Balcicul Reginei Maria

Dupa primul razboi mondial, Mamaia era o statiune balneara frecventata indeosebi de constanteni, care o inaugurasera in anul 1906. Pe atunci, pe mijlocul actualului bulevard care leaga centrul Constantei de Mamaia circula trenul. In anii '20, trei frati antreprenori pe nume Movila cumparasera si parcelasera zona Lacului Tekirghiol si a actualei Eforii. Lumea s-a dus acolo mai intai pentru bai in lacul cu apa sarata si insusiri terapeutice. Asa au aparut primele hoteluri si restaurante in apropiere. Apoi s-a dus si la mare, pe tarmul actualei Eforii. Localitatea s-a numit atunci initial Movila, apoi Carmen Sylva si in cele din urma Eforie, avand ulterior ca semn arhitectonic distinctiv Hotelul Belona. La Mamaia se construisera doua hoteluri in 1936, exista acolo si o resedinta discreta a Regelui. Insa statiunea protipendadei, a pictorilor, scriitorilor si artistilor in anii '30 era Balcicul.
In 1913, la sfarsitul razboaielor balcanice, dupa ce Armata Romana ajunsese in campania ei pana in apropiere de Sofia, celor doua judete din Dobrogea apartinand teritoriului nostru national li s-au adaugat Cadrilaterul, compus din districtele Caliacra si Durostor, cu localitatile Bazargic, Balcic, Ecrene... O zona locuita de romani, bulgari, turci, tatari; o coasta maritima numita de Argint; un tinut care putea ilustra Isarlikul imaginar al lui Ion Barbu. Poetul era, de altfel, un admirator al scriitorului Emanoil Bucuta, care dedicase multe titluri Balcicului, inclusiv romanul "Maica Domnului de la mare", ambientat aici si tiparit in 1930. Actiunea romanului "Panza de paianjen" al Cellei Serghi tot la Balcic se consuma.
In iunie 1930, indata dupa ce s-a suit pe tron, Carol al II-lea a avut grija sa-i stabileasca mamei sale, Regina Maria, o lista civila anuala de 20 de milioane de lei si domiciliu in castelul de la Balcic. Asa incat, in lunile de vara, presa era atintita, pe litoralul romanesc, asupra Balcicului, si, in continuare, asupra statiunii Carmen Sylva.
Doi directori de ziare isi ridicasera si ei vile in Balcic: Stelian Popescu, respectiv Nae Ionescu, care facuse lucrul acesta dupa ruptura cu Regele si suspendarea gazetei sale, "Cuvantul". Nae Ionescu isi cumparase si un cuter cu care umbla pe mare in tovarasia unei femei tinere si frumoase, Elena Popovici-Lupa, "fata cu parul roscat si cu ochii de otel, albastri, care avea ceva din infatisarea aeriana a unei divinitati germanice." (Mircea Vulcanescu).
Nae Ionescu si Mihai Sebastian
La Balcic il viziteaza pe Nae Ionescu la sfarsitul lui aprilie 1938 Mihai Sebastian si stau amandoi de vorba pe terasa vilei ("terasa unei magnifice vile") stapanite de gazetar. Lui Nae Ionescu tocmai i se suspendase pentru a a doua oara "Cuvantul", dupa o reaparitie efemera, si nu stia ca va fi arestat peste cateva zile, in noaptea de 7 spre 8 mai a aceluiasi an, si internat in lagarul de la Miercurea Ciuc. Mihail Sebastian il gaseste insa in plina forma, dupa cum noteaza in jurnal: "Cat e de copilaros, cat de mult vrea sa epateze si cat de multa placere imi face sa-l ajut, cu aerul meu de admiratie interzisa, de mirare perpetua, de asteptare surprinsa, intrigata." Precum se vede, celebra sau "scandaloasa" prefata scrisa de maestru la cartea ucenicului nu rupsese definitiv puntile sufletesti dintre ei.
Mai frecventau in acei ani Balcicul, in afara de Mihail Sebastian, care calatorea intr-acolo cu avionul, Pastorel Teodoreanu, pictorii Darascu, Tonitza si plasticienii care au creat o scoala de pictura zisa a Balcicului, cei sapte frati si veri ai vechii familii boieresti moldovene Bals, despre care doctorul Mihai Constantineanu a lasat cateva pagini de evocare memorabile, cativa diplomati straini, personaje mondene... Regina Maria era anturata de niste turcoaice care o adorau si se simtea foarte bine in atmosfera aceea orientala cu sacnasiuri, minarete, pravalii, dughene, magarusi impovarati de samare trecand pe ulite; cu bragagii, placintari, salepgii, iaurgii... O lume marcata de mozaicul sau lingvistic, sugerat intr-o caricatura dintr-un cotidian de dialogul purtat de impiegatul de miscare roman cu mecanicul turc aplecat peste fereastra locomotivei:
- Marafet... bucluc? (intreaba impiegatul).
- Ioc (raspunde mecanicul).
- Atunci: sictir!
Influenta lui Szathmari
Regina Maria descoperise Balcicul in 1921, prin desenele pictorului Alexandru Szathmari, "care i-au dezvaluit (...) insolitul peisajului sud-dobrogean... Schitele lui Szathmari, modificate de cateva ori pentru a se adecva locului ingust si abrupt, au fost transpuse arhitectural de Emil Gunes si executate de armata. Maria a supervizat fiecare stadiu al constructiei", arata istoricul Marian Constantin intr-o recenta si remarcabila lucrare consacrata resedintelor regale romanesti. In 1922, Regina Maria ii marturisea ziaristei americane Patricia Minnigerode, intr-un interviu aparut in "The New York Times Magazine" si luat chiar la Balcic, conceptia sa despre micul palat cu minaret pe care il denumea "cuibul meu". In apropierea acestuia, amplasat intr-un spatiu vast, contopire de parc si gradina botanica - din care nu lipsea o impresionanta alee cu cactusi, impecabil conservata astazi, se gasea o vila a Printului Nicolae.
Enclava de la Ada-Kaleh
Romania interbelica mai detinea o enclava orientala pe care a pastrat-o o vreme si sub regim comunist: insula Ada-Kaleh. Daca la Balcic infloreau migdalii, clima de la Ada-Kaleh, situata in mijlocul Dunarii, la un kilometru in aval de Orsova, ingaduia cultivarea smochinilor. Pandant al romanelor ambientate la Balcic poate fi considerat cel al scriitorului si ziaristului Romulus Dianu, "Nopti la Ada-Kaleh". Populatia enclavei de pe Dunare era in totalitate turceasca si se gaseau acolo ruinele unei cetati otomane. Brunea-Fox, reporterul care descinsese pe Insula Serpilor, consacrandu-i un reportaj, care petrecuse "Cinci zile printre leprosi", in Delta Dunarii, a ajuns la Ada-Kaleh la mijlocul anilor '30, declansand o campanie de presa in "Dimineata" impotriva lui Ali Kadri, un soi de bey local care isi exploata consangenii... In 1961 traiau la Ada-Kaleh 500 de locuitori care isi pastrau nestirbite obiceiurile si traditiile. Vizitatorii puteau vedea turcoaice in salvari, vanzatori de dulceata de trandafiri asezati pe vine, alunari, bragagii, oameni cu fesuri tragand din narghilele in cele doua cafenele ale localitatii... Construirea hidrocentralei de la Portile de Fier, in anii '60, a dus la dinamitarea insulei, precedata de stramutarea pitorestilor sai locuitori, siliti sa se dezradacineze si sa se imprastie.

---

Despre autor: