Comisia de privatizare a Daewoo va da publicitatii vineri numele potentialilor cumparatori.

Comisia de privatizare a societatii Automobile Craiova va deschide vineri, la ora 13.00, in fata presei, ofertele depuse de potentialii cumparatori, au declarat agentiei NewsIn surse apropiate situatiei. Anuntul de privatizare a pachetului de actiuni de 72,4% detinut de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului la Automobile Craiova a fost publicat pe 23 mai. Ofertele finale imbunatatite pot fi depuse pina astazi, 5 iulie.

Anterior, Comisia publicase un anunt pentru depunerea scrisorilor de intentie neangajante, termenul expirind pe 25 aprilie. La data-limita, Comisia a primit trei oferte neangajante pentru Automobile Craiova, de la societatile General Motors Corporation, Ford Motors Company si JSC Russian Machines, companie controlata de magnatul rus Oleg Deripaska. Automobile Craiova are un capital social de 39,7 milioane de lei si este unicul actionar cu drept de vot la Daewoo.

Automobile Romania, producator si distribuitor de autoturisme si subansambluri pentru autoturisme sub licenta GM Daewoo Auto Technologies, detinind 49% din capitalul social al societatii Daewoo Automobile Romania, a fost infiintata in 1994 ca societate mixta creata de Automobile Craiova si grupul sud-coreean Daewoo. Grupul Daewoo a intrat in 1999 in faliment, fiind cumparat partial de General Motors, care insa a refuzat sa preia si fabrica din Romania.