Spolierea bunurilor publice a avut deseori caracterul unui rapt colectiv. Un exemplu este cel al fostilor securisti si nomenclaturisti care au actionat dupa 1989 in logica unei organizatii coerente. Si-au insusit valori considerabile, si nu ma refer doar la intreprinderi, a caror de-etatizare era indispensabila. Un alt profitor de acelasi tip a fost BOR, cel mai mare proprietar imobiliar, astazi, din Romania. Un fluviu de resurse s-a revarsat in acesti ani de la stat spre Biserica. Cu totii au avut o atractie speciala pentru parcuri. Aflam in aceste zile despre ocuparea singurului spatiu verde din zona Casei de Cultura din Constanta. Arhiepiscopia Tomisului a inconjurat parcul, a rupt din copaci si din gardul viu, a ridicat apoi un gard inalt si pregateste deschiderea unui santier. Inca o catedrala! Parcul, singura oaza de umbra si verdeata din zona - preiau formula unui ziarist -, vizitat zilnic de sute de oameni, mai ales pensionari si copii, cade prada unor dezumanizati.
Cum e posibil sa se intample aceste lucruri atata timp cat "terenurile pe care sunt amplasate retele stradale si parcuri publice... nu pot fi dezafectate din domeniul public decat in cazuri de exceptie"? Unde-i exceptionalitatea? Peste o suta de persoane au semnat pentru impiedicarea distrugerii parcului, multe altele s-au aratat scandalizate. Desi prin semnarea Conventiei de la Arhus, Romania a recunoscut publicului un cuvant hotarator cu privire la deciziile de mediu, nemultumirea locuitorilor din zona este complet desconsiderata.
Prima intrebare in astfel de cazuri ar fi daca actele necesare - cele de la Mediu etc. -sunt in ordine. Pentru a se fi aratat indiferent la aceste detalii si a fi hotarat cheltuirea a 25 de miliarde de lei inutil, Razvan Theodorescu, fostul ministru al Culturii si Cultelor trebuie sa se apere astazi in instanta. Dar si daca cei ce comploteaza impotriva bunului public au grija sa se acopere cu documente, ramane viciul de fond: acapararea unui spatiu ce apartine de drept comunitatii.
Pentru a opri injustitia de la Constanta este necesara deschiderea unor procese penale impotriva vinovatilor. Cetatenii par neajutorati, insa Legea mediului asigura ONG-urilor calitate procesuala chiar daca nu suporta direct daune. Ele au dreptul de a ataca in instanta orice persoane fizice si juridice ale caror acte dauneaza mediului.
Intrucat era sacrosancta sub comunism, proprietatea publica pare sa-si fi pierdut orice relevanta in capitalismul de tranzitie. Si totusi fiecare tip de proprietate are sensul si valoarea ei. E absolut inacceptabil sa fim jefuiti de bunurile noastre, doar pentru ca, publice fiind, le impartim cu altii. Slujitorii statului si ai bisericii care comploteaza impotriva bunurilor comunitare trebuie sa raspunda penal. In ce priveste raspunderea politica, aceasta merita o discutie speciala.