IMM-ul cu optsprezece copii

  Ma gandesc de mai mult timp la un reportaj tv, in care o duduca miloasa deplangea situatia grea a unei familii cu optsprezece copii. Imi fac griji cu ce am scris la un moment dat despre fata aceea. Am scris ca nu statul trebuie sa le dea bani de la buget familiilor cu optsprezece copii, ci chiar reporterii milosi, din salariile lor, astfel ca tatii acestia din cale afara de productivi sa se hraneasca bine, sa ramana in vana pana la 20 de ani si sa mai toarne vreo zece-doisprezece copii. Ideea de randament m-a condus la o alta interpretare a chestiunii.  In fond, parintii care aduc pe lume multime de copii sunt niste mici intreprinzatori. Cand ajung la 21 pot infiinta, conform legii, un sindicat. Cat de greu e sa muncesti la conceptia si la fabricatia a optsprezece suflete numai tatii care adorm, de indata ce isi dau duhul in pat, ca sa puna de unul, o pot spune. Se stie ca doar primul copil iese usor din prima incercare. Cu urmatorii e munca lunga. Odinioara, mamele cu doisprezece prunci primeau titluri republicane de eroine si sporuri de leafa. Primeau, de asemenea, abonamente gratis pe tramvai - desi arareori nasteau in tramvaie - si bilete de tratament in statiuni, ca nu cumva sa se opreasca din eroica lor misiune. Nimeni insa nu s-a preocupat si de eroismul barbatilor, care trebuia sa-si aduca aportul - conform unei formule a vremii - noapte de noapte, in timp ce nevestele lor si-l aduceau plenar doar intr-o noapte. Noi confundam adesea dragostea cu sexul. Dar confundam si dragostea de copii cu dragostea de facut copii. Familiile cu foarte multe odrasle au toate datele ca sa fie considerate unitati de productie, iar dragostea de facut copii, un factor tehnologic de baza.  Am discutat treaba cu mai multi amici, care au afaceri si angajati. Unii au gasit ca ar fi mai potrivit sa numim aceste industrii puericole Fundatii culturale, Grupuri de dialog social sau chiar Organizatii nonprofit. Eu raman la parerea ca sunt totusi un fel de IMM-uri, care au productie, dar n-au desfacere. Intrebarea e daca relatia fiscala trebuie regulata tot in cadrul familiei sau daca e nevoie sa intervina cu organele lui si statul, deoarece, in cazul familiei prezentate de reporterita miloasa, atat productia pe stoc, cat si manageriatul, cu obisnuita foiala sindicala, aveau loc intr-o singura odaie. Un filozof spune ca despre lucrurile de care nu trebuie sa se vorbeasca trebuie sa se taca. E un punct de vedere fatalist, demn de toata pretuirea, care n-ar fi si mai pretios daca ar ramane in gradina filozofului. Numai ca noi, cei cu unu, doi si trei copii, platim la impozite de innebunim ca sa primeasca ajutoare sociale IMM-urile puericole. Si ca sa aiba cate o duduca miloasa motive sa ni le prezinte ca pe niste vinovatii ale societatii. Daca acest articol vi se pare, dragii mei cititori, inoportun, neuman si in dezacord cu principiile democratiei, imi cer iertare, dar va dau un motiv sa cadeti pe ganduri: Populatia planetei a ajuns la 7-8 miliarde si e doar o chestiune de ani ca sa atinga pragul citic de 10 miliarde.

---

Despre autor: