Autoritatile de mediu promit ca vor face lobby pe langa edilii locali pentru amenajarea de piste pentru biciclisti, in vederea reducerii emisiilor de dioxid de carbon.


Ministerul Mediului pregateste un proiect de act normativ pentru
Autoritatile de mediu promit ca vor face lobby pe langa edilii locali pentru amenajarea de piste pentru biciclisti, in vederea reducerii emisiilor de dioxid de carbon.


Ministerul Mediului pregateste un proiect de act normativ pentru a stimula autoritatile locale sa incurajeze transportul ecologic. "Saptamana viitoare ma voi intalni cu expertii din directiile de specialitate din cadrul mi-nisterului pentru a definitiva propunerea legislativa privind amenajarea de piste pentru biciclete in zonele urbane", a spus Attila Korodi, ministrul Mediului si dezvoltarii durabile. De asemenea, o alta solutie indicata de ministrul Mediului pentru reducerea emisiilor de CO2 este utilizarea transportului in comun, renuntand astfel la transportul cu autoturismele proprii. In plus, luna trecuta a fost adoptata o ordonanta prin care Fondul pentru Mediu aloca in 2007 pana la 25 milioane lei pentru finantarea proiectelor privind realizarea de spatii verzi in localitati. Beneficiarii acestor proiecte vor fi autoritatile locale, programul derulandu-se pe o perioada de trei ani.


POLUARE. Ministrul de resort a argumentat necesitatea adoptarii acestor masuri prin nivelul ridicat al poluarii. "Poluarea afecteaza sanatatea a peste 80% din europeni, care traiesc in zonele urbane, unde 70% din poluarea atmosferica provine din trafic", a spus Korodi. In ceea ce priveste Romania, ministrul a aratat ca nivelul emisiilor poluante este de trei ori mai mic decat cel inregistrat la nivelul Europei. In topul celor mai poluate zone din Romania se situeaza, potrivit lui Korodi, zona Bucuresti-Ilfov, urmata de judetele Timis, Bihor, Constanta si Brasov.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.