Aleea Clasicilor din Chisinau. E renumita prin faptul ca aici sunt statuile celor mai cunoscuti scriitori romani. Figura centrala - Alexandr Sergheevici Puskin. Te intriga prezenta unui poet rus intr-un sanctuar de romanitate. Explicatia e simpla.


Dat fiind ca poetul a stat aproape trei ani in Basarabia, autoritatile moldovene au decis sa i se "acorde" cel mai vizibil loc din parc. Mai mult, in oras exista o strada ce-i poarta numele si un muzeu in care scolarii vin cu clasa, ca sa afle despre perioada poetului exilat in Basarabia. Problema ca e cam complicat sa nu fii vorbitor de limba rusa si sa vrei sa afli mai multe despre cei trei ani ai poetului petrecuti aici. Izvoare care sa povesteasca despre Basarabia lui Puskin sunt multe in limba rusa si putine, pe cale de disparitie, in romana - vorbim strict de Chisinau. Penuria de Puskin este, in orice caz, salvata de existenta unei carti-document, pe care am gasit-o la Muzeul Literar de aici: "Puskin si Basarabia", de E. Dvoicenco, aparuta in 1937. E exact ceea ce ne intereseaza. Asadar: povestea.


1820. Timpul domniei lui Alexandru 1. Puskin da dovada de un curaj nebun si scrie o epigrama usturatoare la adresa generalului Aracceev si oda "Libertatea" in care isi face public protestul impotriva despotismului si sclaviei ce luasera amploare in Rusia. Drept pedeapsa, carmuitorii tarii hotarasc expulzarea acestuia in Siberia si numai multumita interventiei unui istoric rus, surghiunul ia o forma mai blanda - Puskin este trimis in exil in sudul Rusiei. Astfel, Puskin ajunge in Basarabia, pe vremea aceea o provincie sub dominatie rusa, dar inca autonoma. Impreuna cu superiorul si cu protectorul sau, Inzov, care fusese trimis sa-l inlocuiasca provizoriu pe guvernatorul suprem al Basarabiei, isi incepe exilul intr-o casa din Chisinau. Perioada tanarului este una furtunoasa, marcata de gesturi naiv-adolescentine. Puskin are numeroase aventuri amoroase cu tinerele moldovence, iar parintii acestora incep sa i se planga lui Inzov. Replica acestuia vine prompt. Ca sa inchida gura lumii, Inzov recurge la o pedeapsa cat se poate de radicala: arestul in casa fara ghete. Azi la arest, maine la arest, Puskin devine legendar printre moldovenii invidiosi, a caror amenintare era mai tot timpul aceeasi: "Sa vezi, conasule Puska, cum ai sa ramai iar fara papuci!". Arestul fara ghete s-a dovedit insa neinspirat in ce-l privea pe Puskin. La scurt timp, poetul face cunostinta cu Ludmila, sotia bogatasului Inglezi, o tiganca frumoasa, cumparata de la o satra, si se arunca intr-un amantlac atat de "zgomotos", incat ajunge pana la urechile bogatasului, care, aprig la manie, numaidecat il provoaca pe Puskin la duel. Din fericire, tot Inzov reuseste sa dezamorseze bomba ce sta sa explodeze in conacul bogatasului: pe Puskin il pedepseste cu zece zile (grele) de stat fara ghete, in casa. Iar lui Inglezi ii semneaza permisul cu care sa plece cu sotia in strainatate. Se pare ca poetul avea o slabiciune pentru tiganci. Dupa ce se imprieteneste cu Constantin Rali, un boier bastinas, Puskin cutreiera impreuna cu acesta locurile basarabene si petrece cateva zile intr-o satra, unde face o pasiune tot pentru o tiganca, pe care o va pomeni mai tarziu in poemul "Tiganii".


IDILA. O prietena de-a poetului, Ecaterina Stamo, "martor ocular" la cele intamplate intre el si tiganca, relateaza mai tarziu, in scris, detalii despre... Zamfira: "Odata, tatal tau a trebuit sa viziteze una dintre mosiile parintesti, Dolna. Intre aceasta mosie si alta, Iurceni, se gasea intr-o padure un sat de tigani. Tiganii erau robii tatalui tau. Puskin a vrut si el sa se duca acolo. Tabara era condusa de un bulibasa batran, care avea o fata frumoasa, Zamfira. Era inalta, cu ochi mari si negri, cu cozile lungi, incretite. Se imbraca barbateste: purta salvari colorati. O cusma si o camasa taraneasca brodata in rauri. Ca orice tiganca, fuma din pipa; iar salba cu arginti si cu galbeni ce inconjura gatul acestei frumoase salbatice nu era, fara indoiala, darul numai al unuia dintre admiratorii ei". Cica Puskin se indragosteste de tiganca, se instaleaza in satra bulibasei, si pentru cateva zile bate locurile dimprejurul taberei, cu Zamfira de mana. Insa pe tacute. Zamfira nu stia ruseste, iar Puskin nici atat tiganeste. Isi consumau idila din priviri. Din pacate, totul se termina brusc: intr-o dimineata, Puskin se trezeste singur. Zamfira disparuse. Abia mai tarziu, dupa ani buni afla ca fusese ucisa de amantul ei tigan.


POEMUL. Legenda despre aventura lui Puskin in satra de tigani din apropierea Dolnei a circulat mult timp, pana in perioada interbelica. Gheorghe Ghicu, intr-un articol de-al sau aparut in 1937, sustinea ca ar fi auzit intr-un sat - Bursuc - ca erau unii care pretindeau ca sunt "ceva rude cu Puskin". Se pronunta chiar numele unui tigan, Iacob Zorila, care ar fi semanat cu poetul. Dupa alta versiune, Puskin schitase, de fapt, inceputul poemului "Tiganii", mai devreme, la Chisinau, cand, speriat de o ceata de tigani care se napustisera asupra lui ca sa-i ceara de pomana, a fugit in casa unui prieten, scriitorul Constantin Stamati. Puskin i-ar fi cerut acestuia un condei, cerneala si hartie si ar fi asternut primele versuri ale poemului: "Tiganii-n ceata zgomotoasa...". Un alt prieten al poetului a fost si Costache Negruzzi, care ar fi inceput sa indrageasca poezia in timp ce Puskin isi recita versurile in casa unei alte iubite... Calipso.


PORTRET DE TIGANCA
"Tabara era condusa de un bulibasa, care avea o fata frumoasa, Zamfira. Era inalta, cu ochi mari si negri, cu cozile lungi, incretite. Se imbraca barbateste: purta salvari colorati. O cusma si o camasa taraneasca brodata. Ca orice tiganca, fuma din pipa; iar salba cu arginti si galbeni ce inconjura gatul acestei frumoase salbatece nu era, fara indoiala, darul numai al unuia din admiratorii ei"
Ecaterina Stamo


Grecoaica se pupa cu ByronIn cartea mentionata mai sus scrie ca lui Puskin ii placeau mult vizitele in casele boieresti ale Chisinaului, ambient favorabil petrecerilor si balurilor. Se spune ca acolo a intalnit-o pe Calipso, o grecoaica care venise cu mama ei in Chisinau, dupa izbucnirea unei rascoale grecesti. Muza cea mai prodigioasa a poetului din perioada Basarabia. Gura lumii susotea ca tanara cunoscuse tainele amorului in bratele lui Byron, pe atunci poetul-cult al lui Puskin. "Nu vii cumva pe la Chisinau?", ii scria Puskin prietenului sau Viazemski. "Iti voi prezenta pe eroii de la Sculeni si Secu, combatantii lui Iordachi, si pe Grecoaica, care se saruta cu Byron." In aceeasi perioada, Puskin cunoaste multi greci, membrii gruparii Eteria. Una peste alta, in 1824, plictisit de viata monotona a Moldovei, Puskin cere sa fie mutat la Odessa, iar dorinta ii este indeplinita. Intr-o scrisoare, Puskin revine totusi la sentimente mai bune: "Intorcandu-ma la Chisinau pentru cateva zile, le-am petrecut nespus de poetic si, plecand de acolo pentru totdeauna, am suspinat dupa Chisinau".