Drumuri si belele - Soferi obositi, "low-cost" cu bataie de joc inclusa  Cea mai ieftina varianta pentru a ajunge in Romania din Italia e microbuzul. Insa trebuie sa ai mult curaj ca sa te urci intr-o masina condusa de un sofer de obicei ob
Drumuri si belele - Soferi obositi, "low-cost" cu bataie de joc inclusa  Cea mai ieftina varianta pentru a ajunge in Romania din Italia e microbuzul. Insa trebuie sa ai mult curaj ca sa te urci intr-o masina condusa de un sofer de obicei obosit. E la indemana, poti sa iei mai multe bagaje, te lasa mai aproape de casa. Daca mai apuci sa ajungi acasa. Dar, in principal, e ieftin! Adica intre 50 si 120 de euro, in functie de distanta dintre localitatea italiana din care pleci si cea in care vrei sa ajungi in Romania, dar si de pretentiile transportatorului - firma autorizata sau "carausi" clandestini. Pentru acesti bani, romanii calatoresc cate sapte-zece persoane intr-un microbuz, in care au voie sa-si ia si un bagaj de aproximativ 30 kg. Pe langa faptul ca sunt accesibile ca pret, microbuzele sunt si la indemana - il poti lua chiar din localitatea in care stai, te lasa aproape de casa, te scuteste de drumul pana la aeroport, de controale, restrictii si grija rezervarilor facute din timp. Partea proasta se refera la confort, dar mai ales la siguranta. Si daca disconfortul nu poate sa faca victime, lucrurile se schimba cand vine vorba despre viteza mare, soferi neatenti, dar mai ales - soferi obositi. In urma cu o saptamana, sase romani care se intorceau in tara cu un microbuz au murit langa Roma, dupa ce, se pare ca soferul a atipit la volan.  24 DE ORE PE DRUM. Un drum Bacau - Torino, de exemplu, inseamna (pe varianta Serbia - Slovenia), aproximativ 2.000 km, deci cel putin 24 de ore de condus. Dar si un profit bunicel pentru proprietarul masinii - costul motorinei pentru un drum se ridica la doar 200-250 de euro, la care se adauga 50-80 de euro pentru diferite taxe. Ajunsi la destinatie, soferii se odihnesc, de obicei in masina, atat cat apuca, si se grabesc spre tara cu alti clienti, alte colete. Rezultatul: soferi pe care trebuie sa-i zgaltaie din cand in cand pasagerii, ca sa nu atipeasca la volan. "Chestia aia cu flexibilitatea, «te iau de la adresa, te las la adresa», e unul dintre motivele oboselii soferilor; unul care pleaca dimineata de prin Calabria si incepe sa adune de prin toata Italia pasageri si pachete, cautand adrese, bajbaind pe drumuri nationale si satuce izolate, ajunge pe la Udine abia seara pe la 10... si de aici mai are de facut vreo 10-12 ore pana la frontiera romana", spune Radu Tusan. "Ma rugam la Dumnezeu sa ajung odata la Brasov vie. Problema nu era ca nu conducea bine, numai ca era foarte obosit tipul, plecase de la Torino si, bineinteles, nu avea sofer de schimb. De vreo doua ori era sa adoarma la volan, pana i-am sarit toti in cap si i-am zis sa se opreasca sa doarma", isi povesteste o romanca experienta cu microbuzul, pe forumul Romania - Italia. "Ii vezi ca se umfla de cafele si Redbull, ca reduc sau accelereaza fara motiv si incepi sa tremuri. Solutia e sa urli la el sa opreasca sa doarma o ora... Am intalnit si cazuri rare cu intrebarea: «Stiti, sunt cam obosit, care dintre voi are permis?»", isi aminteste Radu Tusan.  ALTE VARIANTE. Pentru un drum spre Romania cu autocarul se plateste intre 80 si 100 de euro. Cantitatea de bagaje este, de asemenea, limitata, iar cei care aleg aceasta varianta se plang de disconfort, de intarzieri, de micile spagi pe care le cer soferii ca sa le dea vamesilor, pentru ca masina sa treaca mai lesne prin punctele de frontiera. Cei care aleg sa faca drumul cu masina personala au doua variante: prin Austria si Ungaria, sau, mai scurt - prin Slovenia - Croatia - Serbia. Mai nou, varianta din urma a crescut in topul preferintelor romanilor, mai ales dupa ce nu mai e nevoie de viza pentru Serbia. Costul combustibilului pentru un drum Torino - Bacau, de exemplu, nu trece de 200 de euro, la care se adauga 40-50 de euro diferite taxe. Vorbim totusi de un drum de peste 2.000 km, si nu putine au fost cazurile de romani care au adormit la volanul masinilor personale, in drum spre tara, si au murit pe soselele din Austria sau din Ungaria.   Accident Sase romani au murit duminica, dupa ce microbuzul in care se aflau s-a rasturnat pe autostrada, in apropiere de Roma. Potrivit Romanian Global News, o parte din familiile victimelor va plati pentru aducerea lor in tara, iar o alta parte a apelat la o firma de avocatura pentru a recupera cheltuielile legate de repatriere din asigurarea transporta-torului. Una din victime va fi inmormantata in Italia, pentru ca familia sa locuieste acolo. Doua dintre cele trei persoane ranite in acelasi accident sunt in stare grava.   Avioane fara orar de zbor Au orarul la vedere, dar practic nu stii cand pleci si cand ajungi. Costa putin, dar numai daca esti pe faza si prinzi biletele cu tarif mic. In general insa, dai cel putin 250 de euro, bilet dus-intors, cu tot cu taxele de aeroport. Poti lua, pentru cala, un bagaj de 25-30 kg (difera de la o companie la alta), iar in cabina inca unul de 7-9 kg. Pentru fiecare kilogram in plus, la bagaje, platesti 5-7 euro. Curse low coast fac legatura intre marile orase din Italia si Bucuresti, Bacau, Iasi, Timisoara, Arad, Cluj-Napoca etc. Avantajul lor e legat de durata mica a drumului (trei-patru ore), dezavantajele se refera la neseriozitatea companiilor aeriene, care-si fac pasagerii sa astepte si cate o zi prin aeroporturi, pentru a se imbarca. Varianta cu avionul nu e rentabila pentru cei care stau in orase fara aeroport. De exemplu, o persoana care ar calatori dintr-o localitate aflata la 200 km de Milano, ca sa ajunga la 200 km de Bucuresti, ar trebui sa plateasca in plus inca cel putin 80 de euro (transportul pana la Milano, transportul Aeroportul Otopeni - gara/autogara, si de acolo spre localitatea unde vrea sa ajunga).


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.