De la „draga Stolo" incoace, presedintele Basescu e prada regretului si n-a incetat sa-si pregateasca bustul pentru soclul de premier. O palma dusa stingaci la ochi si un discurs concentrat intr-o singura lacrima au dat o destinatie de mina a doua unui om nascut sa comande. La emisiunea cu Turcescu si Hurezeanu de marti, presedintele Romaniei si-a exprimat, prin toti porii fiintei, regretul politicos ca nu se poate lasa la maiou. Pofta de ordin rastit, cheful de control prin surprindere, setea de actiune si executie pe loc au razbatut, intreaga emisiune, pe la cusaturile corecte ale costumului de sef de stat. Ca un fost jucator de oina pus dintr-o data sa imparta flori, presedintele Basescu sufera vizibil ca legea il opreste sa-si mai croiasca, din cind in cind, subordonatii cu buchetul. Vocatia si musculatura il recomandau din plin, in 2004, pentru postul de prim-ministru si doar emotia electorala l-a aruncat in plictiseala presedintiei. Dupa trei ani concluziile sint amare: cu raza de actiune limitata drastic, jobul suprem e bun doar la rating, adrenalina fiind repartizata constitutional la Guvern. Va propun, de aceea, un exercitiu de transfigurare.

Sa-i punem, cu ajutorul imaginatiei, mustati si plete lui Basescu. Sa-i adaugam o hlamida patinata, in taietura frescei de la Cozia, si sa-i agatam la briu un palos in curbura otomana, care insulta usor, in treacat, principiul dreptunghiular al crucii. Vocea nu trebuie modificata: are sonoritatea, frazarea si coeficientul de claritate OK. Gesturile sint usor de inchipuit, fiindca se nasc din dictie. Avem fandari decisive cu halebarda, a caror precizie se plaseaza intre miopie si alcool. Strigatul de lupta e credibil, emotioneaza, chiar daca oscileaza intre „patrie" si „gaozar". Privirea personajului face insa toti banii. Caci in ea se incruciseaza insinuarea si curajul, increderea si dubiul, elanul si perditia. Cenusiul mahmur al stepei si azurul tulbure al marii coloreaza oblic uitatura unui calmic obraznic si parca necesar, asteptat sa descalece autoritar inca de pe vremea crizei de guvern din ‘34. Tatarul Basescu pare ivit direct din cartea subversiva si plina de farmec a lui Neagu Djuvara, din sirul de cumani riscanti si neciopliti, care au intrat incaltati in sufrageria cu stramosi, sculind din somn etnogeneza oficiala, adormita in camera de oaspeti cu capul pe abecedarul de latina. De sub cusma fictiva ne priveste, parca, cineva cunoscut. E voievodul anacronic si util al unei stari de vehementa in masa, care creste surd de 17 ani. Pictat in culorile barbatiei asteptate, raspicat in vorbe, dar bilbiit in implementari, cu apucaturi violente si probleme la dosar, dar cu discurs logic, cu tepele abandonate in Piata Victoriei, dar cu o indiscutabila competenta administrativa, lipsit de caracter cu amicii, badaran cu pasaricile, dar usor traductibil la urne, Basescu e justitiarul disponibil la moment, singurul care poate sa umple de racori, prin simpla legenda, fauna infractionala din subsolul politicii si economiei. Si aici ne oprim.

Tabloul e convenabil, atita doar ca-i accesibil doar de la Guvern. Paternul voievodal e copt electoral, dar are nevoi executive mari. Iar scoborirea presedintelui la Victoria e o problema cu atitia algoritmi si variabile incit doar Hrebenciuc ii poate da de cap. Asa ca pletele si mustata sint aminate pina la noua republica.