Bush s-a declarat invins pe teren propriu.

Cam de pe la inceputul celui de-al doilea mandat al lui Putin, si mai agresiv in politica externa decit primul, s-au inmultit lamentarile americane (care nu au depasit stadiul vaicarelilor neproductive si prea putin relevante) privind deteriorarea democratiei in Rusia. In timp ce SUA si Europa ii bateau obrazul liderului rus, frustrate ca gestul nu il umple pe acesta de remuscari, masinaria ruseasca avansa implacabil catre recuperarea locului pe care il ocupase pe scena internationala. In timp ce cite unui Traian Basescu i se umflau venele pe la timple de furie neputincioasa impotriva Ąderapajelor" antidemocratice rusesti, Putin se agita retoric prea putin, preferind sa taca si sa faca... tot cum stia el.

Voci avizate atrageau atunci atentia americanilor sa renunte la trasul de urechi al Rusiei pe tema democratiei, pentru ca oricum isi racesc gura de pomana, si sa incerce mai degraba sa discute cu rusii despre chestiuni concrete, cum ar fi energia, pina nu e prea tirziu. Abia acum, la finalul unei presedintii cu bilant dezastruos, George W. Bush a inteles ca e cam greu sa-i predici despre democratie unui presedinte care are 80% sustinere populara in spate, de la nivelul celor sub 50 de procente ale sale. In fata afirmatiei sfidatoare a oaspetelui sau ca intentioneaza sa ridice influenta Moscovei in lume la un nivel fara precedent, Bush nu a mai putut decit sa admita ca Rusia este deja un exemplu de succes, desi croit pe un sistem nedemocratic: o tara fara datorie externa si cu o influenta semnificativa in relatiile internationale - ceea ce echivaleaza, pentru americani, cu recunoasterea unei infringeri.

Din contra, in timpul Rusiei Ądemocratice" a lui Eltin, datoria externa a explodat, atingind cifre ametitoare, iar economia tarii a intrat in colaps. In toata istoria sa, de cite ori a fost puternica, Rusia a fost nedemocratica. Revelatia americana se produce insa cu intirziere. Pe vremea cind SUA avertizau ca Rusia va deveni un jucator international major, care sa-si poata impune interesele, aceasta ajunsese deja la acel nivel. Recunoasterea realitatii vine atunci cind, asa cum s-a vazut si in refuzul lui Putin de a face orice concesii, Bush nu mai are, oricum, de ales. O lectie poate ramine insa, pentru succesorul sau la Casa Alba: incapatinarea SUA de a impune democratia ca unic sistem acceptabil sfideaza realitatea si rateaza (ca si in Orientul Mijlociu) sansa rezolvarii problemelor reale.