Se stie, traficul din Bucuresti a devenit exasperant. De vreo patru-cinci ani aud peste tot ca „daca o tinem tot asa, orasul colapseaza". Noi o tinem tot asa (numarul de vehicule creste spectaculos, iar infrastructura progreseaza ca melcul) si vad ca orasul nu colapseaza.

De ceva vreme, am inceput sa privesc mai atent traficul bucurestean. O fi el exasperant pentru soferi, dar pentru pietoni este terorizant. Si asta nu din motive „obiective" (lipsa de parcari, strazi inguste, gropi etc.), ci din motive pur „subiective". Ne tratam orasul cu atita dispret, incit bataia lui de joc la adresa noastra este o replica palida.

Eu sint un pieton convins, de pilda. Si ma enerveaza nesimtirea cu care automobilistii au pus mina pe oras si il trateaza ca pe un imens loc de parcare. Pe cel putin jumatate dintre strazile bucurestene, masinile ocupa trotuarele. Nu mai ai pe unde sa mergi. Automobilele stau de-a curmezisul, cu botul la doi milimetri de gard si cu fundul pe carosabil, sau sint puse elegant, sa nu deranjeze traficul, paralel cu carosabilul, lasind, in acest caz, vreo 10 cm de trecere. Cu un tupeu mitocanesc, automobilistii au pus mina pe spatiile care nu le apartin: pe trotuare. Nimeni nu zice nimic. Sute de masini zac parcate chiar sub semnul de oprire interzisa. In tara tuturor exceselor, „oprirea interzisa" e un semn inutil. Pietonul e impins pe carosabil, intr-un slalom cu sugeri de burta care are drept miza integritatea lui fizica. Automobilele ii sterg in viteza coapsa, mina cu plasa trebuie tinuta lipita de corp, altfel cumparaturile sint agatate de o retrovizoare - totul e ca intr-un joc nebun cu soarta.

Asa cum automobilistul e enervat ca nu ajunge mai repede, eu sint enervat ca nu mai am trotuare, sa merg pe ele. Am discutat indelung situatia cu amici automobilisti. Ei spun ca nu au unde sa parcheze si injura primaria. Totusi, asta nu justifica blocarea trotuarelor. Sa ma astept, peste vreo doi ani, ca va fi normal sa parcheze cite unul in sufrageria mea, pentru ca nu mai are unde parca pe strada pe care locuiesc? Si va mai spun ceva. Am studiat fenomenul: ideea ca nu exista locuri de parcare e falsa. Parcarea de la Unirii e goala, iar peste drum masinile stau unele peste altele pe trotuar. De ce? Pentru ca parcarea de la Unirii e cu plata. Apoi, trotuarele sint sufocate de automobile parcate numai pe marile strazi, acolo unde sint obiective, sedii, locuri sociale reputate.

Pe strazi laterale, nu se duce nimeni sa parcheze. Romanul cu masina e obisnuit sa parcheze chiar in fata locului unde are el treaba. Ideea ca ar putea parca la citeva minute de mers pe jos i se pare o ofensa. El vrea acolo, in fata, sa sara din automobil direct in cladire. E dreptul lui, pe care i-l confera, deopotriva, faptul ca are masina si intimplarea ca are treaba in locul acela. Toti ceilalti sa se duca la dracu! Sa se strecoare printre bolizii lansati! Cum sa parcheze el dupa colt sau ceva mai incolo?

Ce vreau sa spun este ca Bucurestiul e aglomerat si enervant pentru ca nu stim sa-l locuim. Locuim intr-o capitala a UE, in 2007, dar avem mentalitatea locuirii unui fel de Tecuci de dinainte de 1989.

In plin centru, pe Strada Icoanei, simbata dupa-amiaza si duminica spre seara, se pun boxe la ferestre si se dau manele la tot cartierul. Credeti ca da cuiva prin cap ca oamenii aia nu au voie sa faca asa ceva? La fel in chestia parcarilor, in orice mare oras european, e normal sa parchezi la 5 sau chiar 10 minute de mers pe jos. In orice mare oras european, parcarea in centru costa. Mult. Cind vom accepta aceste constringeri firesti pentru un oras precum vrea Bucurestiul sa fie, Bucurestiul chiar va deveni acel oras.