Dupa sase intalniri avute cu presedintele rus, Vladimir Putin, in mai putin de un an, presedintele moldovean Vladimir Voronin a revenit pe vechile pozitii, subordonandu-se in totalitate Kremlinului.

El le-a reprosat recent ambasadorilor t
Dupa sase intalniri avute cu presedintele rus, Vladimir Putin, in mai putin de un an, presedintele moldovean Vladimir Voronin a revenit pe vechile pozitii, subordonandu-se in totalitate Kremlinului.

El le-a reprosat recent ambasadorilor tarilor europene si celui american acreditati la Chisinau ca nu au sustinut indeajuns Republica Moldova si ca timp de mai multi ani Chisinaul ar fi fost nevoit sa faca fata de unul singur unei dispute dure cu Moscova. De asemenea, liderul de la Chisinau a confirmat personal ca negociaza cu Vladimir Putin accederea fortelor politice transnistrene in Parlamentul si Guvernul de la Chisinau. Opozitia si societatea civila din Republica Moldova anticipeaza o toamna fierbinte din punct de vedere politic.


Intalnirea presedintelui Voronin cu ambasadorii tarilor europene, cu cel al SUA, al Rusiei, Ucrainei, cu reprezentantii Comisiei Europene si OSCE s-a desfasurat la resedinta de vara de la Condrita a presedintelui moldovean imediat dupa revenirea de la Rostov-pe-Don a liderului de la Chisinau, unde s-a intalnit din nou cu Vladimir Putin. Voronin le-a vorbit diplomatilor cu dispret, a ofensat Romania, a acuzat Occidentul si UE si s-a laudat cu relansarea dialogului moldo-rus. Adresandu-se sefilor misiunilor diplomatice, Voronin nu a uzat de nici o formula de politete si a utilizat substantivul "voi" in loc de "dumneavoastra" in adresarea sa catre ambasadori. "De ce unii dintre voi presupun ca presedintele Republicii Moldova poate fi un patriot mai mic al tarii lui, decat, de exemplu, presedintii tarilor voastre?", a spus el.


REPROSURI. Desi le-a reprosat invitatilor faptul ca au crezut informatiilor aparute in presa despre existenta unui nou plan rusesc de solutionare a diferendului transnistrean, Voronin a confirmat personal existenta acestuia. Dupa ce le-a comunicat despre intentia de a "conserva statutul de neutralitate al Republicii Moldova", Voronin a recunoscut ca le-a prezentat, la 11 aprilie 2007 , liderilor PPCD Iurie Rosca si PD Dumitru Diacov, un plan de solutionare a diferendului transnistrean. Voronin a spus ca a incercat sa-i convinga pe cei doi lideri ai opozitiei de necesitatea "acceptarii Transnistriei, intr-o perioada de tranzitie, in Parlamentul Republicii Moldova, deoarece, - a precizat Voronin, - anume in aceasta situatie ar aparea un instrument de garantii politice care nu necesita prezenta armata a cuiva. (...) Daca cineva vede reunificarea Moldovei ca pe o subjugare a transnistrenilor, inseamna ca nu a invatat lectia razboiului din 1992", a subliniat Vladimir Voronin. Afirmatii absolut identice cu ultima fraza extrasa din discursul presedintelui Voronin au facut in 2002, ex-presedintele Dumei de Stat a Rusiei, Ghennadi Selezniov, in cadrul vizitei sale la Chisinau si in 2005 - seful administratiei separatiste de la Tiraspol, Igor Smirnov, in discursul rostit cu ocazia aniversarii independentei autoproclamate a Transnistriei.


HOP SI SMIRNOV! Pe langa disponibilitatea de ale acorda exponentilor structurilor politice de la Tiraspol 19 sau 20 de mandate din 101 in eventualul Legislativ reunificat, Voronin pledeaza pentru accederea liderului transnistrean in unul dintre fotoliile de membru al Guvernului, iar a actualilor ministri transnistreni - in diferite functii in ministerele de la Chisinau. Presedintele moldovean a mentionat ca aceasta nu inseamna "transnistrizarea Moldovei", ci acordarea de garantii politice populatiei din stanga Nistrului. In acest context, Vladimir Voronin a mai preluat o teza din discursurile propagandistice ale liderului transnistrean, Igor Smirnov - aceea referitoare la "pericolul Unirii Moldovei cu Romania". Desi nu are cum sa nu perceapa esuarea acestui moment politic si noua configuratie geopolitica, la fel ca si Igor Smirnov, Voronin incearca sa faca din Unire o sperietoare. El le-a reprosat unor demnitari romani faptul ca s-ar pronunta impotriva "inlocuirii unei prezente militare brute rusesti cu una politica ce ar determina transnistrizarea Moldovei".


ESEC. Observatorii independenti sustin ca esecul politic al comunistilor la ultimele alegeri locale ar putea cataliza implementarea noului plan rusesc. In opinia lor, "disperarea este calea cea mai rapida spre transnistrizarea Republicii Moldova, iar comunistii par decisi sa mearga in aceasta directie". Veriga slaba din lantul celor s-ar putea opune acestui proces este, potrivit analistilor politici, OSCE. La urmatoarea etapa presedintele Voronin va incerca sa treaca rezultatul negocierilor Putin-Voronin prin filtrul formatului 5+2. Aici, insa, Voronin va miza pe slabiciunea OSCE care s-ar putea lasa coplesita de noul plan ca sa-si justifice calitatea de mediator.


Pe de alta parte, mai multe organizatii nonguvernamentale i-au remis recent o scrisoare presedintelui Voronin in care ii cer sa gaseasca "o solutie europeana" pentru diferendul transnistrean, iar partidele de opozitie l-au avertizat pe seful statului ca acceptarea unor initiative capitularde va conduce la tensiuni politice majore.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.