Vara aceasta este mai nervoasa decat multe dintre cele precedente. Desi nu ar fi motive. Economia merge, suntem membri NATO (deci cumparam avioane de lupta de multe miliarde de euro, locurile de munca din SUA trebuie platite de cineva), inflatia scade, veniturile cresc - de multe ori mai repede decat productivitatea, dar forta de munca are cerere mare si oferta mica, deci ii creste pretul.
Dl. presedinte Traian Basescu face matanii zilnice pentru Mircea Geoana si Ion Iliescu, pentru ca, fara ajutorul lor, nu s-ar fi reintors niciodata la 60% incredere, iar PD nu ar fi fost niciodata mai mare decat PNL. Calin Popescu Tariceanu mareste pensiile, mareste subventiile la hectar, mareste fondurile de medicamente, nu ca i-ar fi frica de cineva, ci doar pentru ca unii consultanti cu tot atata carte cata incape pe un bilet de autobuz l-au invatat ca daca dai, primesti voturi. Se insala, dar nu va vedea acest lucru decat la alegerile europarlamentare, locale si parlamentare care urmeaza la fiecare sase luni, intr-o cadenta infernala.
Nervozitatile vin din tot felul de lucruri personale. Dl. Iliescu e nervos peste poate ca este chemat la Parchet si se revolta impotriva colegilor din PSD care nu il apara. Poate ca e mai bine, pentru ca in PSD vorba cea mai raspandita este "Fereste-ma, Doamne, de colegi, ca de liberali ma apara Hrebenciuc". Geoana este din ce in ce mai negru la fata pentru ca, desi vrea sa placa tuturor, a ajuns sa nu mai placa nimanui. Adrian Nastase infloreste privind rezultatele sale din sondaje si cresterea traficului telefonic pe mobilul personal. Cosmin Gusa nu pricepe de ce partidul sau nu creste in sondaje, in ciuda unor soapte din servicii care ii spun ca ar trebui sa creasca. De vina nu poate fi decat Vintu, care a cumparat IMAS-ul, desi Alin Teodorescu zice ca nu a vandut nimic, dar se stie ca...
Nervi are si Corneliu Vadim Tudor, care de la 55% in sondajele proprii a ajuns la 5% in sondajele publicate. Pentru prima data dupa 1992, PRM risca sa nu intre in Parlament. Iar daca nu intra o data, nu mai intra niciodata. Nu e o problema, va intra Partidul Noua Generatie, condus de Gigi Becali, mogulul imobiliar.
Toti sunt nervosi. Pana si Gabriel Liiceanu, care a ajuns sa explice in emisiuni televizate de ce zboara 5 intelectuali cu un avion de 99 de locuri. Pe bani publici. Cum a privatizat Editura Politica inainte de legea privatizarii va explica dupa ce Traian Basescu va pierde alegerile prezidentiale in fata unui candidat absolut necunoscut.
Caci furtuna politica vine in Romania. Se simte in aer.
Deocamdata insa e vara, plajele sunt pline, iar recolta, bogata.