Era cam o data la zece zile cu ochiul de sticla in batista, spart. De vreo 3-4 ori venea la spitalul de urgente oftalmologice cu ochiul de sticla facut tandari. S-a burzuluit inimoasa, dar si temperamentala directoare a spitalului, profesoara Monica Pop: "Tu esti un copil cu bun-simt. Ce faci, te bati, de spargi ochiul de sticla atat de des?". Baietandrul a inceput sa-si framante degetele a sfiala. Nu suparase pe nimeni din spital pana atunci. A ingaimat timid cateva cuvinte:  "Imi sparg singur ochiul de sticla, ca sa am motiv sa vin la spital. Mi-e tare dor de cei de aici. De aceea imi stric ochiul de sticla, ca sa mi-l inlocuiti la spital." Baietandrul a avut un destin care atunci cand a aruncat zarurile, un zar a fost rau si altul a fost bun. Printr-o nedreptate a momentului imperecherii genelor parintilor baietelul s-a nascut fara un ochi. Am rostit denumirea de parinti, desi n-au purtat cu constiinta asa-zisul pentru ei ecuson de parinti. L-au abandonat intr-un orfelinat. Tatal a considerat momentul iubirii trupesti cu mama lui ca pe o repriza de sport si putin i-a pasat de puiul de om care s-a infiripat dupa aceste clipe de amor. Mama, prea tanara si prinsa cu studiile, l-a dus la casa de copii. Orfan de parinti, "orfan de un ochi". N-a nimerit peste oameni de suflet la casa aceea de copii. L-au mai si batut, "l-au lovit" cu indiferenta. Cand avea cativa anisori a fost trimis la spitalul de oftalmologie ca sa-i puna un ochi de sticla. Fire calina, lipicios si bland, copilul a fost indragit de toti din spital: de directoare, de medici, de asistente, de portari, de femeile de serviciu. Si l-au oprit in spital. Avea coltisorul lui intr-un salon de copii. Portarul facea lectiile cu el la geografie. Medicii de garda il ajutau la aritmetica. Asistentele ii supravegheau si ele temele facute "acasa".  Acasa pentru el era spitalul de ochi. Umbla imbracat mai mult cu maieuri roz, cu chilotei cu dantele roz, fiindca majoritatea salariatilor spitalului aveau fetite si aduceau de acasa imbracamine de fetite. Copilul era cuminte, cu un bun-simt si o nevoie de dragoste si caldura care i-a cucerit pe toti. Exista candva notiunea de copilul regimentului. In cazul de fata baietelul era copilul spitalului. Printr-o intamplare la fel de ciudata ca si sosirea lui prima data la spital, mama lui a aflat de existenta baiatului si l-a luat la ea. Cand a plecat, baiatul ajuns acum in clasa a cincea, a plans cu ochiul lui de sticla si toti salariatii spitalului au lacrimat in batista. I-a fost tare dor copilului de zecile de parinti ai lui din spital. Si ca sa-i mai vada isi spargea la zece zile ochiul de sticla, ca sa-l inlocuiasca in spital si sa poata sa-i mai vada pe cei care ii aratasera dragoste de parinti. Baiatul este acum student.