Un ospiciu din judetul Dimbovita functioneaza excelent pentru pacientii internati acolo deoarece autoritatile locale au incalcat legislatia din domeniul sanatatii mintale.

Mariana Savulescu este, la Gura Ocnitei,
protagonista unui experiment Scripturile au lasat cuvint ca o minune tine trei zile. La spitalul de nebuni de la Gura Ocnitei, sau Centrul pentru Recuperare si Reabilitare Neuropsihica (CRNN), dupa cum este trecut in acte, minunea a tinut noua zile. S-a intimplat intre 12 si 21 iulie 2004. Minunea de a functiona normal. De atunci si pina acum, o lege croita anapoda a conturat un cadru sinistru pentru ceea ce erau spitalele de bolnavi psihici cronici, oameni pe al caror certificat de handicapat mintal scrie si acum „valabilitate permanenta" si „nerevizuibil". Directoarea ospiciului de la Gura Ocnitei impreuna cu conducerea Consiliului Judetean Dimbovita si a Directiei de Asistenta Sociala fac un dans pe sirma la marginea Legii de sanatate mintala si a actelor normative ce o completeaza, pentru a le asigura celor 400 de bolnavi conditii de viata la care multi oameni sanatosi pot doar sa viseze. Altminteri ar fi avut de administrat tot un fel de lagar de exterminare precum cel de la Bolintin Vale, descoperit recent de Realitatea TV, unde se respecta ad litteram legislatia actuala, fara nici un fel de interpretare, fara nici un fel de negociere sau de solutii alternative. Zero medici, zeci de bolnavi cu mintile luate de caldura, de mizerie, de lipsa medicamentelor si de foame. De ignoranta si incompetenta. Antiteza dintre Centrul de la Gura Ocnitei si cel de la Bolintin Vale este demonstratia matematica a faptului ca o serie de acte normative date intre 2002 si 2006 au produs mai multe efecte adverse decit beneficii. Doar cine a incercat sa evite inghitirea lor sistematica nu s-a imbolnavit.

Mariana Savulescu este directoare de 21 de ani la Gura Ocnitei. Inainte de 1989, institutia se chema camin-spital. O denumire generoasa pentru conditii extrem de dure. „Nu aveam medicamente pentru bolnavi si nu puteam face un tratament normal. Erau in schimb camasi de forta si lanturi. Asa se tratau handicapatii psihic in comunism", isi aminteste Savulescu. Numai ca, dupa revolutie, lucrurile s-au schimbat. La inceput in bine, cind medicamente moderne si fonduri europene au inceput sa transforme caminul-spital intr-o unitate sanitara de top din domeniul psihiatric. In 2004 s-a hotarit la nivel guvernamental transformarea sa intr-un centru-pilot pentru bolnavii cronici neuropsihici. Vreo sapte milioane de dolari au intrat in constructia unor cladiri moderne, utilate brici. Termopane, parchet, mochete, masini de spalat si bucatarii cum nici spitalele din Bucuresti nu prea au parte, sala de sport si ateliere tematice. Cabinete medicale si psihologice, ba chiar o farmacie proprie. Totul intr-un parc sapat in coasta dealurilor din jurul Tirgovistei. Casele vechi, ce purtau amintirea lanturilor din comunismul psihiatric, au fost inchise si bolnavii s-au mutat in cele noi. La fix noua zile dupa inaugurarea din 12 iulie 2004, proaspat numitul ministru al Muncii, Dan Mircea Popescu, si noul presedinte al Autoritatii pentru Handicapati, Virgil Salajanu, au dispus schimbarea statutului unor astfel de centre. „Desi acordam servicii medicale, am fost transformati din pix intr-un serviciu de asistenta sociala, in subordinea Consiliului Local si a celui Judetean, care nu erau pregatite sa ne sustina financiar, iar noi nu mai aveam personalitate juridica pentru a putea gestiona fonduri proprii", spune Savulescu. Din acel moment, lucrurile au mers din rau inspre mai rau.

Asa se face ca, in 2005, centrul de la Gura Ocnitei a trecut printr-o criza asemanatoare celei pe care o traverseaza acum institutia similara de la Bolintin Vale. Nu mai era mincare. Nu mai erau medicamente, iar murdaria cucerea centrul. Personalul medical nu isi mai primea salariile, dar trebuia sa aduca de acasa alimente pentru a hrani pacientii.

Vilele destinate bolnavilor psihic O rectificare bugetara la nivel de judet a salvat atunci centrul de la colaps. Presedintele Consiliului Judetean Dimbovita si cel al Directiei de Asistenta Sociala si-au dat seama ca un centru care ofera, de fapt, servicii medicale nu poate fi asimilat unei institutii ce ofera exclusiv asistenta sociala si, profitind de o portita lasata de o hotarire de guvern, au redat centrului personalitatea juridica si au aprobat schema de personal si bugetul. Asa se face ca acum exista doi medici psihiatri, un generalist, un medic de laborator, un stomatolog, un farmacist si doi psihologi. Mai sint posturi pentru un medic radiolog si unul neurolog, dar nimeni nu s-a prezentat la concursul de angajare. Practic, centrul functioneaza ca un spital. Si lucrurile merg excelent, nu ca la Bolintin Vale. Poate gestiona fonduri, poate cumpara singur medicamente si alimente. Are medici, are avize sanitare de la Ministerul Sanatatii, ba chiar si un aviz de a efectua studii clinice semnat de ministrul Nicolaescu, aviz ce il clasifica drept unitate sanitara. Teoretic insa, el nu functioneaza sub Ministerul Sanatatii, ci este in subordinea Ministerului Muncii, deci nu poate fi o unitate sanitara. Insa bolnavii de aici, desi sint asigurati, nu pot primi medicamente gratuite pentru ca medicii care-i trateaza nu au contract cu Casa de Asigurari de Sanatate, din cauza aceleiasi subordonari. Despre cum se poate explica aceasta situatie paradoxala ne-a povestit directoarea Mariana Savulescu. Seful Directiei de Asistenta Sociala, Ciprian Buhusi, nu vede nici el cu ochi buni actuala lege: „Unii ar zice ca ceea ce am facut noi aici este ilegal. Ca centrul nu ar trebui sa mai aiba medici angajati sau personalitate juridica. Dar nu este ilegal, tocmai pentru ca noi am inteles sa folosim legea astfel incit centrul sa functioneze ca inainte". Daca Ministerul Muncii se hotaraste sa aplice legea la singe, centrul de la Gura Ocnitei este condamnat, iar cosmarul numit Bolintin Vale il paste indeaproape. „Medicii pot fi scosi din schema, pentru ca nu va mai fi considerat o unitate ce ofera servicii medicale, institutia poate fi chiar desfiintata pentru ca este considerata prea mare, personalitatea juridica ne poate fi retrasa. Centrul ar muri, chiar daca acum functioneaza fara probleme", spune directoarea Savulescu. Aceasta teama are un fundament extrem de real, bazat pe un precedent halucinant: statul roman a vindecat bolnavii psihici cronici din pix. Legea sanatatii mintale din 2002 precizeaza ca „prin handicap psihic se intelege incapacitatea persoanelor cu tulburari psihice de a face fata vietii in societate". Aceeasi lege defineste si conceptul de pacient: „Persoana cu tulburari psihice aflata in ingrijirea unui serviciu medical". Strategia in domeniul sanatatii mintale, aprobata anul trecut, ii vindeca insa pe toti handicapatii psihic, hotarind „trecerea de la sistemul traditional de ingrijiri la unul care pune accent pe integrarea persoanei in comunitate", chiar si atunci cind era vorba de bolnavi despre care Legea sanatatii mintale spune ca nu pot fi vindecati si integrati in societate. De altfel, conceptul de „bolnav psihic" dispare si el din legislatia aprobata dupa 2002, fiind inlocuit cu termenul de „beneficiar" sau „asistat".

„Indiferent de ceea ce spune legea, acesti oameni sint bolnavi si au nevoie de tratament. Am incercat sa-l reintegram pe unul din ei in societate si si-a dat foc la casa", mai spune directorul Directiei de Asistenta Sociala din Dimbovita.

Galerie de imagini de la ospiciul Gura Ocnitei