O poveste ce inca mai curge, dar din ce in ce mai monoton, din ce in ce mai greu, o poveste in care amintirile razbat din ce in ce mai putin. Povestea unei vieti de aproape 117 ani - o istorie vie. A strabatut trei tari.  A fugit de turci si de comitagii. De comunisti n-a scapat.


In Stejaru de Tulcea i se spune Agora a lui Arghir, chiar daca e vaduva de 38 de ani. Iar ultimul domiciliu trecut in buletinul centenarei este satul Eschibaba, raionul Istria.I-am facut o vizita batranei intr-o zi din postul Craciunului. Sedea linistita pe lavita din bucatarioara de iarna in a carei vatra se cocea o placinta de dovleac. Locuieste impreuna cu fiul cel mic, cu nora, cu nepotii si stranepotii. "De vreo doi ani nu prea mai povesteste, asa cum o facea odata", spune nora batranei.

Stand pe marginea patului cu mainile in poalele cernite de atata amar de vreme, batranica a inceput sa-mi vorbeasca repede, cu o voce subtiata de ani, privindu-ma fix. Nu intelegeam o iota, deoarece imi vorbea in dialectul armanesc. Insa nora cea mica a batranei mi-a sarit in ajutor.


DOUA NUNTI SI-O STRAMUTARE. "Cand eram in Grecia eram pastori. Vara urcam pe munte, toamna coboram. Intr-o primavara, inainte de a urca, tata s-a gandit sa ma marite. Si, uite-asa, intr-o zi a facut doua nunti. Dimineata l-a insurat pe fratele meu si dupa-amiaza m-a maritat pe mine", asta va tot spune, ma dumireste nora batranei. "Din Grecia a plecat in a€™32, o data cu toti ceilalti. Era deja casatorita a doua oara, ca primul sot ii murise", continua nora babutei care  vorbea si ea gesticuland.


TARA FAGADUINTEI E MAI DEPARTE. Au ajuns in Durustor, au primit pamant si s-au pus pe treaba. Cu gandul la casa de piatra lasata in urma, Agora impreuna cu sotul si-au suflecat manecile si si-au ridicat o noua gospodarie din temelii. Dupa ce casuta a fost gata au incins-o cu un brau ros. Si acum se gandeste babuta, oftand, la casuta cu brau rosu din vremurile bune, dar scurte de odinioara. "S-au asezat acolo. Cultivau pamantul, cresteau in continuare oi si capre, dar, cand credeau ca si-au gasit caminul si ca necazurile lor s-au terminat, au fost nevoiti din nou sa-si lase casa. Se intampla in septembrie a€™40."   

"Le-a picat tare rau, dar n-au avut incotro si Agora cu Arghir si-au luat iar casa-n spinare si animalele din ograda, au urcat copiii in carute si-au pornit din nou spre nord pana cand au ajuns aici, in Stejaru de Tulcea, unde au primit pamant si o casa bulgareasca. Au lasat in Bulgaria proprietati pe care (n.r. - batrana) nu le poate revendica nici acum", imi spune nora batranei povestea ce-a auzit-o de-atatea ori  din gura soacrei sale.


PAR CONTRA AUR. Apoi a venit razboiul si barbatul i-a plecat pe front, dar a trecut si peste asta. Cea mai mare urgie din viata Agorei Rafte n-au fost turcii de care fugea cand era copila, n-au fost nici stramutarile. Ci niste talhari ferchezuiti, imbracati in straie de autoritati - comunistii.

Babuta imi povesteste necontenit si imi arata basmaua legata in jurul capului. "Din cauza comunistilor a ramas fara par in crestet. Pe Arghir si pe baieti i-au batut rau. Sa spuna unde tin aurul. Au avut mult aur adunat, chiar daca au trecut prin toate necazurile astea. Dar n-au vrut sa spuna. Asa ca pe barbati i-au dus la Constanta, i-au inchis, iar pe ea au spanzurat-o de par intr-un carlig pana cand i s-a smuls parul din varful capului. De-atunci, nici nu i-a mai crescut. Asa faceau cu machedoancele - le spanzurau de par. Si aurul tot l-au luat pana la urma." Batrana se oprise din povestit si se uita atenta la nora ei incuviintand, iar cand a vazut ca aceasta s-a oprit a inceput din nou sa vorbeasca si mai agitata: "Comunistii n-asparsi casa! N-asparsi casa!".


SPARGATORII DE CASE. "Comunistii spargeau casele, destramau familiile", imi traduce nora batranei. "Ca ii luau pe barbati  si ii inchideau, iar pe femei le chinuiau si incercau sa le porneasca impotriva sotilor lor. Pai toti barbatii din familie i-au fost inchisi de comunisti. Si sotul, si baietii, si socrul. Iar la noi, familia are mare insemnatate. Dupa ce i-a murit primul sot, ca sa ramana in familie, pe Agora au maritat-o cu Arghir, care era var cu sotul ei. Ca sa nu se instraineze de neam nici ea, nici copiii", imi povesteste femeia un alt episod despre care batrana pomenise de cateva ori pe parcursul vizitei noastre.


MAREA SFIDARE. "La logodna mezinei a facut masa mare in curte, cum se obisnuieste. Se intampla dupa ce le luasera deja si aurul, si pamantul, si animalele. Mai ramasesera cu vreo sase oi. Au taiat una si-au facut pregatiri ca de logodna. In toiul petrecerii a aparut militia economica in curte cu scandal mare. Ca de ce fac adunari, ei nu stiu ca n-au voie? Mai ales ca ei erau considerati chiaburi! Si ca de ce-au taiat oaia, ca n-aveau voie nici sa taie animalele, ca trebuia sa dea cota la Colectiva. Si, atunci fara frica, fetiscana cea dornica de maritis a pus piciorul in prag si i-a spus militianului: «Asa cum tu te-ai insurat si eu vreau sa ma marit!». Batrana e  foarte mandra ca fata si-a aparat nunta", incheie nora privind la batranica pe fata careia se asternuse un zambet satisfacut. "Asa le-a spus fata mea alora!", a intarit batrana. Apoi, vazand aparatul foto, s-a tras nitelus mai spre lumina, pregatindu-se pentru imortalizare.


Doua stramutari

Din 1926, vlahii sud-dunareni  au inceput sa plece de la casele lor. Au mers spre nord, spre Romania, care tocmai isi deschisese granitele pentru colonisti de origine romanica, fie ei nord sau sud-dunareni. Asa ca si cutovlahii, cum le spuneau grecii aromanilor, vitregiti fiind de un regim nationalist, au plecat din Grecia spre Dobrogea Noua si s-au stabilit in judetele Caliacra si Durustor.

Dupa ce si-au ridicat gospodariile si au inceput sa prinda cheag o noua schimbare politica avea sa-i oblige sa-si lase o buna parte din munca in urma.

Tratatul romano-bulgar, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, stabilea ca Romania sa cedeze Bulgariei Dobrogea de Sud. Acelasi tratat a venit cu o alta incercare pentru aromanii stabiliti in Cadrilater. Schimbul de populatie. Supusii romani de origine etnica bulgara din nordul Dunarii urmau a se muta in gospodariile aromanilor din judetele Durustor si Caliacra, iar aromanii de-acolo urmau a se stabili in Tulcea si Constanta.