In anii a€™50 a locuit cu domiciliu fortat in Latesti, in inima Baraganului, in satul populat cu condamnati, mosit de totalitarismul feroce. 480 de fosti detinuti politici, majoritatea iesiti din inchisoare. Printre acestia, sotia si soferul Maresalului Antonescu, Lilica Codreanu - sotia liderului legionar Corneliu Zelea Codreanu, scriitorii Paul Goma si Adrian Marino, fostul ministru de Externe Ionel Pop, diferiti activisti politici de rang inalt in partidul national taranesc si altii.


Suferintele acestora s-au intrepatruns cu necazurile eroului nostru, fostul "puscarias pe motive politice", Radu Vasile. "Liber eram doar inspre cer, spre acea vecinatate fara ingradiri: sarma ghimpata imprejurul tineretii mele - este ce a reprezentat perioada inchisorii si a domiciliului obligatoriu", caracterizeaza Radu Vasile perioada petrecuta ca "deportat" in Baragan. Latesti era unul dintre asa-zisele sate noi asezate pe malul bratului Borcea, aproape de Dunare. Dintre camarazii de "rang" inalt isi aminteste clar, de parca ieri i-a vazut, de sotia Maresalului Antonescu si consoarta Capitanului Zelea Codreanu, de scriitorul Goma si criticul literar Adrian Marino. "Sotia Maresalului si Lilica Codreanu nu se tolerau. Cand se apropiau una de cealalta intorceau capul si treceau fara sa-si vorbeasca", povesteste Radu Vasile.


TINERETE CONFISCATA. Povestea lui e lunga. "Tatal meu era un om avut, dar totul a cladit prin munca cinstita, cu sacrificii. La 23 aprilie 1952, la ora doua noaptea, au patruns in casa sase securisti care m-au arestat. Mi-au confiscat toate actele si un aparat de fotografiat. Am fost catalogat drept dusman al poporului si condamnat". Un fapt care ar fi putut justifica aceasta presupusa vina este si legatura pe care a avut-o familia sa in mod cu totul intamplator cu familia comandantului legionar Codreanu. Fratele Capitanului, Decebal Codreanu, aflat la studii la Iasi, a stat in gazda la tatal sau.


Dupa 12 ani de puscarie, la eliberare, Radu Vasile a fost anuntat ca va trebui sa locuiasca cu domiciliu obligatoriu intr-un sat din Baragan. Cei doi ani s-au facut pana la urma sase. Si asa a ajuns sa patimeasca 18 ani fara nici o vina. "Mi-au confiscat tineretea", precizeaza barbatul. Intreaga familie a avut de suferit, intrucat sotia sa a fost data afara din echipa Teatrului National din Iasi imediat ce el a fost arestat. In ziua eliberarii din inchisoare a primit biletul de iesire, dar nu i-au dat drumul, l-au bagat intr-un loc unde se aflau numai hoti de buzunare, prostituate, "pleava societatii". A asteptat aproape o zi, infricosat, pana sa fie chemat de comandantul puscariei care i-a anuntat destinatia: nu acasa, ci intr-un sat amarat din Campia Romana.


SOSIREA. A ajuns mai intai in Gara Fetesti, in fostul judet Ialomita. S-a prezentat la securistul urbei, care l-a trimis insotit de un militian la Latesti, colonia nu de mult timp infiintata in apropiere. Nici unul dintre detinuti nu avea voie sa iasa din perimetrul satului. Au primit cate 250 de metri patrati de teren pe care aveau voie sa-l cultive, unii primisera casele celor care se eliberasera mai devreme, altii si-au ridicat chiar ei locuinte, cum a facut si Radu Vasile. Basarabenii isi construisera case din chirpici de lut, cu pari din copaci drept piloni de sprijin. Altii si-au incropit de-a dreptul bordeie in pamant. Eroul nostru a fost intampinat de un bun prieten. Amicul sau statea deja de un an si isi facuse o casa taraneasca. A dormit vreo patru zile la el, a vorbit la telefon cu sotia sa, aflata la Iasi, pentru a-i spune ca poate veni sa locuiasca cu el, si i-a explicat cum poate ajunge pana la Fetesti.


LUCRU. Ce faceau detinutii in sat? Unii munceau in gradina sau la IAS-ul comunei, altii citeau sau scriau, cum era cazul lui Goma si a criticului literar Adrian Marino. "Nu te obligau sa muncesti, dar traiul intr-un astfel de loc era destul de auster". Doamna Antonescu primea vizita fostei sale secretare, o femeie cu suflet, de un curaj nemaipomenit. "Cu tot pericolul ce-l implica o astfel de vizita, femeia, libera de altfel, venea deseori". Aducea mancare, pachete cu tot felul de bunuri ce ii erau necesare sotiei Maresalului, care tinea pe langa casa si o pisicuta simpatica. "Pentru acea doamna era un risc asumat, pentru ca te duceai la capitanul de securitate de la Fetesti si dadeai raportul despre ceea ce urma sa faci. Acolo el trecea numele, domiciliul pe care il aveai si ce credeai ca se va intampla. Dupa aceea dadea telefon la Bucuresti facand si el la randul lui un raport in care spunea: a venit doamna Sacaz, cu alea-alea, sa faca aia".


PORCAR. Goma si Marino nu si-au facut casa. Pe Radu Vasile l-a ajutat directorul IAS-ului Burdujani, Vasile Gheauru, cu unele materiale de a putut sa-si ridice locuinta. "Pentru ca munceam de dimineata pana seara la IAS, directorul Gheauru, care era inginer agronom, a capatat simpatie pentru mine si m-a ajutat". Asa a ajuns sa lucreze la ferma comunista de stat la plantat puieti de piersic, apoi a muncit mult timp ca porcar, a ingrijit si pasarile crescute acolo. In acelasi loc lucra si fostul sofer al Maresalului Antonescu cu care a stat de vorba de cateva ori.


PATRIA. Radu Vasile nu a banuit ca va ramane sase ani in domiciliu obligatoriu. "Doi ani era perioada normala, dar cand implineam termenul, mi se prelungea iar, si am stat pana ce s-a desfiintat DO-ul, cum e cunoscuta in limbajul prescurtat al detinutilor acea perioada. Intrebam daca nu plec acasa, dar mi se spunea: cu dumneata e alta treaba, dumneata injuri partidul si guvernul. Si comunistii scoteau dintr-o mapa un act in care scria ca mai am doi ani. Spuneau ca o sa stau acolo pana imi va creste barba pana la pamant".
In a€™64, cand s-a intors la Iasi, a incercat sa caute ceva de lucru. La fortele de munca il refuzau, sotia era si ea fara serviciu. Neajutorati, au crezut ca vor muri de foame, pana cand directorului unei intreprinderi i s-a facut mila si l-a angajat ca muncitor necalificat.


INFORMATORII. In DO existau si informatori. Si-a dat seama de acest lucru dupa un incident ce l-a avut ca protagonist pe Adrian Marino. A parasit satul incercand vigilenta celor de acolo. Seara, pentru a crea impresia ca se afla acasa, a lasat la geam o lampa sa arda. Lumea stia ca citeste pana tarziu. El insa plecase la Cluj, la o iubita. Intre timp, un "codos", cum li se spunea tradatorilor, a verificat ca nu e acolo si l-a denuntat. Nervos, Radu Vasile isi exprima dezaprobarea, chiar ura fata de oamenii care fac astfel de acte.
Pe cand se afla la munci, la podul de la Cernavoda, la kilometrul 4 Saligny, a vrut sa omoare un astfel de om.


Anti-TitoIsi aminteste de un moment cand relatiile din Romania si Iugoslavia se inrautatisera. La un moment dat, au facut un panou mare de scandura ce il infatisa pe presedintele Iugoslaviei, Tito, cu fata plina de sange, cu capela militara pe cap. Panoul era deosebit de mare, indreptat spre sarbi. "Era atat de inalt, ca nici nu stiu cum a fost montat. Sarbii, vazand panoul, au tras in el cu tunul si l-au nimerit facandu-l tandari".