Intr-o dimineata, sotia unui anume Ion Costea se prezinta la seful postului de militie din comuna si reclama disparitia, peste noapte, a sotului ei.

- Nu stiu unde s-o fi dus, dar e ceva necurat la mijloc!, zise femeia, strangandu-si mai bine colturile basmalei.
- S-o fi dus la... Stii tu mai bine unde! Ce sa mai zic?, strecura o aluzie plutonierul Anghel.

Ion Costea era cunoscut ca hot, asa-zis "din obisnuinta". Fura ce gasea, fapt pentru care intrase de mai multe ori in conflict cu legea.
- Mi-ar fi spus, zau!, cauta Maria sa-l convinga. N-a mai pus mana, hat...!
- Lasa, lasa... spuse plutonierul, cu un gest moale. Crezi ca noi dormim?
- Nu zic, dar cu Ion al meu s-a intamplat ceva necurat. Asta-i presimtirea mea de femeie! Bun-rau, e barbatul meu si trebuie sa-i vin in ajutor. Pana acum ar fi venit acasa...
- Ce te face sa crezi ca s-ar fi intamplat ceva?
- Aseara, pana sa se culce, bolborosea intruna: "Lasa€™, ca-i arat eu!...". L-am intrebat care-i oful, dar n-a fost chip sa-i scot o vorbulita. M-a pandit pana am adormit, apoi cine stie unde s-o fi dus...

- A avut vreun conflict cu cineva?
- Nu. Voia sa intre si el in randul oamenilor.
- Atunci?
- Nu stiu. Dar ceva rau s-a intamplat. Inima nu ma insala...
Miscat, seful de post face investigatii si afla ca Ion Costea fusese vazut pe la miezul noptii ducandu-se la deal, unde erau viile. Cineva auzise un tipat care i se paruse a fi de om.

"Te pomenesti ca nu-i a buna...", gandi seful de post. "Le-o fi prins careva la struguri!"
Hotari o scotocire in vii si il gasi. Ion Costea era intr-o viroaga, cu capul plin de sange. Mort! Langa el, un sac de iuta, cu niste struguri...
Strugurii, sapca
si speraclul

Plutonierul Anghel incepu cercetarile. Aproape in fiecare vie era cate o coliba in care satenii stateau noaptea si, uneori, ziua, si isi pazeau strugurii. Controland colibele, subofiterul gasi in usa uneia, ce apartinea lui Dode Ailenei, un speraclu, iar langa usa - sapca victimei! Anghel isi trimise repede ajutorul sa raporteze evenimentul la judet, pentru a veni echipa operativa. Pe Dode Ailenei il chema pentru interogatoriu.
- Sunt nevinovat, va rog sa ma credeti! Se tangui acesta. Azi-noapte nu am fost la vie...
- Daca ai ceva pe constiinta e mai bine sa spui... E omeneste, l-ai prins la struguri sau cand a vrut sa deschida usa colibei! Uite speraclul! Ion ne-a mai dat de lucru cu speraclul lui. Stie tot satul...

- Am auzit, dar eu nu l-am vazut ieri...
- Azi-noapte!, incerca sa-l corecteze subofiterul aspru.
- Nici azi-noapte. De trei zile nu l-am vazut. Va rog sa ma credeti! spuse omul, plecand capul. Aseara m-am imbatat. Am dormit in sura...
- Si sotia?
- ...In casa, cu fetele!


Deci, Ailenei nu avea un alibi la capitolul justificarea timpului. Supozitia se baza pe ideea ca sotia lui nu putea sti ce facuse sotul ei in sura peste noapte...
- N-ai cum sa te aperi, zise plutonierul. Te acuza si sapca lui Costea ramasa langa usa colibei. Acolo l-ai lovit? De ce nu esti sincer?
- Sa spun ca l-am lovit eu? De ce, daca nu l-am atins macar o data cu un deget?..., privi Ailenei la seful de post cu un aer nevinovat.
- Dar despre strugurele asta ce ai de zis?, scoase subofiterul un ciorchine dintr-o punga.
Era un strugure parfumat, cu boabe mari, parguite.
- Gusta!, il indemna Anghel.
Ailenei, dupa ce privi strugurele, lua o boaba.
- "Napoleon"!... incuviinta din cap, rontaind boaba de strugure.
- E de la dumneata din vie!, il tintui Anghel cu privirea.
- Da. Numai eu am soiul asta! zise Dode cu mandrie.
- Si atunci?
- Eu nu l-am omorat! Altcineva...
- Cine?
- Cautati-l. Eu n-am nici o legatura cu... Credeti-ma!...


Faimosul caine politist

Oricat ar fi negat Dode Ailenei, seful de post, in acea faza a cercetarilor, nu se putea "dezlipi" de el. Toate "drumurile" duceau la Dode. Dupa ce il lovise pe Costea, acesta - ranit - mai parcursese, in noapte, inca patru sute de metri pana in viroaga unde fusese gasit.
Sosi si echipa de cercetare, al carei sef era capitanul Roman. Dupa ce Anghel ii raporta datele culese, capitanul zise:
- O dilema criminalistica! Toata suma de date acumulate pana acum converge spre Dode Ailenei. Ceva nu este, totusi, in regula. Daca el ar fi facut acest "pas" indiferent cat de beat ar fi fost, n-ar fi lasat la locul faptei sapca si speraclul victimei. Sunt "probe" acuzatoare... Instinctul de conservare i-ar fi dictat sa le inlature, asa cum ar fi trebuit sa procedeze si cu strugurii care au fost gasiti in sacul lui Costea: sa-i inlocuiasca, din moment ce numai el ii are, Hm, Napoleon! E ceva ciudat la mijloc!...
- Si care ar fi calea de rezolvare?, intreba incet seful de post.
- Grind. Faimosul nostru Grind. Din ceea ce mi-a raportat ajutorul dumitale, am intuit ca afacerea este delicata si l-am cerut. Trebuie sa soseasca din clipa in clipa. Este un caine minunat...
Conversatia lucratorilor de militie fu intrerupta de sosirea unui autoturism. Din el sari vesel Grind! Prieten la catarama cu capitanul Roman, cainele veni la ofiter. Si amandoi incepura un pic de joaca... Acest respiro ii dadu sefului de post prilejul sa admire din nou cainele. Armonios, proportionat si musculos, cu alura supla si degajata si cu reactii de animal vioi si destept. Inalt, peste standard, urechi ridicate, de caine-lup...
- Gata, Grind! Interveni conductorul lui, plutonierul Micu. N-am venit aici sa ne jucam...


Mai avem treaba.

Cainele intelese vorbele si veni supus, cautandu-i privirea cu insistenta. Era un semn prevestitor ca era dispus, incepand cu acea clipa, sa-si ajute prietenii.
- Hai, baiatule!, il recompensa Micu cu o mangaiere. Dupa ce termini treaba, am sa te las liber cat doresti. Stiu ca te simti bine aici, la tara. Aer curat, sanatate...
Grind scanci. Uitand de joaca si de mangaieri, cainele intra in atmosfera dinaintea misiunii... Fu ca o agitatie ascunsa. Dupa ce il mangaie scurt, Micu ii dadu urma de miros de langa cadavru. Grind adulmeca si pleca, fara comanda, sa le arate prietenilor sai ultimul drum al omului care zacea in viroaga.
Se indrepta prin vii in directia colibei lui Dode Ailenei.
- Ce ne facem daca se opreste la coliba, langa sapca?, strecura seful de post, care inca nu-si putea lua gandul de la proprietarul colibei.
- Nu stiu, sa vedem!, refuza capitanul orice anticipare.
Cainele parcurse vreo cincizeci de metri pe aceeasi directie, apoi devie in dreapta, spre viile din coama dealului.
- Ce face?, intreba plutonierul Anghel mirat.
- Stie el..., ii sopti Micu.
Dupa aproape o suta de metri pe noua directie, Grind se opri pe o alee de iarba dintr-o vie, nu departe de coliba acesteia. Aici incepu sa se invarta in jurul unui loc si sa scanceasca, aruncand cate o privire speriata stapanului sau.
- Trebuie sa gasim urme de sange!, interpreta Micu reactia animalului. La fel ca lui Ringo, parintele sau, lui Grind nu ii place mirosul de sange.


Urmele asasinului in vie

Intr-adevar, uitandu-se cu atentie pe pamantul uscat, cu smocuri de iarba, cei trei vazura mai multe pete de sange coagulat.
- ...Si o aschie de lemn!, sesiza Micu, aratandu-i-o capitanului.
Roman examina locul. Iarba era usor batatorita. Spuse:
- Cred ca aici a fost lupta. Aici a fost lovit Ion Costea in cap! Oo, este chiar mult sange! Ma si mir cum de a ajuns Costea singur pana la viroaga. Sa vedem! Da-i drumul cainelui mai departe...
Grind relua urma si se intoarse pe drumul pe care venisera pana la cadavru.
- Ce zici de asta?, il intreba Roman pe Micu, mirat.
- Ca alt drum de intoarcere nu exista, spuse grav Micu. Asa cred. Apoi, catre caine: De ce te-ai intors, Grind?
Cainele dadu scurt din coada si se aseza posomorat la picioarele stapanului sau.
- Ceva nu merge..., spuse conductorul privind la ofiter.
- Ceva-ceva, totusi... a mers, zise capitanul cu indreptatita speranta. A descoperit locul agresiunii! Ia sa ne gandim putin... Nu cumva Grind a luat urma asasinului?
- S-ar putea!, se inviora Micu deodata. Ce-ar fi sa-i dam urma de la incaltamintea cadavrului?...
Conductorul nu mai astepta nimic si chema cainele la el, incurajandu-l cu vorbe calde.
- Hai, baiatule. Ai facut treaba numai pe jumatate. Trebuie sa gasim...
Grind se arata bucuros la indemnuri si incepu sa zburde. Subofiterul il lasa. Cand cainele conteni, il chema la el.
- Joaca, inteleg, dar si treaba! Tu nu esti un caine oarecare. Esti un caine politist, Grind.
Intelegandu-si stapanul "la milimetru", cainele veni langa conductorul sau, lasand botul in jos, dispus sa caute... Astepta doar comanda.
- Hai, baiatule. De aici! ii indica Micu un pantof al cadavrului.
Cainele mirosi incaltamintea decedatului, insa cu toate stradaniile lui, nu reusi sa gaseasca "firul" urmei. Privi neputincios la stapan, asteptand parca sa fie demonstrat.

Conductorul, dimpotriva, il mangaie si il felicita:
- Bravo, Grind! Bravo!... Ai confirmat ipoteza tovarasului capitan, ca victima nu a putut ajunge singura de la locul agresiunii pana aici.
- Zau? se mira seful de post.
- Acum imi dau seama, baiatule, de ce te-ai intors! continua Micu sa vorbeasca cu cainele.
- Dar cum a ajuns Costea aici? fu curios Anghel.
- Nu pe picioarele lui! ii raspunse Micu. Daca ar fi fost altfel, cainele ne-ar fi indicat drumul victimei, urma ei fiind la fel de proaspata ca si a asasinului...
- ...?
- Nu te mai chinui atat! il batu capitanul pe umar pe plutonierul Anghel. Fiind o singura carare de urme, ii explica el, acestea nu pot fi decat ale asasinului...
- Oare?!
- Normal, din moment ce nu se observa nici un fel de urme de tarare. Asasinul l-a adus pe Costea pana aici in carca!
- Neiculicaaa!... exclama seful de post. Apoi, dupa ce se reculese: Da, se poate! Via unde a fost incaierarea este a lui Radu Feodot. Un om cat muntele. asta l-a putut aduce pe Costea in spinare!
- Pai, vezi... zambi capitanul.
- Si sapca victimei? Se intreba Anghel. Este la coliba lui Ailenei. Speraclul...
- Ne va lamuri tot Grind, spuse Micu, mangaindu-si cainele.


Probe ale omorului

Micu puse intr-o punga de plastic un pantof al victimei, apoi se indrepta spre coliba lui Feodot. Ajunsi in apropierea locului unde avusese loc agresiunea, conductorul ii dadu lui Grind sa miroasa pantoful. Insista ca animalul sa-l miroasa bine, apoi ii comanda sa caute urma. Cainele gasi urma relativ repede si pleca de-a lungul aleii cu iarba, pe langa coliba, pana la o poteca. De aici, tinu poteca pana unde se terminau viile si, in continuare, pana la casa lui Ion Costea.

- Dupa cum a mers Grind pana aici, si nu s-a oprit in vii, spuse capitanul Roman, inseamna ca victima n-a furat nici un strugure. Asa-i?...
- Da, il aproba Micu. Dupa "probe", el ar fi trebuit sa se opreasca in via lui Dode Ailenei, caci de acolo sunt luati strugurii. Din moment ce nu s-a oprit, concluzia este ca, intr-adevar, Costea n-a luat nici un strugure.
- Si sacul?...
In timp ce plutonierul Anghel pleca dupa Radu Feodot, sotia lui Costea fu invitata sa recunoasca sacul de langa cadavru.
- Nu stiu daca-i sacul nostru, spuse ea plangand. Avem acasa mai multi saci din astia, de iuta, cum are toata lumea, dar va garantez, Ion al meu azi-noapte nu a plecat la furat.
Adus, Feodot inalta mereu din umeri, in sensul ca el este strain de ce se petrecuse cu Costea. Strain-strain, parea a spune gestul lui.
- Ai fost azi-noapte la vie? il intreba capitanul Roman.
- Numaa€™ o jumaa€™ de ceas, pe la unsprezece. Nevasta stie. Inainte de miezul noptii eram in pat. M-am sculat devreme, ca am treaba multa in batatura...
- In jumatatea aceea de ora, s-a intamplat ceva in via dumitale?
- Ce sa se intample?!... Nimic! raspunse el, privind mirat la ofiter.
- Tipete, ceva. Ai auzit?
- Nimic, continua Feodot sa se mire.
- Pe la alte colibe ai mai fost?
- Eu?! Ce sa caut la via altuia? Nu-mi ajunge a mea?
- Cat ai stat in vie, ce-ai facut? intreba capitanul.
- I-am dat un ocol...
- Perfect. Arata-ne atunci o urma a dumitale, de aseara.
- Cum?... Adica credeti ca n-am fost la vie? Zise el, dorind parca sa intoarca armele.
- Nu ma indoiesc de asta, zambi capitanul.
- Uitati aici! arata Feodot o carare de urme proaspete, ce se aflau intr-o directie opusa locului unde se intamplase agresiunea. Eu le-am lasat, cand am trecut aseara...
- Te cred, chiar sunt convins, zise ofiterul stapan pe sine. Dar tine cont, domnule Feodot, ca te-au auzit si martorii.
Oamenii care erau de fata aprobara.
- Sunt urmele mele, nu pot sa neg... murmura Feodot cu un aer simplu, candid.
- Atunci, sa vedem... proba! Spuse Roman cu subinteles. Avea un alt chip, o alta privire: triumfatoare...


Criminal din gelozie

Micu intelese "aluzia" ofiterului si-l puse pe Grind la treaba. Ii dadu sa miroasa urmele de pasi indicate de Feodot. Dupa ce adulmeca urma de miros, cainele pleca in cursa.
- Grind o sa ne arate exact pe unde ai umblat aseara, zise capitanul, privind cu putina asprime la Feodot. Auzisera si cei care erau de fata.
- Cred... raspunse Feodot, galben ca turta de ceara. Cainele nu minte...
- Ma bucur ca stii asta! zise Roman indiferent.
- Stiu, ca si eu am caini, incerca sa pareze Feodot. Sunt cele mai credincioase animale... Nu mint niciodata!
- Inca un amanunt care imi place! mustaci capitanul. Vreau, insa, sa fii "cinstit" pana la sfarsit, caci dreptatea nu alege!, ii strecura capitanul o aluzie. Asteptati, probabil, cursa cainelui, probele... Sa-l urmarim.
Feodot inghiti in sec, capitanul Roman il ghicise. De aici incolo, totul depindea numai de secunde.
Cainele, sigur de el, ca intotdeauna, facu un ocol prin vie, intra in coliba, iesi, apoi conduse spre aleea cu iarba, la locul crimei.
- Mai departe, baiatule! il incuraja Micu. Cauta! Cauta!
Grind intoarse o clipa capul spre stapan, apoi deveni si mai preocupat de misiunea lui. Dilatandu-si narile, ca sa perceapa mai bine mirosul care-i fusese dat, el o lua, deodata, pe langa coliba, trecand in via vecina. Mai strabatu inca patru vii si se opri in fata unei colibe, luand in gura o sapca. Coliba era a lui Dode Ailenei, iar sapca - a lui Costea...
- Las-o jos! Cauta! Cauta! nu-l slabi conductorul.
- Cainele lasa sapca jos si, dupa ce facu cativa pasi, se ridica cu labele pe usa colibei, mirosind speraclul.
- Mai departe, baiatule. Cauta! Cauta!...
Coborandu-si labele de pe usa, animalul mirosi in jurul colibei. Regasind urma, el se duse mai intai in vie, apoi parcurse drumul inapoi, oprindu-se la aleea cu iarba, unde Costea fusese omorat. Vru s-o ia la vale, spre viroaga, insa Micu il opri. Acest drum era cunoscut...
Ridicandu-si privirea spre Feodot, conductorul observa ca acesta era deja incatusat de Anghel si acum tinea capul plecat. Se apropie de el si-i spuse:
- Daca doresti o demonstratie in plus, facem si o alegere de persoane dupa urma de miros lasata pe sacul cu struguri. E sacul tau!
- Nu mai este nevoie, ii facu semn Roman. A marturisit ca el l-a omorat si apoi a inscenat restul, stiind ca Ailenei nu era la vie fiindca bause mult. Nu ne-a spus, insa, de ce i-a curmat viata lui Costea...
- Din gelozie, zise Feodot cu lacrimi in ochi. Il banuiam ca traieste cu nevasta-mea.
- Ai avut vreo dovada concreta?
- Au fost vecini si au copilarit impreuna...
- Asta este o prostie.
- Eram baut si mi-am dat seama dupa aceea ca am gresit...
- Unde este bata? Avem o aschie din ea...
- In coliba...