeasi editura.

Carusel. Cand iti asumi rolul de scormonitor in meandrele vietii unui "personaj" atat de sofisticat ca Enescu, exista riscul de a te arunca intr-o actiune temerara. A-l transforma pe compozitor in erou de roman este destul de complicat. Se stie ca marea pasiune a compozitorului a fost Maruca Cantacuzino. O iubire devoratoare despre care in ultimii ani s-a scris destul de mult. Bineinteles, scriitorul nu se poate abtine de la intrarea in universul fictional, nici in cel de-al doilea volum.

Astfel, pe langa Enescu (cel indragostit, de data aceasta) se invart intr-un carusel ciudat aproape toate marile figuri ale vietii artistice pariziene: Anatole France, Marcel Proust, Somerset Maugham, dar si Bela Bartok sau Saint-Saens. Iar femeia pluteste in acest carusel realo-fantastic precum un accesoriu necesar.

La prima vedere, sa invarti pe degete o asemenea personalitate artistica proeminenta  pare o impietate. La a doua vedere, incercarea de a infatisa un Enescu ireal de romantic, dar de fapt real de romantic, se potriveste vremurilor noastre, care duc lipsa de Maruci, duduci, printese, visatori, binevoitori... Putin idilism nu strica niciodata. Pana cand cineva se va trezi ca poza lui Enescu lipita pe o cutie cu biscuiti spritati ar putea vinde foarte bine.