Manvendra Singh Gohil a crescut in spiritul traditiei familiei sale regale (apartinatoarea unei dinastii vechi de 600 de ani), inconjurat de lux si de servitori gata oricand sa-i satisfaca si cele mai mici capricii. Era tratat cu asemenea respect
Manvendra Singh Gohil a crescut in spiritul traditiei familiei sale regale (apartinatoarea unei dinastii vechi de 600 de ani), inconjurat de lux si de servitori gata oricand sa-i satisfaca si cele mai mici capricii. Era tratat cu asemenea respect si grija, incat abia la 15 ani a fost lasat sa treaca singur strada.
Desi India este astazi o tara democratica, familia regala Singh Gohil este tratata in continuare de catre localnici ca si cum s-ar afla la conducere. "Duceam intr-adevar o viata extrem de luxoasa. Aveam la dispozitia mea nu mai putin de 22 de servitori. Chiar si atunci cand voiam sa beau o gura de apa era acolo cineva gata sa-mi duca paharul la gura", povesteste Singh Gohil, acum in varsta de 41 de ani.
A trait inconjurat de lux, dar si de minciuna, straduindu-se ani in sir sa ascunda un secret atat de tabu in India, incat atunci cand a fost dezvaluit a provocat proteste de strada.
Fiind bun la invatatura, a fost trimis la scoli occidentale si era mai tot timpul recompensat cu vacante extrem de costisitoare. Dupa ce si-a luat licenta in economie si drept, a acceptat sa ia de sotie o frumoasa printesa indiana aleasa de parintii sai, casatorie prin care se realiza o importanta alianta intre doua familii regale proeminente.
"A fost insa cea mai proasta decizie pe care am luat-o vreodata. A fost un dezastru complet. Nu m-am simtit nici macar pentru o secunda atras de ea. Nimic nu a mers. Mariajul nici macar nu s-a consumat, iar cu timpul mi-am dat seama cat de mult gresisem", precizeaza printul.
Dupa 15 luni de mariaj dezastruos, Singh Gohil a divortat, dar vorbele pe care i le-a spus fosta sa sotie inainte sa plece din casa lui il mai urmaresc inca: "Te rog nu distruge viata unei alte fete nevinovate". "Acele cuvinte simple si frumoase m-au lovit direct in inima si am hotarat sa nu ma recasatoresc", mai spune Singh Gohil.
Dar pentru ca doreau sa pastreze traditia indiana, regele si regina din Rajpipla au hotarat ca venise timpul sa-i caute unicului lor fiu o noua sotie. Singh Gohil nu dorea insa sub nici o forma ca acest lucru, sa se intample. Era atat de disperat si nefericit incat parintii s-au vazut nevoiti sa renunte la cautarea unei mirese si sa-l interneze pe mostenitor intr-un spital. Singh Gohil i-a impartasit atunci unui medic secretul vietii sale. El spune ca are aceste apucaturi din copilarie. "Sunt atras de barbati de cand ma stiu. Totul a inceput din momentul in care bunica mea a sponsorizat niste baietei orfani sa studieze alaturi de mine. In compania lor am experimentat tot felul de lucruri si mai tarziu mi-am dat seama ca fetele nu ma intereseaza sub nici o forma", povesteste printul homosexual.
"Traieste cinstit si discret"
Mai tarziu, Singh Gohil l-a cunoscut pe Ashok Row Kavi, un fost ziarist care a stupefiat opinia publica in 1986 dupa ce a marturisit ca este homosexual. Ani de zile, Row Kavi a ramas singura persoana din India care vorbise public despre orientarea sa sexuala. Dupa ce au devenit foarte buni amici, Row Kavi a reunsit sa-l convinga si pe Singh Gohil ca nu trebuie sa se simta rusinat de orientarea sa sexuala.
"L-am sfatuit sa-si traiasca viata onest si, bineinteles, sa evite pe cat posibil sa raneasca prea multa lume. I-am spus: traieste cinstit si discret si fa ceea ce crezi ca este bine pentru tine", a declarat Row Kavi.
Si, intr-adevar, printul a ascultat de sfatul prietenului sau, recunoscand ca este homosexual, intr-un interviu acordat ziarului local "Gujarati" in primavara trecuta. "Eram constient de ceea ce avea sa se intample. Mi-au decupat pozele din ziarul in care aparuse interviul si le-au dat foc in locuri publice. Apoi m-au declarat mort", a mai povestit Singh Gohil.
Nici familia sa nu a primit vestea mai bine. Tatal sau s-a declarat profund socat, iar mama sa a anuntat public ca il dezmosteneste. "Este ceva contra firii. Daca alegi sa traiesti asa inseamna ca nu poti procrea, nu poti avea urmasi, nu poti da viata", a precizat regele din Rajpipla plin de tristete.
Homosexualitatea este considerata in India o infractiune, iar pedeapsa poate fi de la zece ani la inchisoare pe viata. Printul considera ca prin gestul sau a devenit atat vocea, cat si imaginea celor persecutati pentru orientarile lor sexuale. Desi acum iesirile sale publice sunt primite cu dezaprobare si chiar cu proteste, Singh Gohil a decis sa se dedice unei cauze nobile, implicandu-se in informarea oamenilor despre homosexualitate si despre prevenirea infestarii cu HIV.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.